Ankara anchetează 10.000 de utilizatori de reţele de socializare, suspectaţi că susţin terorismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile turce anchetează aproximativ 10.000 de persoane suspectate că folosesc reţele de socializare pentru a susţine terorismul, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne, în cadrul unei campanii de reprimare mai largi care a alarmat organizaţii pentru apărarea drepturilor omului şi aliaţi occidentali, relatează Reuters.

Turcia, care se confruntă cu ameninţări în domeniul securităţii din partea unor activişti kurzi şi de stânga şi militanţi din Statul Islamic, a destituit sau suspendat peste 100.000 de oameni în urma tentativei de lovitură de stat din iulie.

Ankara spune că aceste măsuri sunt necesare în vederea îndepărtării susţinătoriilor puciului eşuat şi altor „terorişti”.

Însă organizaţii de drepturile omului şi unele state europene îl acuză pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că se foloseşte de starea de urgenţă în vigoare să elimine disidenţa.

După puciul eşuat, peste 150 de instituţii de presă au fost închise, iar 140 de jurnalişti arestaţi.

Ministerul de Interne a anunţat sâmbătă că luptă ”cu hotărâre” împotriva terorismului pe reţele de socializare.

În ultimele şase luni, autorităţile au reţinut 3.710 persoane în vederea interogării, a precizat ministerul, adăugând că 1.656 din acestea au fost plasate în arest, iar 84 sunt interogate în continuare.

Restul de 1.970 de persoane au fost eliberate, însă 1.203 dintre aceste persoane sunt monitorizate în continuare, a anunţat ministerul.

Accesul la reţele de socializare ca Twitter şi Facebook este blocat, de obicei, în special în urma unor atentate cu bombă sau altor atacuri soldate cu morţi, au anunţat grupuri de monitorizare a Internetului.

Ankara neagă că blochează Internetul, iar în trecut a afirmat că întreruperi au fost provocate de vârfuri de trafic în urma unor evenimente importante.

Însă experţi tehnici din cadrul unor grupuri de monitorizare afirmă că întreruperea accesului la reţele de socializare este intenţionată şi are scopul să oprească imagini cu militanţi şi mesaje de propagandă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite