Angela Merkel: „Marea Britanie trebuie să achite nota de plată pentru Brexit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angela Merkel a avertizat Marea Britanie că va trebui să-şi achite obligaţiile financiare faţă de Uniunea Europeană în acest proces şi a negat faptul că aceste obligaţii reprezintă „penalităţi”, informează Bloomberg.

„Această sumă priveşte obligaţiile asumate de către Marea Britanie şi care, în mod natural, trebuie să fie încă contabilizate”, a afirmat Angela Merkel în cadrul unui interviu publicat sâmbătă. „Nu este vorba de costul unui divorţ - acest lucru face să sune ca o penalitate. Suntem încă la începutul acestor negocieri”.

Negocierile dintre UE şi Marea Britanie sunt programate să se reia luni, într-un context în care există puţină claritate asupra subiectelor de lucru, incluzând aici şi suma pe care Londra va trebui să o achite. În contextul în care guvernul condus de Theresa May nu a înaintat nicio propunere în această privinţă, Merkel a declarat că cele două părţi par a se confrunta cu „o problemă foarte serioasă”.

Iar specialiştii sunt de acord în această privinţă, unii analişti estimând că Uniunea Europeană va înainta o notă de plată de aproape 100 miliarde de euro. Guvernul de la Londra pare a accepta faptul că va trebui să achite această notă de plată, însă a afirmat că doreşte „să determine o soluţie echitabilă în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile Marii Britanii”.

Din aceste motive, Bruxelles-ul le-a cerut oficialilor britanici să înainteze o propunere asupra modului de calcul a acestor compensaţii financiare datorate blocului comunitar, altfel riscă să deraieze negocierile programate pentru săptămâna viitoare - un lucru pe care Londra până acum a refuzat să-l facă, preferând în schimb să critice propunerile oficialilor europeni, notează site-ul Politico.eu.

Boris Johnson, secretarul pentru externe al Marii Britanii, a afirmat că el nu „recunoaşte” suma de 100 de miliarde vehiculată de presa financiară, afirmând că Londra „nu ar trebui să plătească nici mai mult, nici mai puţin decât considerăm că este conform cu obligaţiile noastre legale”.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite