Angela Merkel se lansează în campania electorală pentru alegerile legislative, ce se anunţă a fi „ciudată“ şi sobră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o vacanţă de aproximativ trei săptămâni, Angela Merkel, cancelarul federal german, şi-a început sâmbătă campania electorală în vederea legislativelor ce vor avea loc pe 24 septembrie. Însă campania se anunţă a fi una sobră, dacă nu chiar plictisitoare.

Şi nu doar pentru că Merkel pare imbatabilă, ci şi pentru că actualul cancelar preferă să nu intre în polemici cu rivalii săi, în special cu social-democratul Martin Schulz, care vizează postul de şef al Executivului de la Berlin.

La Dortmund, în vestul ţării, lidera conservatorilor a susţinut un discurs axat pe teme economice, anunţând că are ca obiectiv ca până în 2025 rata şomajului să se situeze sub 3%.

„Cred că putem să obţinem asta“, a spus Merkel într-un discurs care a fost televizat şi în care a insistat că doreşte să-şi îndeplinească toate promisiunile de campanie fără să lase în urma sa „datorii pentru generaţiile viitoare“.

După 12 ani la putere, Merkel, numită adesea cea mai puternică femeie din lume şi liderul de facto al Europei, după cum notează thelocal.de,  a apărat totodată „fantasticul“ proiect european, pe care l-a catalogat „garant al păcii“ pe continent, şi a subliniat că „o sănătate bună“ a Uniunii Europene este pozitivă pentru Germania.

Ea şi-a avertizat colegii din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) că „începe (...) faza fierbinte a campaniei“ şi că trebuie „să lupte pentru convingerile“ lor.

Însă lupta nu pare să fie prea dificilă, având în vedere că diferenţa dintre CDU/CSU (CSU fiind aliata bavareză a CDU) şi Partidul Social Democrat (SPD), a doua forţă politică din Germania, este între 12 şi 17%, potrivit celor mai recente sondaje.

„Este, probabil, cea mai ciudată cursă electorală din istoria Republicii Federale“, a scris săptămâna aceasta comentatorul Herbert Prantl în cotidianul „Süddeutsche Zeitung“. „Nu există nicio adiere, ce să mai spunem de un vânt al schimbării“, a adăugat el.

Principalul rival al Angelei Merkel, liderul SPD, Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, a dus până acum o campanie mai degrabă monotonă.

În plus, în condiţiile în care contextul politic internaţional este tot mai agitat, având în vedere Brexitul (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană) şi imprevizibilitatea de care dă dovadă Donald Trump, liderul SUA, germanii nu par tocmai dornici de schimbare.

„Alegerile germane sunt foarte dificil de înţeles dintr-un punct de vedere extern, întrucât abia dacă există polarizare“, a explicat pentru AFP analistul politic Timo Lochocki de la German Marshall Fund of the US.

Cum social-democraţii se confruntă cu un inamic politic care refuză să se implice în polemici, „SPD nu poate polariza campania singur“, a continuat analistul. „CDU nu răspunde, (campania) moare“, a punctat el.

Schulz a insistat în campanie pe aspectul echităţii sociale, aducând în discuţie, printre altele, indemnizaţii de şomaj pe perioade mai lungi şi eliminarea aproape completă a contractelor pe perioadă determinată în favoarea celor pe perioadă nedeterminată, însă, per total, germanii sunt mulţumiţi de situaţia economică şi sunt obişnuiţi cu o mare coaliţie de guvernare dreapta-stânga, care să ajungă la un consens privind chestiunile importante.

Poate că singura chestiune mai palpitantă este legată de capacitatea formaţiunii lui Merkel de a câştiga majoritatea absolută sau, dacă nu, cu care dintre partidele mai mici ar urma să formeze o coaliţie.

Potrivit unui sondaj Forsa din data de 9 august, CDU/CSU se află pe primul loc cu 40% din intenţiile de vot, urmată fiind de SPD, cu 23%. Pe locul trei se află Verzii, Stânga (Die Linke) şi formaţiunea antiimigraţie Alternativa pentru Germania (AfD), fiecare întrunind 8% din opţiunile electoratului. Partidul Liber Democrat (FDP) este cotat cu 7% din intenţiile de vot.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite