Părintele Patrick Desbois a scris împreună cu Costel Nastasie, fondatorul şi preşedintele asociaţiei Roma Dignity o carte cutremurătoare: La fabrique des terroristes. Dans les secrets de Daesh” (Fabrica de terorişti. În culisele organizaţiei Statul Islamic). Un document în care sunt adunate sute de mărturii extrem de preţioase despre atrocităţile comise de teroriştii islamişti care de mai bine de trei ani de zile persecută metodic şi cu o ferocitate ieşită din comun această comunitate de origine kurdă din nordul Irakului. Până în prezent, părintele Desbois a întreprins şase călătorii în Irak şi în Kurdistanul irakian, reuşind să înregistreze inestimabile mărturii ale supravieţuitorilor comunităţii yezidi care în prezent trăiesc în tabăre de refugiaţi extrem de modeste.  

Părintele Desbois afirmă că membrii comunităţii Yezidi sunt pentru Statul Islamic ceea ce evreii şi rromii au reprezentat pentru fascişti. S-a îngajat într-o luptă teribilă pe care o poartă alături de soţia celebrului actor George Clooney, avocata Amal Alamuddin care a lansat o campanie de colectare a dovezilor pentru crimele de război comise de teroriştii ISIS şi a intentat acţiune în justiţie împotriva grupării jihadiste. În acelaşi timp, celebra avocată de origine libaneză o va reprezenta la Curtea Penală Internaţională (CPI) şi pe Nadia Murad, o tânără supravieţuitoare, membră a comunităţii Yezidi şi prizonieră a teroriştilor islamişti care a fost supusă unor atrocităţi inimaginabile şi violuri multiple. În prezent Nadia Murad a primit statutul de refugiat în Germania şi vrea să povestească lumii întregi infernul prin care a trecut. Numele acestei tinere atât de curajoase a fost deja citat pentru Premiul Nobel.

Nicio civilizaţie sau ţară nu trebuie reconstruită pe mormintele sutelor de mii de victime inocente…

Ordonat preot în 1986, Patrick Desbois a fost şi profesor de matematică în Burkina Faso, dar şi consilier la Vatican pentru relaţiile cu lumea iudaică. Din 2004 şi-a descoperit însă o nouă vocaţie şi anume să cerceteze dramaticul trecut al genocidurilor comise împotriva evreilor, a rromilor şi a altor victime asasinate în Europa de Est de către naziştii germani.  Cercetările sale asupra Holocaustului l-au condus până în Ucraina pe urmele bunicului său, prizonier de război, ţară unde s-a petrecut cel mai mare masacru comis sub auspiciile armatei Germaniei naziste, cumplitul Babi Yar, când au fost ucişi peste 33.000 evrei. Cu această ocazie părintele a adunat peste 4000 de mărturii şi a realizat numeroase fotografii care indică locurile unde sunt înmormântaţi evreii ucişi cu arme de foc. Cercetările sale s-au concretizat în cartea „Porteurs de mémoires. Sur les traces de la Shoah par balles” (Michel Lafon, 2007). În 1942 puteam să spunem că nu am ştiut, dar în 2016 putem spune că nu am făcut nimic...”, mărturiseşte cu amărăciune preotul francez, neezitând nicio clipă să compare masacrul actual al minorităţii Yezidi de către teroriştii islamişti cu Holocaustul.

Genocidul care se petrece la numai cinci ore de avion de Paris

De această dată, părintele Desbois a fost sensibilizat de îndemnurile Papei Francisc care de nenumărate ori a afirmat că nimănui nu-i pasă de destinul minorităţilor religioase din Orientul Mijlociu. În acele clipe în mintea părintelui s-a cristalizat dorinţa de a-i ajuta pe aceşti oameni a căror existenţă a fost revelată de abia în momentul în care fanaticii Statului Islamic au început să-şi comită atrocităţile. De la câmpurile cumplitei tragedii evreieşti pe calea celui mai recent genocid din istoria modernă a lumii, părintele Patrick Desbois dezgroapă o dramă care se întâmplă de fapt la numai cinci ore de avion de Paris, drama unui popor despre care nimeni nu ştia, dar despre care astăzi vorbim doar pentru că sunt pe cale de dispariţie. „Minoritate de origine kurdă din nordul Irakului, yezidi nu sunt nici musulmani, nici creştini”, spune părintele Desbois. „Aceştia sunt adepţi ai Zoroastrismului şi nu au o carte sfântă, toată tradiţia comunităţii fiind transmisă pe cale orală. Islamiştii radicali s-au decis să-i distrugă motivând că în lipsa unei cărţi sfinte care să le orienteze viaţa, aceştia sunt de fapt adoratori ai Satanei”, adaugă părintele.

Aşadar sunt adepţii unei religii monoteiste, preislamice dar impregnată cu elemente din tradiţia islamică şi chiar creştină. Din această cauză comunitatea yezidi se află în atenţia destructivă a teroriştilor islamişti care îi consideră eretici şi deci adoratorii Satanei. Părintele Desbois afirmă că fidelii yezidi sunt mult mai expuşi decât creştinii, în sensul în care teroriştii nu au acelaşi proiect pentru cele două minorităţi. Masacrul comis asupra membrilor yezidi se petrece conform unui protocol precis, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Deşi, asemeni creştinilor sunt torturaţi şi alungaţi de pe pământurile lor, fidelii yezidi sunt sistematic condamnaţi la moarte cu scopul de a duce la dispariţia lor totală: bătrânii sunt omorâţi, femeile şi copilele transformate în sclave sexuale, vândute de nenumărate ori, iar băieţii cu cele mai fragede vârste sunt antrenaţi să devină soldaţi şi să omoare în numele grupării jihadiste. Părintele Desbois subliniază faptul că nu se poate şti numărul exact al membrilor yezidi, deoarece în cadrul comunităţii lor nu se ţin registre civile, aceştia neştiind nici măcar anul în care s-au născut. Dar pentru teroriştii islamişti nu vârsta contează, ci potenţialul financiar şi uman al acestor oameni.    

Sex, bani şi putere, stâlpii ideologiei Statului Islamic

Părintele Desbois le-a câştigat încrederea prin sinceritatea şi evlavia sa. Pentru fiecare caz în parte, părintele cere mai întâi autorizaţia familiei, confesiunile având loc într-un cort special ales. Persoana intervievată este filmată şi vorbeşte numai în prezenţa membrilor comunităţii sale. Cei care aleg să depună mărturie povestesc în detaliu nu numai despre perioada petrecută ca şi prizonieri ai jihadiştilor, ci şi despre condiţiile de viaţă de dinainte, oferind detalii precise despre intervenţiile demonice ale teroriştilor în regiunile în care locuiau. Deşi toate confesiunile sunt impresionante şi dramatice, părintele mărturiseşte că mărturiile minorilor care au reuşit să scape sunt cutremurătoare. Supravieţuitorii, cu vârste foarte fragede, sunt atât de traumatizaţi încât nici nu mai reuşesc să vorbească. În doar câteva luni, practicând o supraveghere strictă şi un antrenament demonic teroriştii reuşind să-i transforme în roboţi gata oricând să ucidă, să omoare şi să se omoare.

Victimele povestesc că în primul rând li se schimbă numele şi sunt obligaţi să se adreseze numai în arabă, astfel încât uneori uită să se mai exprime în limba maternă. Sunt aleşi băieţii cu vârste foarte tinere, în jur de 8 ani care sunt obligaţi să participe zilnic la antrenamente teribil de grele. Tinerii soldaţi ai califatului schimbă mereu taberele de reeducare fiind antrenaţi ca să devină în special trăgători de elită. Toţi sunt supuşi unui test la finalul căruia sunt aleşi cei mai buni: cu ochii acoperiţi, aleg o armă şi trag la întâmplare, iar dacă nu lovesc ţinta nu se numără printre favoriţi. Teroriştii au însă pentru ei şi alte misiuni criminale, una dintre acestea fiind instalarea de bombe prin toate locurile pe unde trec. Un băieţel povesteşte părintelui că devenise asemeni unui robot, timp de două luni nefăcând altceva decât să pună bombe în oraşe. Trei dintre amicii săi au scăpat explozivii din mâini şi au murit pe loc. Părintele este înmărmurit privind chipul acestui copil care nu resimţea nimic povestind în detaliu cum arătau trupurile prietenilor săi după explozie.

Cei care încearcă să evadeze şi sunt prinşi suportă pedepse inimaginabile. Un alt băieţel povesteşte că pentru o astfel de tentativă a suportat bătăi cumplite şi sute de lovituri. Toţi copiii intervievaţi spun că în fiecare seara erau obligaţi să înghită un drog numit captagon, pe bază de amfetamine care le inducea o stare de super putere. Sub influenţa drogurilor, unii dintre ei se dezumanizează atât de mult încât comit atrocităţi chiar şi asupra membrilor familiei, părintele fiind profund marcat de mărturisirea celor doi fraţi care au fost obligaţi să-şi înjunghie propria soră şi să-i smulgă ochii. Iar planul diabolic al jihadiştilor depăşeşte zonele obişnuite de război, aceştia pregătindu-i pe anumiţi copii, pe cei care nu au trăsături orientale, să devină soldaţi care să comită atentate în Occident.     

După discuţiile purtate cu sutele de refugiaţi yezidi, cu bătrâni, copii şi femei de toate vârstele, părintele Desbois mărturiseşte că fiecare dintre ei are o istorie diferită. Înainte de toate, strategia teroriştilor islamişti este aceea de a le disloca familiile: bebeluşii sunt rupţi de mamele lor şi daţi familiilor din cadrul organizaţiei teroriste, mulţi adolescenţi sunt pur şi simplu împuşcaţi, minorii sunt duşi direct în laboratoarele de îndoctrinare iar fetiţele şi tinerele sfârşesc toate prin a fi violate, torturate şi transformate în sclave sexuale. Ieşind din cortul în care aceşti supravieţuitori dau glas cruzimilor prin care au trecut, privind spre cer părintele se întreabă dacă vor reuşi oare să supravieţuiească psihic atrocităţilor prin care au trecut? Acesta păstrează contactul cu toţi cei pe care i-a cunoscut admirându-le puterea cu care la rândul lor devin salvatori pentru ceilalţi membri ai comunităţii care reuşesc să scape din ghearele demonilor terorişti. Uneori a scăpa înseamnă a fi răscumpăraţi de familiile lor care îşi vând tot avutul. Negocierile cu jihadiştii sunt dure, iar preţurile golesc visteria întregului clan: 15.000 de dolari pentru un băieţel sau 25.000 de dolari pentru o femeie. Familii întregi au fost sfâşiate de durere când au trebuit să aleagă doar unul dintre copiii ostatici în mâinile criminale ale jihadiştilor.   

Ce se petrece însă în tot acest timp la Curtea Penală Internaţională (CPI) sau la ONU? Părintele Desbois subliniază că cei judecaţi până în prezent sunt acuzaţi doar de acte de terorism, printre cei arestaţi în Europa nicio persoană nefiind acuzată de crime comise împotriva umanităţii. „Avem de-a face cu un genocid fără vinovaţi”, afirmă părintele subliniind că proiectul de distrugere a comunităţii yezidi este profund încrustat în maşinăria infernală de război condusă de jihadişti. Iar ca cinismul să atingă cote maxime, reprezentanţii ONU afirmă că acest genocid este de fapt pe cale să se consume. Mai mult, în raportul comisiei de anchetă cu privire la încălcarea drepturilor omului în Siria se menţionează că „Statul Islamic continuă să distrugă această comunitate prin mijloace multiple”.

Parlamentul European şi Statele Unite au denunţat genocidul încă de la începutul anului 2016, dar numai Consiliul de Securitate poate sesiza CPI. În stadiul actual însă CPI nu poate deschide o anchetă privind presupusele crime comise de gruparea Statul Islamic, deoarece Irakul şi Siria nu au ratificat tratatul fondator al Curţii, prin Statutul de la Roma Curtea având competenţa de a deschide o anchetă pe cont propriu. Membrii comunităţii yezidi îi cunosc însă pe cei vinovaţi, participă la recunoaşterea facială a jihadiştilor, le ştiu numele, mărturiile lor numeroase fiind confruntate cu declaraţiile altor prizonieri scăpaţi din ghearele demonilor. Personal, în acest moment misiunea avocatei Amal Clooney mi se pare imposibilă, deşi aceasta s-a mai confruntat cu un caz asemănător, când a susţinut cauza genocidului armean în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului împotriva politicianului turc Dogu Perincek. În ciuda tuturor documentelor de arhivă, acesta a calificat ideea genocidului armean drept „o minciună internaţională”. Sper ca toate demersurile părintelui Desbois şi cartea sa cutremurătoare să descurajeze pe oricine ar încerca să nege crunta realitate şi în acelaşi timp să constituie dovezi preţioase în faţa Curţii Penale Internaţionale care are obligaţia de a-i judeca şi de a-i pedepsi pe aceşti nemernici care au însângerat o lume întreagă cu crimele lor odioase.