Analiză. Ce şanse au europenii să salveze acordul nuclear cu Iranul. Marea Britanie îl somează pe Trump să ofere soluţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europenii declară că vor face tot posibilul pentru „a salva“ sau pentru a menţine acordul cu Iranul, având de partea lor şi sprijinul Rusiei şi al Chinei. Şeful diplomaţiei britanice, Boris Johnson, a declarat că preşedintele SUA, Donald Trump, trebuie să-şi asume responsabilitatea găsirii unei soluţii la criza asociată Teheranului.

„Acordul nu este mort“ a declarat ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, care mai cere Teheranului să dea dovadă de “reţinere”, să nu se retragă din înţelegerea semnată în urmă cu trei ani pentru a nu antrena şi alte ţări din regiune într-o eventuală cursă nucleară. Declaraţii care sunt însă primite cu scepticism, în Iran şi probabil şi în multe cancelarii occidentale.

Liderul suprem iranian, Ayatolahul Ali Khamenei a spus că nu are încredere în ţările europene şi a cerut guvernului iranian să ceară garanţii data viitoare când încheie un acord ca să nu păţească cum a păţit cu Statele Unite. Experţi cred însă că, indiferent de ceea ce spun europenii, înţelegerea cu Iranul nu poate supravieţui deciziei lui Trump. Statele Unite plănuiesc revenirea la sancţiuni dure şi nu există intenţia de a oferi scutiri unor firme sau ţări aliate.

Politican german, Norbert Röttingen, care a declarat pentru Der Spiegel: „Trump şi-a atins de facto scopul, acordul va fi, după toate probabilităţile, imposibil de salvat. Gesticulaţiile lui Trump în privinţa Iranului demonstrează cât de neputincioasă este Europa în materie de politică externă, noi nu avem nimic să le propunem iranienilor pentru a compensa retragerea americană”.

Fostul ministru de externe francez Hubert Védrine, declara pentru  France Inter, că nimeni în regiunea Orientului apropiat şi Mijlociu nu doreşte de fapt ca Iranul să devină o ţară “normală şi prosperă”. Chiar şi fără bombă, Iranul “deranjează” prin ceea ce ar putea deveni dacă s-ar deschide spre lume, s-ar liberaliza, şi-ar pune amprenta în spaţiul musulman.

Franţa pregăteşte împreună cu aliaţii ei europeni o ofensivă diplomatică şi economică pentru a contracara decizia lui Donald Trump retragere a Statelor Unite din acordul nuclear iranian. Parisul, Londra şi Berlinul ar putea anunţa mai multe iniţiative comune în cursul unor consultări care vor ave aloc în viitorul imediat.

O primă ocazie se anunţă pe 16 şi 17 mai cînd la Sofia va avea loc un summit între Uniunea Europeană şi ţările din Balcani. La sfârşitul acestei săptămâni, ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, se va întâlni cu şeful trezoreriei americane, Steve Mnuchi, cu care va discuta despre consecinţele economice ale acordului. Executivul de la Paris va discuta şi cu patronii companiilor franceze care au investit în Iran, pentru a vedea în ce măsură le-ar putea proteja de sancţiunile americane.

Sigur, sancţiunile americane nu vor intra în vigoare imediat, Donald Trump a prevăzut o perioadă tranzitorie cuprinsă între 90 şi 180 de zile. Ceea ce de fapt este un nou ultimatum, Donald Trump le spune europenilor, aliaţilor săi tradiţionali, “aveţi la dispoziţie şase luni pentru a vă organiza astfel încît să vă aliniaţi pe poziţia Americii”. Franţa este al treilea partener comercial al Iranului în cadrul Uniunii Europene, după Germania şi Italia.

Chiar daca Macron ar spune că rămâne în acord, firmele franceze ştiu că investind în Iran se expun unor sancţiuni americane, ceea ce le va obliga să evite acea ţară. Piaţa americană este mult prea mare pentru a nu fi un argument convingator. 

O oficialitate de la Departamentul de Stat a spus că în condiţiile în care relaţiile economice ale Statelor Unite cu Iranul sunt limitate, singurul mijloc de presiune este reprezentat de sancţiuni care să lovească prin ricoşeu, vizând firme europene care fac afaceri cu Iranul. 

Ministrul american de Finante, Steven Mnuchin, a spus, citat de europa liberă că obiectivul este de a aduce Iranul la masa negocierilor pentru un acord mai bun care să nu fie limitat în timp, care să se refere şi la chestiunea armamentului balistic şi să facă să dispară acţiunile destabilizatoare iraniene în ţări precum Yemen şi Siria.

Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, denunţă faptul că Statele Unite ale Americii au adoptat un rol de „jandarm economic planetar“.  Legile federele americane sunt extrateritoriale, şi ele pot de fapt sancţiona companii sau persoane, care, prin activităţile lor financiare sau economice, contravin intereselor americane sau încalcă sancţiunile internaţionale decretate de americani.

Marea Britanie îl somează pe Trump să ofere soluţii

Şeful diplomaţiei britanice, Boris Johnson , a declarat miercuri că preşedintele SUA, Donald Trump, trebuie să asume, în contextul retragerii din Acordul nuclear, responsabilitatea găsirii unei soluţii la criza asociată Iranului.

„Acum, dat fiind că Administraţia Donald Trump a decis retragerea din Acordul nuclear, este responsabilitatea SUA să explice cum cei de la Washington vor construi o nouă soluţie negociată pentru atenuarea preocupărilor noastre“, a declarat Boris Johnson în Parlamentul de la Londra, potrivit agenţiei Reuters. 

Boris Johnson a subliniat că nu se opune ideii lui Donald Trump de a găsi o soluţie pe termen lung la problema nucleară iraniană, dar a precizat: „Întrebarea este - cum propun Statele Unite să atingă acest obiectiv?“. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite