Ameninţarea teroristă în Europa: explozia ameninţării teroriştilor de-acasă, radicalizaţi online

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Sfârşitul de săptămână a marcat un nou atentat terorist în Franţa, ivit parcă de nicăieri, atunci când în orăşelul Trebes, din sud, un tânăr de 25 de ani, Redouane Lakdim, marocan de origine dar devenit cetăţean francez, a schimbat delicvenţa minoră pe luare de ostateci şi atentat terorist, după ce s-a autoradicalizat pe internet, inspirat de către ISIS – Daesh, organizaţie autointitulată Stat Islamic.

Atacul prin surprindere al unui tânăr, altfel implicat doar în mica infracţionalitate – mic trafic de droguri, port de armă fără permis, comentarii pe site-uri salafiste – a demonstrat că a făcut peste noapte saltul spre planificarea şi executarea unui atac terorist de amploare.

Europol a lansat un avertisment recent privind perspectiva deschiderii sezonului atacurilor teroriste în Europa. La nici două zile, în sudul Franţei am înregistrat atacul unui lup singuratic, care a revendicat că e soldat al Daesh/Stat Islamic, gata să moară pentru Siria, şi a ucis 4 persoane, rănind 14. Totuşi cum arată ameninţarea teroristă în lume astăzi?

Vorbim astăzi despre trei tipuri de terorişti care ameninţă Europa: mai întâi cei din spaţiile teroriste din afară, apoi resortisanţii europeni care au participat în luptele din zonele controlate de teroriştii din Daesh, autointitulat Stat Islamic, în Siria şi Irak, iar în al treilea rând teroriştii formaţi direct acasă, în inima Europei, auto-radicalizaţi în faţa calculatoarelor. Cea de a treia categorie este cea mai prezentă, mai greu de identificat şi cea care a dus la explozia de acţiuni teroriste din întreaga Europă.


FOTO EPA-EFE

Luare de ostatici Trebes Franţa. FOTO EPA-EFE

Franţa sub atac terorist: 5 morţi, 14 răniţi, un „lup siguratic“ radicalizat de propaganda ISIS

Tânărul Radouane Lakdim, autorul atentatului de săptămâna trecută din Franţa este amestecat în multe infracţiuni minore şi în bande mici care puneau la cale trafic de arme alături de un infractor cunoscut şi mult mai serios. Nu se ştie ce a declanşat comportamentul său. Totul a plecat de la preluarea prin forţă a unei maşini, sub ameninţarea pistolului, dar şi după uciderea pasagerului şi rănirea gravă a şoferului. Maşina a fost utilizată iniţial pentru a planifica un atac asupra militarilor francezi din Regimentul 3 infanterie marină, dar cum nu i-a găsit în afara unităţii, a încercat să se răzbune împotriva Companiei Republicane de Securitate (rezerva Poliţiei Naţionale în Franţa), trăgând asupra 4 angajaţi care făceau jogging şi rănind unul, după care a încercat fără succes să intre cu maşina furată în ei.

De aici, el a fugit şi s-a refugiat într-un supermarket. Pentru a fi credibil, a împuşcat la intrare un client şi un vânzător, care au murit pe loc. În total, 12 oameni au fost răniţi aici, iar o femeie a fost transformată în scut uman, fiind lipită de atacator, în timp ce negocia cu Jandarmeria, venită la faţa locului. A patra sa victimă a fost jandarmul erou Lt. Col. Arnaud Beltrame, care a pătruns în incintă, a lăsat telefonul deschis pe masă pentru a se putea auzi evoluţia din interior, în timp ce a făcut schimb cu femeia ţinută scut, de bună voie. Când a tras în jandarm şi în cei din jur, trupele speciale au intervenit şi l-au ucis. Jandarmul a murit a doua zi, la spital, din cauza rănilor dobândite.

Bineînţeles că episodul nu avea cum să rămână fără o puternică critică publică. El are loc după ce Franţa fusese deja de numeroase ori subiect al unor atacuri teroriste pe scară largă, în primul rând cele de la Charlie Hebdo, Bataclan-Saint Denis sau pe esplanada pietonală din Nisa. Autorităţile dobândiseră multe avantaje şi instrumente pentru a face faţă acestui tip de atacuri, în primul rând ridicarea limitei ridicole a numărului de ascultări autorizate, în condiţiile celor circa 6.000 de resortisanţi francezi prezenţi în teatrele de război terorist din Siria, Irak, Yemen, Mali, Libia. Dar nu a fost de ajuns.

Lakdim nu avea contacte cu islamiştii sau cu mediile islamice de orice fel. A fost pur şi simplu o decizie individuală, luată cel mult ca reflex la propaganda ISIS-Daesh.

Avem de a face cu un individ intrat în atenţia serviciilor franceze pentru activitatea pe reţelele jihadiste. Însă există peste 20.000 în această situaţie. Dintre aceştia, peste 11.000 sunt listaţi pentru a fi identificaţi şi a rămâne constant în atenţia organismelor franceze pentru potenţială radicalizare. Şi Redouane Lakdim era pe această listă. Însă tot nu s-a putut identifica momentul în care radicalizarea a ajuns la faza în care individul a decis să acţioneze, una din principalele preocupări ale tuturor specialiştilor în materie. Deşi atacul a fost declarat de către preşedintele Macron drept terorism determinat de radicalism Islamic, e greu de susţinut acest aspect, altfel marginal în acţiunea individului.

Lup singuratic, atacatorul a lucrat fără complici. Profilul său de mic infractor îl descalifica în a se amesteca în afaceri de nivelul acţiunii teroriste - era sub urmărire de către poliţie, nimeni nu s-ar fi asociat cu el. Avea armă de foc, o chestiune ce ţine de apropierea sa de traficant. Trecerea de două ori prin închisorile franceze putea fi un indiciu de radicalizare, dacă tendinţa s-ar fi concretizat. Însă afară, Lakdim nu avea contacte cu islamiştii sau cu mediile islamice de orice fel. A fost pur şi simplu o decizie individuală, luată cel mult ca reflex la propaganda ISIS-Daesh autointitulat Stat Islamic. De altfel, singurul moment în care a revendicat apartenenţa la organizaţia teroristă a fost atunci când a intrat în supermarket, strigând Alahu Akbar, anunţând că e soldat al Stat Islamic şi cerând eliberarea lui Salah Abdeslam, atacatorul din 13 noiembrie 2015 de la Paris, soldat cu moartea a 130 de persoane. O revendicare neclară şi greu de asumat ca fiind sursa întregului comportament.

Singurul reproş ce poate fi adus, în mod real, autorităţilor franceze este că ele nu credeau că un mic infractor să poată fi autorul unui asemenea carnagiu. Nu călcase în Siria şi nu avea precedente. Însă în momentul în care ucisese anterior luării de ostateci – şoferul maşinii furate, ofiţerul din rezerva Poliţiei – era clar că atacatorul se lansase într-o luare de ostateci fără ieşire şi că urma să ucidă cât mai multe persoane. Cum şi la intrarea în magazin împuşcase deja două persoane, era un caz clasic de eliminare de către trupele speciale, nu de negociere. Regula spune că, dacă a ajuns să tragă şi să ucidă o dată, nu mai are nici o rezervă să repete isprava, odată ce pedeapsa în justiţie era la fel de drastică. Jandarmul-erou s-a sacrificat degeaba.


FOTO AFP

Luare de ostatici Trebes Franţa. FOTO AFP

Alertă maximă: trei generaţii de terorişti jihadişti în Europa

Vorbim astăzi despre trei categorii distincte de terorişti jihadişti, care ameninţă azi Europa. E vorba mai întâi de membrii reţelelor teroriste mai cunoscute – Al Qaeda, Stat Islamic – sau mai puţin prezente, care îşi pregătesc atacurile în afara Europei şi apoi călătoresc în statele europene pentru a realiza atacuri teroriste. Este „inamicul din exterior“, care vine în modalităţi diferite, inclusiv alături de refugiaţi. Folosesc fie arme „civile“ – cuţite, maşini cu care intră în mulţime – fie arme de foc sau dispozitive explozive - fie centuri pre-fabricate, fie dispozitive explozibile improvizate. Vin cu cunoaşterea şi abilităţile pentru a putea planifica, obţin componentele şi creează armele necesare şi execută un atac terorist în care sunt pregătiţi să moară. De obicei, în majoritatea cazurilor, nu au strategii de ieşire şi fugă odată atentatul săvârşit.

A doua categorie, cea mai nouă şi mai periculoasă, sunt resortisanţii europeni, cetăţeni ai statelor europene care au participat la războaiele teroriste din Siria, Irak, Yemen, Mali, Libia, care s-au pregătit în taberele teroriste şi care revin acasă. Unii au făcut acest du-te-vino în repetate rânduri. Dintre cei plecaţi, unii au murit acolo, alţii au plecat din zonă către alte regiuni instabile, în state slabe, rămânând cu organizaţiile teroriste, alţii revin acasă. Reîntoarcerea resortisanţilor din teatrele teroriste creează o problemă majoră, ei fiind cetăţeni europeni, care au liberă circulaţie. Însă sunt şi mai lesne de listat şi urmărit de către autorităţile statelor europene decât cei veniţi din zonele cu probleme.

Poate cea mai periculoasă categorie sunt teroriştii locali, auto-radicalizaţi, fără semne, care acţionează precum lupii singuratici.

În fine, a treia categorie şi cea mai prezentă la nivelul autorilor atentatelor teroriste din Europa, sunt home grown terrorists, teroriştii locali. Nu au părăsit niciodată statele în care se află, nu au călătorit în zonele de război terorist, nu sunt listaţi niciunde. Unii au participări în grupări radicale islamice, alţii nu. Unii se manifestă ca radicalizaţi, sunt pe forumurile salafiste şi comentează acolo sau public, se identifică prin comportament, alţii deloc - nu sunt membri acestor grupuri, nu participă la asemenea forumuri, s-au radicalizat singuri, în faţa unui computer. Sunt dintre cei mai periculoşi, pentru că sunt la ei acasă, cunosc toate detaliile şi tainele traiului de zi cu zi, nu ies în evidenţă cu nimic, dacă nu se implică în discuţii publice care să le trădeze radicalizare. Unii nici nu au incidenţă cu radicalismul – din contra, cei care au avut de a face cu poliţia sunt ocoliţi de planificatori, pentru că pot fi urmăriţi de către poliţie şi autorităţile anti-teroriste.

Dar poate cea mai periculoasă categorie sunt teroriştii locali, auto-radicalizaţi, fără semne, care acţionează precum lupii singuratici. Singuri, fără contacte, nu rareori fără arme de foc şi fără dispozitive explozibile. Dacă ai contacte, eşti mai lesne de reperat. Dacă îţi procuri o armă de foc sau un dispozitiv explozibil clasic sau măcar precursori ai unui dispozitiv explozibil improvizat, eşti identificabil de către sistemele de control ale acestor produse şi arme. Însă dacă atentatul tău e produs cu instrumente de zi cu zi, civile, transformate în instrumente ale morţii, identificarea este, practic, imposibilă.

Astfel că instrumentarul organelor de menţinere a ordinii publice, a celor anti-teroriste şi anti-radicalizare e mult mai complex şi nuanţat, însă fără a fi infailibil. Iar la cei care iau un banal cuţit sau folosesc maşina pentru a intra în mulţime, e clar imposibil de identificat intenţia. De aceea se utilizează diferite filtre de radicalizare care ar trebui să stabilească momentul de unde un asemenea localnic auto-radicalizat devine periculos, pentru că e gata de acţiune.

În rest, rămâne o loterie şi nu există niciun stat care ar putea să evite orice atac terorist, indiferent cât de puternice sunt organele de forţă.

Dar aici, doar cooperarea cetăţenilor şi a societăţii în general cu autorităţile poate să mai ducă la prevenirea acţiunilor. Raportarea comportamentelor nepotrivite sau speciale, ieşite din comun, la un moment dat, e singura care poate da indicii organelor de ordine. Or, pentru a coopera cu autorităţile e nevoie de încredere în acestea şi în rolul lor de a apăra populaţia. Un pas care are loc în Elveţia – ţară model pe această dimensiune – dar care nu se reproduce peste tot în statele europene.

Cooperarea europeană şi schimbul de informaţii sunt, de asemenea, cruciale pentru celelalte tipuri de terorişti. Pentru a le putea urmări mişcările şi contactele. În rest, rămâne o loterie şi nu există niciun stat care ar putea să evite orice atac terorist, indiferent cât de puternice sunt organele de forţă. Chiar şi în state autoritare şi represive, precum Rusia sau Iranul, asemenea acţiuni teroriste au loc.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite