Ambasadorul Ungariei la Kiev: Budapesta nu va bloca aderarea Ucrainei la NATO şi UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Budapesta nu va bloca aderarea Ucrainei la NATO şi Uniunea Europeană, a declarat ambasadorul Ungariei la Kiev, Istvan Ijgyarta, într-un interviu acordat postului de televiziune Espreso, preluat de Ukrinform.

„Dacă vorbim despre dorinţa Ucrainei de a adera la NATO, nu am fost niciodată împotrivă. Prin urmare, dacă Ucraina doreşte în continuare să adere la alianţă, nu ne vom opune”, a spus ambasadorul Istvan Ijgyarta.

Ambasadorul ungar a mai subliniat că ţara sa va sprijini aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în momentul în care se va lua în considerare această problemă.

Potrivit unui sondaj Eurobarometru Flash difuzat săptămâna trecută, mai mult de jumătate din populaţia tuturor statelor membre UE, cu excepţia Ungariei, susţine integrarea Ucrainei în locul comunitar.

În medie, 66% din populaţia UE apreciază că „Ucraina ar trebui să adere la UE când va fi pregătită”. În 26 de state din cele 27 membre UE, proporţia celor care afirmă că sunt de acord cu aderarea Ucrainei este de peste 50%, Ungaria fiind singura ţară sub pragul de 50%, mai exact la 47%.

Însă Ihor Jovkva, consilierul diplomatic al preşedinţiei ucrainene pe probleme de integrare europeană, spune că ţara sa nu a primit până acum niciun semnal din partea Budapestei în sensul că ar intenţiona să blocheze aderarea Ucrainei la UE.

În ciuda unor poziţionări pe alocuri favorabile Rusiei, Ungaria dă curs până la urmă deciziilor luate în comun în cadrul UE. Recent, a emis chiar, prin ministrul de Externe Peter Szijjarto, o poziţie critică neaşteptată la adresa Rusiei, condamnând agresiunea acesteia din Ucraina şi cerând o anchetă pentru investigarea crimelor de război imputaţilor soldaţilor ruşi la Bucea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite