Ambasadorul SUA la Belgrad afirmă că sârbii sunt „puţin schizofrenici“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sârbii sunt "puţin schizofrenici" întrucât "inima îi îndeamnă către Est, dar mintea îi îndreaptă către Vest", a declarat ambasadorul Statelor Unite la Belgrad, Michael Kirby, relatează postul B92 în pagina electronică de luni.

Într-un interviu pentru B92, Kirby a declarat că premierul sârb Aleksandar Vucici este un om căruia "îi pasă enorm de viitorul ţării şi cunoaşte bine politica şi oamenii".

"Vucici încearcă să vă conducă spre Uniunea Europeană, dar sârbii sunt puţin schizofrenici. Inima lor îi îndeamnă către Est, dar în acelaşi timp mintea îi îndreaptă către Vest", a adăugat ambasadorul american.

În opinia sa, dilema între Europa şi Rusia este o falsă alegere cu care se confruntă Serbia. "Există confuzie în privinţa acestei alegeri. Veţi continua să aveţi prieteni atât în Est, cât şi în Vest, acum aveţi şi în SUA, şi în Rusia. Totuşi, aici nu este vorba despre prieteni, ci despre interesele Serbiei. Trebuie să implementaţi reforme pentru a vă apropia de Uniunea Europeană. Restul sunt alegeri false", a precizat Kirby.

Ambasadorul american a adăugat că este "în interesul Serbiei să creeze o societate în care oamenii îşi pot găsi locuri de muncă, în care tinerii îşi pot vedea viitorul în ţara lor".

Referindu-se la cazul ultranaţionalistului sârb Vojislav Seselj, acuzat de crime de război de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), căruia TPI i-a revocat recent decizia de eliberare pe motive de sănătate, Kirby şi-a exprimat încrederea în statul de drept.

"Seselj ar trebui trimis înapoi la Haga, dacă acceptă decizia Curţii se va întoarce singur, dar problema care se pune este ce îi va cere Curtea Serbiei dacă acest lucru nu se întâmplă. Această ţară respectă Tribunalul de la Haga, poate nu întotdeauna cu bucurie, dar întotdeauna a respectat deciziile şi asta înseamnă stat de drept", a afirmat el.

În cadrul unei conferinţe de presă, premierul sârb, Aleksandar Vucici, a negat că Michael "Kirby a spus că sârbii sunt un popor schizofrenic". Diplomatul american a afirmat că "suntem într-o situaţie puţin schizofrenică", a precizat premierul sârb, continuând: "Sunt de acord cu fiecare cuvânt pe care l-a spus ieri, cu excepţia cuvintelor frumoase pe care le-a spus despre mine".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite