Ambasador ucrainean: Rusia pregăteşte o invazie militară de amploare în estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Rusă ar pregăti o invazie militară de mare amploare în estul Ucrainei, a avertizat, marţi, ambasadorul ucrainean la Naţiunile Unite, Iuri Sergheiev, potrivit AFP.

„Consider că Naţiunile Unite trebuie informate că Rusia pregăteşte o invazie de mare amploare în Ucraina. Există date care nu lasă niciun dubiu asupra acestui lucru”, a declarat recent Iuri Sergheiev.

Săptămâna aceasta, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat că riscul escaladării unui conflict este din ce în ce mai mare, după ce Rusia a trimis un convoi de 32 de tancuri şi camioane militare în estul Ucrainei, pentru a sprijini rebelii pro-ruşi.

„Echipament şi armament militar au ajuns în estul Ucrainei”, a anunţat comandantul forţelor NATO din Europa, Generalul Philip Breedlove, pentru Reuters. Cu toate acestea, Moscova a negat acuzaţiile.

„Nivelul de violenţă în estul Ucrainei rămâne ridicat, iar riscul escaladării conflictului este în creştere. După două luni de la semnarea Acordului de la Minsk, confruntările militare nu au încetat”, a anunţat purtătorul de cuvânt al OSCE, Michael Bociurkiw.

În ultimele 24 de ore, cinci militari ucraineni au fost ucişi în estul Ucrainei, au informat oficialii de la Kiev.

Mai mult decât atât, armata ucraineană acuză că Rusia a trimis mercenari suplimentari în estul ţării. „Mercenarii ruşi consolidează forţele rebele pe linia frontului”, a precizat purtătorul de cuvânt al forţelor armate ucrainene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite