Am rămas cum am mai fost şi, poate, mai rău decât atât

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Summit

Vă spuneam ieri că exista, din nefericire, varianta ca liderii europeni să se împiedice în propria lor comoditate şi, ca atare, să-şi dorească să continue realitatea proastă şi primejdioasă de azi, încercând repetarea la infinit a situaţiei clasice de dinainte şi de după Războiul Rece, cea care constă în deversarea torentului tuturor responsabilităţilor către SUA.

În acest sens, au făcut ieri, în cadrul Summitului, ce ştiu cel mai bine: au lăudat şi s-au declarat pe deplin de acord cu poziţia lui Biden în discuţia cu Putin şi cu asta, gata, discuţia s-a încheiat şi ne vedem data viitoare, tot solemni, tot profund responsabili şi la acelaşi nivel de eficienţă care, neavând niciodată urmări, nici nu crează probleme nimănui. Dar, concluzie majoră, la cererea ţărilor din Est, au respins propunerea franco-germană de a se organiza un Summit UE-Rusia. Decizia este a lor şi trebuie luată ca atare.

Dar, din punctul meu de vedere, acest rezultat final duce la un scenariu mai tensionat şi mai confuz decât ce-am avut până ieri. Asta deoarece, din nou (oare a câta oară?) liderii europeni ies public cu o concluzie care nu face decât să fericească orice competitor strategic, dintre aceia mulţi şi influenţi ai ideii de Europă Unită, în primul rând Rusia şi China. Din punctul lor de vedere, s-a dovedit că, într-un moment al deciziilor esenţiale, europenii rămân la fel de divizaţi ca întotdeauna şi că, mai evident ca niciodată, se arată cât de puternică este diviziunea strategică la nivelul UE, cea corespunzând unor interese politice, economice, militare şi de securitate extrem de diferite.

Şi totuşi, veţi spune, s-a ajuns la o concluzie comună. Sigur că da, dar sper că nu vă închipuiţi o fracţiune de secundă măcar că asta va influenţa sau chiar va schimba politicile naţionale ale statelor care sunt în favoare dialogului de securitate cu Rusia. Ceea ce este previzibil că urmează să apară este o falie din ce în ce mai profundă provocat de absoluta imposibilitatea de a ghici în ce sens se va îndrepta voinţa opiniei publice (şi votul în alegeri) din statele Occidentului european în general şi a celor din statele mult doritoare de economii pentru a menţine speranţa unei reluări la nivel maxim a economiilor naţionale.

Se profilează din ce în ce mai limpede la orizont, oricum şi consecinţă a deciziei de ieri, că statele din est vor cere solidaritate şi vor invoca pericolul maxim de la frontierele lor pentru a continua sistemul de întărire şi disuasiune susţinut de NATO şi extins masiv în perioada Trump. Posibil ca în acest sens să meargă lucrurile şi tensiunea astfel să se monteze de o parte şi alta a frontierei marii tensiuni, zona noastră de est, linia de contact între UE/NATO şi Rusia.

Apare atunci întrebarea dacă suntem gata să acceptăm toate consecinţele unui război cu Rusia, unele implicând extincţia vieţii în cazul folosirii armelor nucleare? Aici ar trebui să răspundă liderii naţiunilor europene, în primul rând cei din est printre care şi ai nostru. Nu este nicidecum vorba despre un răspuns formulat în termenii raţionamentelor şi scenariilor militare, căci de asta se ocupă cei din NATO şi, în final, aprobă americanii.

Problema despre care vreau să vă vorbesc este la alt nivel, dar la fel de tragică deoarece arată lipsa de prevedere a politicienilor timpului nostru, de mult prea mult timp trăind cu convingerea că un războiul este doar un concept îndepărtat şi, în orice caz, bun pentru a rezolva interese economice în lumea a treia. Drept care, din motive politice, au fost îngheţate mecanismele de dialog în situaţii de extremă urgenţă imaginate între Washington şi Moscova, iar în cazul jucătorilor mici apăruţi după căderea Cortinei de Fier, nici măcar nu s-a pus problema. Mecanisme de discuii şi detensionare şi management de crize extreme tip „telefonul roşu“ nu mai sunt funcţionale şi atunci informările se fac (sau nu) pe scară ierarhică şi, ca în cazul NATO, decizia de activare a unui sistem de răspuns trebuie să fie unanimă la nivelul Alianţei. Ca cea politică despre care am vorbit la început.

Combinaţi acum decizia de ieri de la Summit cu situaţia creată de recentul incident de securitate din Marea Neagră şi vedem că, pe de o parte, s-a decis ca politic să nu existe niciun fel de dialog la nivel înalt UE-Rusia şi, de pe altă parte, chiar în cazul în care s-ar fi dorit, dialog de urgenţă pentru detensionarea situaţiei militare, în termen de minute, nu se putea lua căci distrugătorul UK este parte a forţelor NATO şi, ca atare, decizia de angajare trebuie asumată (ante sau post factum) de comandatul forţelor aliate din Europa, declanşând mecanismul de consultare de urgenţă la NATO, în Comitetul Militar şi acţiunea ulterioară directă a Comandamentului Sud de la Napoli.

Între timp, dacă nu există un mecanism direct de avertizare instantanee, ajungem direct în faza finală în care un asemenea incident a fost la câteva zeci de metri de a produce o tragedie, adică un act considerat de agresiune asupra forţelor şi teritoriului unei ţări NATO (cum este distrugătorul în cauză), cu foarte probabila activare a Art. 5. Şi, de aici, poarta deschisă larg spre haos.

Veţi răspunde că nu e nimeni nebun să facă aşa ceva. Sigur, pe timpuri normale. Dar nu trăim timpuri normale.

Mi se pare absolut teribilă inconştienţa oamenilor politici de o parte şi alta a acest baricade care se ridică chiar la frontiera noastră de est. Se ocupă de orice, iar parte la discuţii nesfârşite despre binele universal şi spirala sa ascendentă, în realitate demonstrând că sunt absolut incapabili să pună la punct un mecanism european de răspuns la crize majore sau extreme de securitate, cu măsuri obligatorii acceptate şi urmate de toate statele membre.

Ăsta da ghinion, pe lângă cel acceptat în spiritul înţelepciunii strămoşeşti care spunea, dacă-şi mai aminteşte cineva, „capul face, capul trage“, judecată simplă care se finaliza prin acţiunea precisă a securii călăului. După părerea mea, evident incorectă politic, europenii au rămas mici şi dezbinaţi, fără nici cea mai mică speranţă ca, măcar în faţa unei primejdii existenţiale, să se poată coaliza propunând înrolarea lor reală în proiectul unui proiect comun de supravieţuire, armată europeană, vaccin european, spaţiu medical şi sanitar comun.

Pe acest fond de dezbinare s-au mai produs întunecări violente şi sângeroase în Europa, animate de valul teribil al naţionalismului extremist ale cărui tobe încep să bată din ce în ce mai audibil, pe fondul nemulţumirii oamenilor faţă de politicienii care, încet-încet, pierd contactul cu realitatea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite