Alertă la Moscova: trupele speciale ucrainene au extras un suspect principal la transportul şi tăierea lansatorului BUK care a doborât zborul MH 17

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Resturi ale aeronavei Malaysian Airlines
Resturi ale aeronavei Malaysian Airlines

Rusia a intrat în alertă după ce trupele speciale ucrainene au reuşit o operaţiune de maestru în inima teritoriului ocupat şi controlat de trupele ruse în Estul Ucrainei.

În noaptea de 27 spre 28 iunie, trupele speciale ucrainene au pătruns până în localitatea Snizhne, lângă frontiera cu Rusia, regiunea Donetsk, de unde l-au capturat, l-au arestat şi exfiltrat pe teritoriul ucrainean controlat de autorităţile legitime, prezentându-l pe 28 iunie în faţa instanţei din Kiev care l-a arestat pentru 60 de zile pe Volodymyr Tsemakh, în vârstă de 58 de ani, din localitate, şeful apărării antiaeriene la data de 17 iulie 2014, când a fost doborât deasupra Estului Ucrainei zborul Malaysian MH 17 Amsterdam-Kuala Lumpur, cu 298 de oameni la bord, dintre care 196 cetăţeni olandezi.

Totul a pornit de la o înregistrare video apărută şi circulată atunci pe net, care conţine declaraţia lui Tsemakh potrivit căreia ar fi fost responsabil de apărarea anti-aeriană şi ar fi ajutat, în noaptea de 17/18 iulie 2014, la transportul şi dispariţia dispozitivului militar responsabil de doborârea avionului de pasageri, lansatorul de rachete Buk. Acesta ar fi fost mutat chiar în acea noapte pe teritoriul rus, distrus, tăiat şi împrăştiat, ca să nu mai existe urme, în timp ce echipa care a tras a fost răspândită în numeroase unităţi disparate din Federaţia Rusă, ca să nu i se mai găsească urma.

Acelaşi lucru pare să se fi întâmplat şi cu părţi ale avionului distrus, care nu au mai fost găsite la site-ul unde fusese prăbuşit avionul doborât. O parte din resturi au fost găsite şi filmate în satul Hrabove, circa 80 de kilometric est de Donetsk, la 9 septembrie 2014, două luni după doborârea avionului.

Operaţiunea specială ucraineană s-a derulat rapid, prin surprindere, peste noapte, după ce autorităţile olandeze identificaseră şi anunţaseră public, la 19 iunie, toate datele şi lansaseră urmărirea celor 4 persoane responsabile de doborârea avionului, trei ruşi şi un ucrainean ce lupta de partea ruşilor: Igor Girkin, Sergey Dubinskiy, Oleg Pulatov şi ucraineanul Leonid Kharchenko suspecţi că au jucat rolurile principale în aducerea sistemului Buk care a doborât zborul MH 17, operarea sa şi dispariţia acestuia înapoi în Rusia după efectuarea tragerii, când oficialii ruşi au realizat ce doborâse. Echipamentul aparţinea Brigăzii 53 Anti-aeriene a Forţelor Armate ruse. După cum se vede, Volodymyr Tsemakh nu făcea parte dintre aceşti suspecţi.

Tocmai extragerea sa din Donetsk de către forţele speciale ucrainene într-o operaţiune acoperită şi livrarea sa la Kiev a declanşat alerta la Moscova. Investigaţiile parchetului olandez şi al Dutch Safety Board au ajuns la concluzii concrete, iar participarea lui Volodymyr Tsemakh  la proces, în calitate de martor, alături de înregistrarea declaraţiei sale, poate aduce fără dubiu la condamnarea directă a Rusiei nu numai pentru doborârea avionului, ci şi de orchestrarea acoperirii crimei ulterioare, prin distrugerea complexului care a doborât avionul şi încercările succesive de a da vina pe Ucraina pentru doborârea avionului.

De altfel, investigaţia internaţională comună este deja în tratative cu Rusia pentru obţinerea extrădării şi chestionării responsabililor vizaţi de anchetă, Olanda şi Australia declarând oficial responsabilitatea statului rus în acest caz pentru participarea sa la doborârea avionului de pasageri prin faptul că au livrat complexul de apărare anti-aeriană BUK în Donbas şi operarea lui de către soldaţi ruşi, chiar dacă partea rusă îi plasează pe soldaţii săi găsiţi în regiunea separatistă ocupată în situaţia de voluntari, soldaţi aflaţi în concediu sau în permisie, alteori chiar soldaţi rătăciţi în regiune, pe teritoriul ucrainean.

Tsemakh este foarte important pentru că e unul din puţinii despre care se ştie că a ajutat la transportarea BUK înapoi în Rusia.

Rudele lui Volodymyr Tsemakh susţin că în apartamentul său din Snizhne, un oraş lângă Donetsk, când au constatat dispariţia sa, au găsit urme de luptă, sânge, distrugeri. Nu e clar cum a putut fi mutat prin teritoriul controlat de ruşi, şi mai ales cum a fost transferat prin linia de demarcare, prin posturile de pază ruse spre teritoriul controlat de ucraineni. Datele sunt puţine, iar partea ucraineană nu a dezvăluit conţinutul operaţiunii sale militare în profunzime în teritoriul advers, chiar dacă pe teritoriul oficial al Ucrainei, deşi este o realizare deosebită această extragere şi pregătirea martorului pentru procesul internaţional, anunţat că începe la 9 mai anul viitor.

Tsemakh este foarte important pentru că e unul din puţinii despre care se ştie că a ajutat la transportarea BUK înapoi în Rusia. El poate da date despre ceilalţi participanţi la operaţiune şi tot el e în postura că nu va putea nega rolul său odată ce există înregistrarea în care relata cum a procedat, în linii generale, pronunţând inclusiv numele complexului BUK care a fost făcut dispărut atunci, în interviul său din 2015.

Volodymyr Tsemakh este acuzat de participarea la formarea unui grup terorist în Ucraina, fapt care-i aduce, în procesul de la Kiev, o sentinţă posibilă între 8 şi 15 ani de închisoare. Eventuala sa cooperare cu ancheta privind doborârea zborului MH 17 îl poate ajuta la uşurarea sentinţei în cazul condamnării în Ucraina pentru terorism, deci sunt toate premizele ca acesta să coopereze. Noile date pe care le poate oferi Volodymyr Tsemakh pot aduce noi martori în anchetă dintre participanţii la operaţiunea de atunci, de după doborârea avionului, din noaptea de 17/18 iulie 2014, şi această investigaţie aduce vinovăţii noi şi responsabilităţi pe umerii unor comandanţi şi responsabili politici ruşi, al Rusiei ca stat care au ordonat ştergerea urmelor în acest fel, pentru a nega ulterior responsabilitatea şi a o pune, cu cinism, pe umerii Ucrainei.

Investigaţia comună făcută de Australia, Belgia, Malaesia, Olanda şi Ucraina asupra zborului Malaysian Airlines MH17 de la Amsterdam la Kuala Lumpur din 17 iulie 2014 anunţase primii 4 suspecţi, fără a limita acuzaţiile şi responsabilităţile la aceştia. „Avem acum informaţia necesară, avem probele că Federaţia Rusă e implicată în această tragedie, în această crimă, într-o formă sau alta“, declarase procurorul olandez Fred Westerbeke în conferinţa de presă din iunie care anunţa şi începutul procesului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite