Alegerile din Ungaria confirmă: maghiarii îl iubesc mai puţin pe Orban şi din ce în ce mai mult pe Vona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria partidului conservator aflat la guvernământ nu este o supriză, însă popularitatea sa se pare că a înregistrat un uşor declin faţă de alegerile din 2010, când Fidesz a avut parte de ceea ce analiştii au numit „o super-majoritate“ de 52, 7%.

Conform rezultatelor parţiale apărute luni dimineaţa, formaţiunea politică condusă de premierul Vikton Orban a obţinut un scor de 44,37%, coaliţia de stânga 25,88%, iar partidul de extremă dreapta Jobbib a înregistrat 20,46%, după numărarea a 98,87% din voturi.

În total, 4.807.450 de voturi au fost exprimate pentru listele prezentate de partide şi minorităţi în alegerile legislative, precizează agenţia maghiară MTI.

Viktor Orban, un fost disident anticomunist ce rămâne foarte popular într-un segment mare de populaţie, a condus fără restricţii ţara în ultimii patru ani, declanşând însă numeroase conflicte cu Bruxelles-ul. De-a lungul celor patru ani la conducerea ţării, Fidesz a promovat o platformă conservatoare, naţionalistă, care, potrivit analiştilor, atentează la valorile europene ale democraţiei.

Majoritatea pe care partidul lui Orban a deţinut-o în Parlamentul de la Budapesta a ajutat la promulgarea unor proiecte legislative contestate chiar şi de populaţie, precum reformele din mass media, modificarea Constituţiei şi reabilitarea unor figuri istorice controversate.

Bilanţul mandatului 2010-2014 a Fidesz demonstrează că situaţia economică a Ungariei s-a deteriorat, promisiunile electorale cu privire la reducerea datoriilor externe nu au fost îndeplinte, iar Ungaria a devenit ţinta criticilor UE, fiind acuzată de nerespectarea unor criterii democratice. Mesajul cu nunaţe naţionaliste şi antieuropene al premierului Orban îşi găseşte ecou la -o mare parte a alegătorilor.

Ascensiunea confirmată a Jobbik, un partid ultranaţionalist cu o platformă xenofobă şi antisemită, creează îngrijorări cu privire la impactul politicilor acestei formaţiuni asupra valorilor democratice europene din Ungaria. Jobbik a confirmat cele mai optimiste sondaje care îl creditau cu un scor de maxim 21%.

Liderii Jobbik nu ezită să îşi promoveze platforma antisemintă şi xenofobă chiar în Parlamentul de Budapesta şi se implică în acţiuni care reamintesc de trecutul sumbru al Ungariei din perioada fascistă. Jobbik susţine centrele de antrenamente paramilitare, marşurile în satele de romi pentru intimidarea acestora şi doreşte reabilitarea figurilor controversate ale celui De-Al Doilea Război Mondial, precum Miklos Horthy.

Marii înfrânţi ai alegerilor sunt partidele de stânga şi liberalii, care au decis prea târziu să îşi unească forţele şi nu au reuşit să obţină victoria. Fostul premier socialist şi unul dintre liderii alianţei de stânga, Ferenc Gyurcsany, a apreciat că alegerile legislative desfăşurate duminică, în Ungaria, şi la care partidul conservator al lui Viktor Orban s-a clasat pe primul loc, nu au fost "nici libere, nici corecte", relatează MTI.

El a insistat că legea electorală şi situaţia politică nu au reuşit să le asigure alegătorilor „un acces egal la informaţii".

„Consider că alegerile nu au fost legitime, dar am participat la ele, deoarece nu putem să cedăm ţara noastră fără luptă", a adăugat Gyurcsany, în vârstă de 52 de ani, un economist strălucit, care l-a învins pe Viktor Orban la alegerile din 2006.

100.000 de voturi din România

Aproximativ 100.000 de etnici maghiari care trăiesc în România şi care au cetăţenie ungară şi-au trimis voturile, în cadrul alegerilor generale din Ungaria, la consulatele generale de la Miercurea Ciuc şi Cluj Napoca până duminică, relatează MTI.

Ambasadorul ungur în România Botond Zakonyi a declarat că voturile urmau să fie duse în Ungaria pentru a fi numărate, la Budapesta.

În Slovacia, unde cei care aplică pentru a obţine cetăţenia altei ţări îşi pot pierde cetăţenia slovacă, numărul de voturi primit de Ambasada Ungariei la Bratislava „nu a fost mare", a declarat consulul general Zsolt Morovan.

Citeşte şi:

Ungaria: Discursul anti-european şi măsurile populiste i-au adus victoria lui Viktor Orban în alegerile legislative

Victora zdrobitoare în alegerile legislative de duminică din Ungaria a Partidului conservator condus de premierul  Viktor Orban, acuzat de derive antidemocratice în ultimii patru ultimii ani, i-a făcut pe analişti să se întrebe dacă nu cumva ceva nu funcţionează prea bine în societatea ungară.

Aproximativ 100.000 de etnici maghiari care trăiesc în România şi au cetăţenie maghiară au votat în cadrul alegerilor generale din Ungaria

Aproximativ 100.000 de etnici maghiari care trăiesc în România şi care au cetăţenie ungară şi-au trimis voturile, în cadrul alegerilor generale din Ungaria, la consulatele generale de la Miercurea Ciuc şi Cluj Napoca până duminică, relatează MTI.

Victorie pentru Viktor Orban: partidul premierului maghiar, pe primul loc în alegeri

Maghiarii par decişi să îl menţină pe premierul Viktor Orban la putere pentru încă patru ani, cel puţin asta arată rezultatele parţiale ale scrutinului, după votul de la alegerile parlamentare. În acelaşi timp, partidul extremist Jobbik vine cu putere din urmă.

Ungaria votează. Viktor Orban rămâne favorit, în timp ce extrema dreaptă înregistrează o ascensiune puternică

Cetăţenii maghiari se prezintă astăzi la urne pentru a vota componenţa Parlamentului pentru următorii patru ani, într-un tur de scrutin pe care marile agenţii îl prezintă drept previzibil. Partidul de guvenământ condus de premierul Viktor Orban, Fidesz, este marele favorit al alegerilor legislative din Ungaria, fiind creditat cu peste 46% din intenţiile de vot ale populaţiei.

Foreign Affairs: De ce extrema dreaptă din Europa este de partea Kremlinului

Chiar dacă Rusia pare să nu aibă prea mulţi parteneri în Occident, mai ales după recentele tensiuni din Ucraina, culminate cu anexarea peninsulei Crimeea, publicaţia „Foreign Affairs” notează că partidele extremiste din Europa reprezintă nişte aliaţi importanţi ai Kremlinului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite