Alegeri anticipate în Grecia: Noua Democraţie este aşteptată să se întoarcă la putere

Alegeri
anticipate în Grecia: Noua Democraţie este aşteptată să se întoarcă la putere

FOTO EPA-EFE

Grecii votează, duminică, în cadrul unor alegeri anticipate care, conform sondajelor, vor fi câştigate clar de Noua Democraţie, partidul conservator aflat în opoziţie, încheindu-se astfel patru ani sub conducerea partidului de stânga, Sryriza, al premierului Alexis Tsipras, conform Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alegerile vor fi, practic, între doi candidaţi: premierul Alexis Tsipras, un politician de stânga de 44 de ani care a ajuns la putere în 2015 în baza promisiunilor că va opri măsurile de austeritate, şi Kyriakos Mitsotakis, liderul partidului conservator Noua Democraţie.

Mitsotakis face parte dintr-o dinastie politică celebră în Grecia şi speră să calce pe urmele tatălui său, fost prim-ministru. De asemenea, sora lui a fost ministru de Externe.

Conform sondajelor de opinie, Noua Democraţie are un avans de 10 procente, fiind posibil astfel ca partidul conservator să obţină o majoritate absolută în parlamentul de 300 de locuri al Greciei. Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 07.00 (07.00 ora României) iar scrutinul se va încheia la ora locală 19.00 (19.00 ora României), primele exit poll-uri fiind aşteptate la două ore după încheierea votului.

Grecia a suferit din cauza unei crize economice, începând cu 2010, care a forţat ţara să ceară împrumuturi de la partenerii săi din UE de trei ori.

Economia este principala îngrijorare a votanţilor, a afirmat Thomas Gerakis de la institutul de sondare MARC.

„Votanţii vor să ştie că guvernul le poate oferi grecilor un viitor mai bun”, a afirmat el. Unii votanţi vor să pedepsească Syriza pentru că nu şi-a respectat promisiunile.

Tsipras a fost criticat aspru şi pentru gestionarea crizei şi pentru că a ajuns la un acord profund nepopular privind redenumirea Macedoniei în Macedonia de Nord, pentru a se evita astfel o confuzie cu regiunea greacă Macedonia. Oamenii sunt nemulţumiţi de noua denumire a ţării deoarece susţin că numele de „Macedonia” aparţine doar Greciei.

O sută de persoane au murit într-un incendiu devastator într-un sat la est de Atena anul trecut. În timp ce Mitsotakis s-a deplasat rapid la faţa locului pentru a consola supravieţuitorii, Tsipras nu a fost văzut în public mai multe zile.

Chiar dacă Grecia îşi revine din punct de vedere economic, având parte de creştere economică, rata şomajului rămâne cea mai ridicată din zona euro – 18%.

Noua Democraţie a promis că va investi pentru a crea locuri de muncă bine plătite. Actualul guvern speră însă că votanţii vor aprecia creşterea salariului minim cu 11% şi reinstaurarea negocierii colectiv.

„Primul lucru care este necesar pentru creştere economică este un guvern stabil, o majoritate puternică în viitorul parlament”, a afirmat Mitsotakis.

„Poporul grec nu trebuie doar să voteze, trebuie să evite un furt al sacrificiilor făcute, o mare infracţiune împotriva generaţiilor viitoare”, a declarat Tsipras în faţa unei mulţimi în piaţa Syntagma în Atena.

„Nu îi lăsaţi să vă ia visele, vieţile, demnitatea”, a afirmat el.

De asemenea, Tsipras s-a întrebat vineri dacă votanţii „ar trebui să îl pună la cârmă pe cel care a dus ţara de râpă”.

Tsipras a reuşit să reducă rata şomajului, să ducă economia spre o tendinţă de creştere şi să ofere ajutoare sociale persoanelor nevoiaşe, însă totul cu preţul unor taxe ridicate pentru clasa mijlocie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările