Alegeri Ungaria. Cine îl va înfrunta pe Viktor Orban în 2022? Opoziţia şi-a chemat simpatizanţii la urne pentru a-şi alege favoritul

Alegeri Ungaria. Cine îl va înfrunta pe Viktor Orban în 2022? Opoziţia şi-a chemat simpatizanţii la urne pentru a-şi alege favoritul

FOTO EPA-EFE

Ungaria va afla duminică seara rezultatele finale ale unor alegeri primare inedite ale opoziţiei în perspectiva scrutinului legislativ din primăvara anului viitor. Obiectivul acestor alegeri este identificarea unui candidat comun pentru „detronarea” ultraconservatorului Viktor Orban, care conduce ţara vecină de mai bine de zece ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Opoziţia din Ungaria a decis să se unească împotriva lui Viktor Orban şi a organizat alegeri primare pentru găsirea unui candidat comun la funcţia de premier.

Ungurii sunt invitaţi duminică să voteze în al doilea tur al acestui scrutin, în care se înfruntă o eurofilă de centru-stânga şi un economist conservator, transmite RFI.

Klara Dobrev, 49 de ani, este membră a Coaliţiei Democratice, principalul partid de opoziţie, şi vicepreşedintă a Parlamentului European.

Klara Dobrev FOTO EPA-EFE

Printre propunerile sale figurează „revizuirea Constituţiei”, pe care Viktor Orban a rescris-o în ultimii ani pentru a-şi cimenta puterea. Punctul său slab în politică îl reprezintă chiar soţul său, fostul premier Ferenc Gyurcsány, criticat şi astăzi pentru că a gestionat prost economia Ungariei în perioada 2004-2009. Dobrev a câştigat în primul tur, desfăşurat la 30 septembrie, şi păstreaza şanse importante pentru obţinerea victoriei în al doilea tur.

Peter Marki-Zay, tată a şapte copii şi catolic practicant, era necunoscut până în 2018.

Peter Marki-Zay FOTO EPA-EFE

Acest economist conservator s-a impus atunci în alegerile municipale din oraşul său natal, Hódmezővásárhely, un bastion al Fidesz, partidul lui Orban. În primul tur al alegerilor primare, s-a clasat pe locul trei, fără sprijin financiar şi fără susţinerea vreunui partid. Acum are suportul primarului ecologist al Budapestei, care s-a clasat pe locul doi în primul tur, dar şi-a retras între timp candidatura. Susţinătorii lui Orban îl consideră pe Marki-Zay ca fiind „artificial” şi „discutabil moral”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările