Alegeri în Turcia. Visul lui Erdogan: tronul de sultan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici nu s-auanunţat bine rezultatele agelerilor legislative din Turcia că premierul , premierul Ahmet Davutoglu a cerut partidelor din viitorul parlament să colaboreze pentru o nouă Constituţie.

În Turcia, partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan,  Partidul Justiţiei şi Dezvoltări (AKP) a câştigat detaşat alegerile legislative anticipate de duminicǎ. Islamo-conservatorii au redobândit majoritatea absolutǎ în Parlament, pierdutǎ la precedentul scrutin, cu cinci luni în urmǎ. Aceste alegeri au avut loc într-un context intern şi regional tensionat, şi pe fondul unei derive autoritare a preşedintelui care provoacǎ îngrijorarea Occidentului.

Erdogan a salutat rezultatul alegerilor . „Poporul nostru a exprimat cu claritate în alegerile de la 1 noiembrie că preferă serviciul şi proiectele în locul polemicii“, a declarat preşedintele într-un comunicat. 

Alegătorii „au făcut dovada unei voinţe puternice în favoarea unităţii şi integrităţii“ Turciei, a adăugat el, apreciind şi că „rezultatul alegerilor a transmis un mesaj important pentru PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan). Opresiunea şi vărsarea de sânge nu pot coexista cu democraţia“. 

La rândul său, premierul Ahmet Davutoglu, care conduce AKP, a cerut partidelor din viitorul parlament să colaboreze pentru o nouă constituţie, transmite Reuters. „Fac apel la toate partidele politice care intră în parlament să elaboreze o nouă Constituţie civilă“, a declarat Davutoglu, într-un discurs rostit în faţa a mii de susţinătorii ai AKP, la sediul din Ankara al partidului, sub un foc de artificii. 

Şi asta pentru că rezultatul obţinut  nu îi va permite lui Erdogan să creeze imediat o preşedinţie de tip executiv ca în Franţa, întrucât AKP ar mai avea nevoie de 15 parlamentari pentru supermajoritatea necesară convocării unui referendum de modificare a Constituţiei.

+

Lui Recep Tayyip Erdogan i se spune deja de multǎ vreme „sultanul“, mai ales de când s-a mutat într-un nou palat prezidenţial de 200 000 de metri pǎtraţi. Tot de atunci, spun însǎ vocile opoziţiei din Turcia, el a început sǎ piardǎ contactul cu realitatea. Discursurile sale, scrie „Le Monde“, au devenit în ultimul timp tot mai populiste, cu tentǎ tot mai religioasǎ şi naţionalistǎ. 

Proiectul sǎu de societate este unul care provoacǎ temeri în Occident şi îngrijorare în regiune. Erdogan viseazǎ sǎ redea Turciei grandoarea otomanǎ de altǎdatǎ, ceea ce, din punctul sǎu de vedere, presupune un control al justiţiei şi al presei, precum şi limitarea libertǎţilor şi a pluralismului.  

Recep Tayyip Erdogan vrea sǎ parǎ, pentru concetǎţenii sǎi, omul providenţial şi stǎpân pe situaţie, iar succesul electoral de duminicǎ îl conforteazǎ în acest rol. Însă ţara se confruntă cu tensiuni grave . Publicaţia „Courrier international“ se întreabǎ chiar în ultimul numǎr dacǎ Turcia nu va fi… „urmǎtoarea Sirie“.

Unii comentatori considerǎ cǎ statul turc s-ar putea sǎ nu mai fie viabil în frontierele actuale din cauza minoritǎţii kurde care reprezintǎ 20 la sutǎ din populaţie. O minoritate care afişeazǎ însǎ o demografie de douǎ ori mai mare decât a turcilor, ceea ce înseamnǎ cǎ peste 20 de ani jumǎtate dintre recruţii din Turcia vor vorbi limba kurdǎ. Cel puţin aceasta este pǎrerea analistului David Goldman publicatǎ în Asia Times.  „Le Monde“ scrie  cǎ Turcia, atâta vreme cât nu va avea o coaliţie guvernamentalǎ la Ankara, se va afla într-un impas care ar putea duce la „o implozie“. 

După numărarea aproape a tuturor buletinelor de vot, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării a obţinut 49,4% din sufragii, urmând să ocupe 316 din cele 550 de fotolii în parlament, au anunţat canalele de televiziune NTV şi CNN-Turk. 

Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) se află pe locul al doilea, cu 24,5% din voturi, urmat de Partidul Acţiunii Naţionaliste (MHP, de dreapta) cu circa 12% din voturi, ambele formaţiuni obţinând rezultate mai slabe faţă de alegerile din 7 iunie. 

O altă surpriză este şi scorul Partidului Democratic al Poporului (HDP, prokurd), care a reuşit la limită să-şi păstreze locul în parlament, obţinând 10,4% din voturi, puţin peste pragul electoral. Astfel, formaţiunea prokurdă va dispune de 59 de fotolii în parlament, faţă de 80 cât obţinuse la scrutinul din vară.

Aproape toate sondajele realizate înainte de vot creditau AKP cu 40 până la 43% din intenţiile de vot, insuficient pentru ca formaţiunea preşedintelui turc să poată guverna singură. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite