"Alba-neagra, prostituţia şi românii", "problemele" plajelor din Mallorca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Dezvoltării Turismului din Mallorca, Pedro Iriondo, a calificat astfel problemele cu care se confruntă turismul în Palma de Mallorca: "Cum să avem turişti care revin în Palma, când aici găsesc jocuri de alba-neagra, români, prostituţie şi maseuri pe plajă?"

Vicepreşedintele Asociaţiei Hoteliere din Playa de Palma (Mallorca), Jose Antonio Fernandez de Alarcon, i-a replicat preşedintelui Dezvoltării Turismului din Mallorca, Pedro Iriondo, că hotelierii vor lupta "pentru ca turiştii să continue să vină an după an" în acestă zonă turistică a capitalei Insulelor Baleare, în ciuda "problemelor de toate felurile" existente aici, cu obiectivul final ca Palma să continue "să fie un motor economic al Mallorcăi şi al Arhipeleagului Baleare", scrie Adevarul.es.

Românii, din nou călcaţi în picioare în declaraţii publice

Într-o conferinţă de presă în care a fost prezentat un acord al societăţii civile din Playa de Palma, cu privire la proiectul de reconversie, Fernandez de Alarcon a răspuns astfel declaraţiilor lui Irondo, care se întreba, la Forumul de Turism din Palma de Mallorca, de săptămâna trecută, "cum să putem avea turişti care revin în Playa de Palma, când aici găsesc jucători de alba neagra, români, prostituţie şi maseuri pe plaje?", punând astfel semnul egalităţii între un popor, românii, şi trei "meserii" indezirabile pe plajele mallorquine.

După ce a calificat drept "nefericite" declaraţiile lui Iriondo, Alarcon a spus că nu le acordă mai multă atenţie decât unei "opinii personale", dat fiind că, în opinia sa, felul în care au fost făcute aceste declaraţii, coroborate cu altele, despre angajaţii străini, duc la concluzia că Iriondo "nu are chiar cea mai favorabilă zi pentru a-şi da cu părerea".

"Ce ştiu africanii şi sudamercianii de insula noastră?"

Astfel, Fernandez de Alarcon a declarat că regretă cuvintele spuse de Iriondo, insistând totuşi că este adevărat "că există unele probleme" pe plajele din Palma, deşi "nu doar genul de probleme care pot fi rezolvate de Primărie prin remodelarea zonei, ci şi altele, care intră în competenţa altor administraţii".

La rândul său, preşedintele Guvernului Regional din Baleare, Francesc Antich, a considerat declaraţiile lui Iriondo despre plajele din Palma "nefavorabile" unei activităţi turistice pentru care "mulţi angajaţi şi mulţi patroni fac eforturi mari, modernizând hotelurile şi muncind pentru specializare".

Lui Iraondo nu i-a căşunat doar pe românii din Baleare, ci şi pe alte naţionalităţi de imigranţi din zonă. "Trebuie schimbat modul de tratare al turiştilor, ceea ce este tot mai dificil acum. Înainte, angajaţii erau spanioli, din Mallorca, acum sunt sudamericani şi africani. Cum pot aceştia să 'vândă' insula turiştilor? Ce ştiu ei despre Mallorca?", s-a întrebat preşedintele Dezvoltării Turismului din Mallorca.

"Companiile aeriene low-cost nu aduc turişti de calitate"

Mai mult, discursul lui Pedro Iriondo a continuat cu "critici" la adresa companiilor aeriene "low-cost", care "nu aduc turişti de calitate în Baleare" şi cu o propunere "ingenioasă": "Pe vremea mea, când am început eu să fac turism, ospătarii şi toţi ceilalţi angajaţi eram din Mallorca şi, în acelaşi timp, 'vindeam' Mallorca. Oamenii ăştia, imigranţii, nu pot vinde Mallorca. Trebuie să conştientizăm lumea că trebuie să fim amabili. Eu aş pune tuturor şoferilor de autocare şi taximetriştilor inscripţia 'I love turists', ca aceştia să ştie, să vadă că suntem cu ei. Este necesar", a mai spus preşedintele Dezvoltării Turismului din Mallorca, adăugând: "Companiile low cost EasyJet şi RyanAir nu aduc turişti de calitate. Englezii şi turiştii care ar putea organiza congrese aici nu o fac. Nu vin aici pentru că nu le place să călătorească în aceste avioane. Eu am fost odată cu Ryanair şi nu voi mai face aceeaşi greşeală a doua oară".

Doar vicepreşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Voiaj din Baleare, Carlos Almoguera, a criticat cuvintele lui Iriondo. "Eu sunt imigrant şi fiu de imigranţi şi cunosc Mallorca mult mai bine decât mulţi alţi mallorquini. Majoritatea prietenilor mei, născuţi aici, au învăţat de la mine ce înseamnă de fapt Mallorca. Asta nu este o chestiune de unde te-ai născut, ci de oportunitate. Dacă ei (imigranţii n.r.) vor avea aceste oportunităţi, vor iubi Mallorca", a spus Almoguera.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite