Alertă în Atlantic din cauza orcilor, care se dedau unor atacuri inexplicabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Wikipedia
FOTO Wikipedia

Atacuri misterioase au fost observate în ultimele două luni din partea orcilor, iar oamenii de ştiinţă încearcă să descifreze acest comportament suprinzător.

O serie de atacuri inexplicabile din partea orcilor se întâmplă începând din iulie în coastele Portugaliei şi Spaniei, relatează The Guardian.

Un ultim incident a avut loc vinerea trecută, în largul Galiciei, regiune din nord-vestul Spaniei. O orcă a atacat un iaht de zece metri lungime, lovind de 15 ori partea din spate, potrivit directorului societăţii Halcyon Yachts, proprietara ambarcaţiunii. Două atacuri similare au fost anunţate în aceeaşi zi mai la sud.

Anterior, la 30 august, o navă franceză a alertat paza de coastă după ce a fost luat cu asalt de un grup de orci. Tot atunci, o ambarcaţiune a Marinei Spaniole şi-a pierdut o parte din sistemul de direcţie din cauza unui asalt al balenelor ucigaşe. Cu o lună mai devreme, la vest de strâmtoarea Gibraltar, o navă de circa 15 metri lungime s-a trezit înconjurată şi atacată de nouă orci. Balenele ucigaşe au percutat coca timp de o oră, întorcând nava cu 180 de grade. Un marinar s-a ales cu vânătăi.

Acest comportament i-a surprins pe oamenii de ştiinţă, care încearcă să găsească explicaţii pentru agresivitatea arătată acum de acest mamifer de circa şase - opt metri lungime cunoscut pentru faptul că obişnuieşte să însoţească navele, nu să le atace intenţionat. Este „foarte neobişnuit” şi „preocupant”, spun specialiştii.

În opinia lor, este prea devreme pentru avansarea unei explicaţii plauzibile în cazul acestor atacuri, dar nu poate fi exclusă ideea că ar fi provocate de un anume grup de orci care ar resimţi stresul pericolului dispariţiei lor.

Până la elucidarea misterului, autorităţile spaniole le recomandă navelor „să păstreze distanţa”. O recomandare greu de urmat.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite