Ahmet Davutoglu: Reintegrarea Balcanilor

Ahmet Davutoglu: Reintegrarea Balcanilor

Ahmet Davutoglu, ministrul de externe al Turciei.

O perspectivă turcească asupra viitorului spaţiului balcanic, orientată spre viitor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Eseu publicat în ediţia nr. 25 a FP România.

Balcanii se află într-un punct istoric, acum, când Procesul de cooperare al Europei de Sud Est (SEECP) îşi celebrează a 15-a aniversare. Este momentul care face statele din regiune să reflecteze asupra ultimilor cinsprezece ani şi să reevalueze rolul pe care acest proces ar putea să-l joace în viitor. Care a fost viziunea comună care a determinat statele din Balcani să iniţieze acest proces? Care au fost realizările SEECP? Care sunt factorii care au făcut din acest proces o componentă vitală a afacerilor regionale? Care sunt provocările aflate în faţa dezvoltării SEECP? Sunt doar câteva întrebări la care, ca părţi interesate de crearea unei ordini regionale paşnice şi stabile în Balcani, trebuie să reflectăm cu seriozitate.
În ciuda argumentului că forţele globalizării reduc diferenţele locale şi facilitează apariţia unei societăţi globale unice, continuăm să trăim într-o lume a regiunilor, unde procesele locale şi regionale devin din ce în ce mai importante. Cooperarea regională sau sub-regională a devenit o realitate a secolului XXI, din ce în ce mai multe naţiuni încercând să se apropie la nivel cultural, economic şi politic. Regiunea Balcanilor, care tradiţional a fost un simbol al fragmentării şi dezintegrării, are acum şansa să devină o zonă în care cultura cooperării este încurajată. Acest eseu propune o viziune alternativă pentru continuarea cooperării regionale în jurul SEECP, bazată pe un set de principii politice şi metodologice, în încercarea de a stimula o dezbatere mai largă în cercurile intelectuale şi politice din regiunea Balcanilor. În particular, eseul subliniază bazele normative şi principiile politice ale cooperării regionale, într-o perioadă în care naţiunile Balcanilor caută soluţii de adaptare a arhitecturii lor instituţionale în această nouă eră.
SEECP: Din secolul XX spre secolul XXI
Deşi a fost creat în 1996, aproape de sfârşitul secolului XX, SEECP a evoluat cu siguranţă şi încredere pentru a face faţă provocărilor secolului XXI. Este pregătită să devină o organizaţie care să deschidă noi drumuri pe care ţările din regiune ar putea să le urmeze, în încercarea lor de a-şi crea un nou viitor în acest spaţiu geografic, provocând o ruptură cu mentalităţile secolului trecut, care a fost zdruncinat de două războaie mondiale şi numeroase alte conflicte. SEECP reprezintă o cale perfectă pentru ţările din regiune care încearcă să se elibereze de amintirile neplăcute ale secolului trecut şi să evite pericolul de a rămâne blocate într-un cerc vicios al tensiunii, crizelor, conflictelor şi alte probleme endemice ce au caracterizat acea epocă. O ruptură psihologică cu trecutul este o precondiţie în cazul în care aceste state doresc ca SEECP să evolueze, devenind o organizaţie majoră, capabilă să joace un rol transformativ în Balcani.
Provocarea esenţială pe care trebuie să o rezolvăm este modul în care putem promova o viziune comună, care să unească ţările balcanice în jurul unor obiective comune, în timp ce ne pregătim să facem faţă provocărilor secolului XXI. Din nefericire, secolul XX a fost o perioadă negativă, experienţa regiunii în această perioadă fiind departe de a fi o sursă de inspiraţie pentru misiunea noastră de a construi un viitor mai paşnic şi mai prosper. În prima parte a secolului XX, regiunea a fost marcată de trei războaie: Războaiele Balcanice, Primul Război Mondial şi al Doilea Război Mondial. În cea de-a doua jumătate a secolului a fost Războiul Rece. Aceste războaie, calde ori reci, au tras linii de demarcaţie în regiune, creând incertitudine, instabilitate şi pierderi. Aceste tensiuni, într-o anumită măsură, au supravieţuit iar cultura violenţei dezvoltată în cursul acestor decenii încă bântuie pe oamenii din regiune.
Naţiunile balcanice sunt la un punct de cotitură, în care trebuie să aleagă dacă vor continua să perpetueze mentalitatea bazată pe adversitate şi conflict a deceniilor anterioare sau vor adopta un nou limbaj politic, care accentuează destinul comun şi cooperarea. Această nouă abordare poate rezulta doar dintr-o înţelegere comună a aspiraţiilor de viitor a locuitorilor regiunii. Mai important, o astfel de perspectivă implică dedicarea eforturilor noastre intelectuale pentru a imagina felul în care Balcanii şi SEECP vor arăta în 2015 sau 2050, în loc să se angajeze în dezbateri vicioase care să dezbată evenimentele din 1950 sau 1990.
În acest punct, trebuie să reflectăm asupra rolului pe care-l imaginăm pentru această regiune în afacerile internaţionale în 2015 şi în viitor. Sugestia Turciei este să abordăm această nouă epocă ca o perioadă de restaurare, construcţie şi cooperare: restaurare, în sensul refacerii legăturilor culturale, economice şi politice; cooperare în sensul de a dezvolta un nou spirit de acţiune comună; şi construcţie, ca o metodă de a depăşi frustrările ultimelor decenii şi de a răspunde la provocările următoarei perioade. Acestea sunt condiţii prealabile pentru a crea o nouă atmosferă de parteneriat şi o abordare constructivă pentru construirea unei noi ere de prosperitate în regiune.
Restul eseului prezintă bazele normative şi principiile care sugerează o cale de urmat, în timp ce încercăm să găsim o metodă de construcţie a unei noi epoci în Balcani. O nouă abordare ar trebui să se bazeze pe o metodologie şi pe principii politice. Voi prezenta aici trei principii metodologice şi patru politice care, în ansamblul lor, ar putea ajuta la formularea unei strategii de cooperare regională în Balcani.
Principii metodologice
Primul principiu metodologic subliniază importanţa unei abordări orientate spre viziune şi nu spre criză. Liderii şi popoarele din regiunea Balcanilor încă îşi amintesc crizele, printre care şi cele din Bosnia-Herţegovina şi Kosovo. O viziune orientată spre criză se caracterizează prin abordarea problemelor viitoare prin raportare la cele trecute, transferând astfel în viitor moştenirea negativă a unor episoade istorice frustrante. În schimb, o abordare orientată spre viziune încearcă să depăşească moştenirea acestor crize şi îşi propune să depăşească problemele de astăzi printr-o viziune proaspătă.
Cel de-al doilea principiu metodologic se referă la adoptarea unei abordări în perspectivă şi nu una orientată spre trecut. Societăţile şi liderii interpretează şi folosesc istoria în diferite moduri. Se poate spune că cel mai periculos mod în care istoria se poate conceptualiza este acela de povară a trecutului şi de piedică spre viitor. Cu toate acestea, în calitate de actori ce posedă determinare şi voinţa neîngrădită, nu suntem obligaţi să ţinem cont de trecut atunci când ne construim viitorul. Păstrând asta în minte, Balcanii trebuie să-şi creeze o perspectivă pentru viitor, ieşind din captivitatea trecutului, pentru a face faţă provocărilor prezentului.
Al treilea principiu metodologic se referă la o abordare bazată pe valori, şi nu pe ideologie, în rezolvarea problemelor din regiune. O viziune bazată pe valori pleacă de la premiza că naţiunile din Balcani cad de acord asupra existenţei unor valori comune, indiferent de clivajele etnice sau religioase. Această viziune contrastează cu abordările care reproduc un dogmatism ideologic ce aminteşte de perioada Războiului Rece sau de ideologiile etno-naţionaliste care au distrus regiunea şi au afectat statele din jur.
În concluzie, o nouă abordare a cooperării regionale presupune accentuarea viziunii mai degrabă decât a crizei, a perspectivei mai degrabă decât a istoriei şi a valorilor mai degrabă decât a ideologiei. Aceste idei pot servi ca principii directoare a activităţii SEECP în încercarea de a rezolva problemele din regiune.
Principii politice
Aceste principii metodologice trebuie să fie completate cu o serie de principii politice pentru a deveni eficiente în practică. Putem include aici patru principii. Primul se referă la proprietate regională şi incluziune socială. Premisa de la care pornim este că această regiune aparţine oamenilor care au trăit aici timp de secole şi care vor continua să trăiască aici. Toate grupurile lingvistice, etnice sunt parte a acestei regiuni şi vor continua să facă parte în anii următori. Nimeni nu ar trebui să ia în considerare expulzarea unei populaţii sau exilul unui singur individ. Naţiunile balcanice nu sunt doar vecine, ci şi o familie legată printr-o serie de resorturi societale şi culturale dense. Această regiune este ca o ciorbă, care va fi gustoasă numai dacă toate ingredientele sunt corect adăugate. Dacă cineva extrage unul din elementele care-o compun, ciorba va deveni lipsită de gust; de aici, importanţa proprietăţii regionale. Sârbii, albanezii, turcii, grecii, bosniacii, bulgarii, croaţii, românii, printre alţii, vor trăi împreună în secolul următor, având fiecare propria lor contribuţie la masa regională.
Proprietatea şi incluziunea regională nu înseamnă că nu vor exista dezacorduri, dar o abordare familială presupune ca ţările din regiune să gestioneze crizele în spiritul unei familii. Cum nimeni nu-şi poate ignora fratele sau sora, nici noi nu ne putem întoarce spatele unii altora pentru a urma alte drumuri. Avem nevoie de mai multe iniţiative regionale pentru a consolida cooperarea şi dezvolta metode de rezolvare a problemelor locale. În acest sens, putem denumi un pas istoric mecanismul trilateral dintre Turcia, Bosnia şi Serbia. Nimeni nu şi-ar fi imaginat în anii ’90, spre exemplu, că Turcia şi Serbia vor colabora. De asemenea, există mecanismul trilateral Turcia, Croaţia şi Bosnia-Herţegovina, alături de unul Turco-Greco-Bulgar. Iniţierea acestor procese bilaterale, trilaterale sau multilaterale ar putea deschide calea unor iniţiative regionale mai largi, acestea putând deveni obiectivul central al forumului SEECP.
Cel de-al doilea principiu politic este reintegrarea regională. Secolul XX a fost un secol al diviziunii. Pentru ca regiunea să se normalizeze, în spiritul epocii, factorii de decizie ar trebui să aibă determinarea să transforme secolul XXI într-un secol al reintegrării. În locul diviziunii la nivel micro, trebuie să încurajăm integrarea la nivel macro. În acest moment, existenţa unui dialog politic este de o importanţă capitală. Ar trebui să existe mecanisme bilaterale sau multilaterale de dialog la nivel înalt, care să se întrunească în mod regulat, similare cu cele ale Uniunii Europene. În locul unui singur summit anual, SEECP ar trebui să ţină în fiecare an două, trei summituri, susţinute de un număr relevant de mecanisme bilaterale şi comisii permanente. Un posibil exemplu este reunirea Consiliului Strategic la nivel înalt Turcia-Grecia. În 87 de ani, Turcia şi Grecia au semnat doar 35 de înţelegeri şi, totuşi, într-o singură zi, pe 15 mai 2010, autorităţile turceşti şi greceşti au semnat 25 de acorduri. A fost o sedinţă comună a ambelor cabinete. O astfel de întrunire ar fi fost inimaginabilă cu 5 sau 10 ani înainte. Pe viitor, Turcia şi Grecia vor continua să organizeze reuniuni comune de cabinet, prezidate de cei doi prim-ministrii.
Aprofundarea interdependenţelor economice este o componentă importantă a integrării regionale. În acest sens, RCC (Consiliul de Cooperare Regională) este un forum important, care trebuie consolidat. O abordare nouă a integrării regionale presupune reexaminarea rolului centrelor urbane din regiune. Multe oraşe au avut de suferit din cauza divizărilor impuse asupra regiunii de cursul istoriei. De exemplu, Salonicul a fost tradiţional centrul economic al Europei de Est, servind ca nod comercial timp de secole. În acest sens a fost similar cu Edirne şi Adrianopolis, în Turcia. Astăzi, aceste oraşe şi-au pierdut strălucirea. În timp ce Salonicul era portul întregilor Balcani, astăzi este un oraş important în Grecia. Situaţia oraşului Skopje nu este diferită. Aceste oraşe ar putea prospera dacă reintegrarea economică devine o prioritate şi barierele în calea interacţiunii sunt eliminate. Avem nevoie de conexiuni aeriene regulate, autostrăzi şi trenuri de mare viteza, de exemplu, pentru ca aceste comunităţi din Balcani să fie mai bine interconectate.
Un alt domeniu care necesită reintegrare este cultura şi interacţiunea intelectuală. Să fim cinstiţi. Interacţiunea culturală şi intelectuală este o condiţie sine qua non pentru orice proces de cooperare regională. Din nefericire, unii intelectuali din regiune au o viziune mai îngustă şi mai introvertită decât oamenii normali; provoacă sentimente ostile care ar putea alimenta ura. Pentru a distruge barierele ridicate de prejudecăţile culturale, este nevoie de mai multă cooperare în domenii cum ar fi programele de schimb între universităţi, cât şi instituţiile de învăţământ sau cercetare. Numai aşa am putea aşterne o fundaţie solidă care să susţină integrarea regională.
Cel de-al treilea principiu politic ţine de importanţa luării în considerare a procesului de integrare europeană. În mod evident, trecutul regiunii e parte a istoriei continentului european iar viitorul său va fi în continuare european. Având în vedere legătura strânsă a propriilor destine, viitorul Europei va fi în continuare influenţat de viitorul Balcanilor. Uniunea Europeană ar trebui să îşi continue eforturile pentru a deveni o entitate multi-culturală şi competitivă economic, un actor relevant strategic şi politic pe scena internaţională. Deşi un spaţiu balcanic stabil şi prosper ar putea fi un microcosmos al UE, percepţia este, din păcate, diferită. Mulţi europeni consideră că Balcanii sunt o povară pentru Uniunea Europeană. Popoarele din Balcani ar trebui să colaboreze pentru a le arăta partenerilor lor europeni că regiunea nu este o povară ci o componentă valoroasă care poate contribui la cultura europeană mai mult decât oricare altă regiune din UE. Este de datoria factorilor de decizie din regiune să transforme Balcanii într-un centru de atracţie pentru UE şi un spaţiu de interacţiune economică avantajoasă.
Geografia Balcanilor are potenţialul de a prezenta un model de coexistenţă culturală care ar putea servi ca exemplu altor europeni care sunt obligaţi să gestioneze problemele multiculturalismului. În ciuda evenimentelor din anii ’90, multiculturalismul este prezent în Balcani de multe secole, reprezentând o experienţă autentică ce reflectă diversitatea regiunii. Nu este o consecinţă recentă a migraţiilor: multiculturalismul balcanic este doar corolarul unei experienţe istorice autentice acumulate timp de mai multe secole. Multiculturalismul parizian, londonez sau berlinez sunt rezultatul migraţiei, fiind în esenţă reacţionar şi, într-o anumită măsură, defensiv. Regiunea Balcanilor oferă multe lecţii practice şi are potenţialul de a contribui la conturarea sferei culturale europene.
Cel de-al patrulea principiu politic necesită elaborarea unei poziţii comune în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale. În cadrul ONU, nu există în acest moment niciun fel de mecanisme intra-balcanice de consultare; această problemă trebuie rezolvată urgent. Pe anumite teme, există posibilitatea promovării unui dialog intra-balcanic, care ar uşura luarea unor decizii comune. De asemenea, în interiorul NATO, aceste mecanisme de consultare şi dialog ar aduce multe beneficii. În NATO, spre exemplu, ar trebui să alocăm mai mult timp pentru a ne gândi la probleme ca: Cum ar putea statele din Balcani să discute cum s-ar putea promova aderarea la organizaţie a statelor balcanice. Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP) acordat Bosniei-Herţegovina anul trecut a fost un bun exemplu de susţinere din partea tuturor statelor din Balcani. Deşi obiectivul nu a fost încă îndeplinit, acordarea acestui statut este un important pas înainte. O altă problemă ţine de reprezentarea în cadrul instituţiilor economice şi financiare globale, în special într-un moment în care regiunea suferă din plin efectele negative ale crizei internaţionale. Turcia este o ţară parte a G-20. Fiind singurul stat balcanic prezent în acest for, ar putea reprezenta acolo interesele Balcanilor. O nouă perspectivă asupra solidarităţii, consultării şi a dezvoltării de proiecte comune în cadrul acestor forumuri globale ar afecta în mod pozitiv cooperarea regională în Balcani şi viceversa.
Concluzii
Anul acesta şi anii următori vor fi un punct istoric de cotitură pentru dezvoltarea unei noi abordări a cooperării regionale în Balcani. Preşedinţia sârbă a SEECP, după o preşedinţie de succes a Muntenegrului, va reprezenta o oportunitate pentru lansarea unei noi dezbateri privind modul în care arhitectura instituţională a cooperării regionale se poate dezvolta. Ideile şi principiile abordate în acest eseu, atât de natură metodologică, cât şi politică, reprezintă o încercare modestă de creionare a unei viziuni, care ar putea fi extinsă de actorii politici şi intelectuali din regiune. Substanţa argumentelor rezidă în nevoia ca factorii de decizie să adopte o nouă viziune, în ton cu spiritul secolului XXI, când imaginează rezolvări ale problemelor regionale.
La rândul său, Turcia este dispusă să contribuie concret pentru materializarea acestor idei. În primul rând, s-ar putea demara un proiect comun cu ocazia comemorării a 100 de ani de la încheierea Războaielor Balcanice. Am putea imagina dezvoltarea unor proiecte sub tematica „De la Războaiele Balcanice la Pacea Balcanică”. Am putea declara 2012 anul Păcii Balcanice în Secolul XXI. Un alt pas important în direcţia creării unui nou viitor pentru regiune ar fi stabilirea unui grup al „înţelepţilor”, care să evalueze provocările secolului XXI şi să facă propuneri menite să îmbunătăţească cooperarea regională.
Până acum a fost denumit „proces” dar a venit timpul să dezvoltăm o arhitectură instituţională mai complexă a SEECP, pentru a deveni mai mult decât un simplu forum consultativ sau proces. Acesta trebuie să devină o structură mai instituţionalizată dacă vrea să fie eficient şi sustenabil. În acest sens, unul din activităţile grupului înţelepţilor – compus din intelectuali, politicieni sau diplomaţi din ţările membre – ar fi să sugereze noi cadre instituţionale pentru SEECP pentru a ghida activitatea factorilor de decizie din zonă.

Ahmet Davutoglu a fost ambasador, apoi consilier principal al premierului Tayyp Recep Erdogan, iar din mai 2009 este ministru de Externe al Turciei. Ca universitar, în 2001 a publicat lucrarea Stratejik Derinlik (Profunzimea strategică), în care argumenta că Turcia trebuie să devină o ţară-cheie a regiunii şi un actor global, folosindu-şi poziţia geopolitică şi geostrategică. Ca membru a guvernului a formulat o politică externă de încheiere a vechilor ostilităţi cu vecinii, asupra cărora a domnit cândva Imperiul Otoman, şi mai curând de exploatare a întinselor legături culturale şi istorice ale Turciei cu Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.
Eseu furnizat de Ambasada Republicii Turcia la Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările