Agenda strategică a lui Tusk: Liderii UE convin să-şi ia zece angajamente la summitul de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Liderii UE analizează zece angajamente post-Brexit, o declaraţie în acest sens urmând să fie semnată în cadrul summitului informal de la Sibiu, programat pe 9 mai, cu două săptămâni înainte de începerea alegerilor europarlamentare.

Şefii de stat şi de guvern din UE promit solidaritate în vremuri de restrişte, conform unui proiect de declaraţie prezentat de presa internaţională.

Proiectul de declaraţie conţine zece angajamente pentru viitorul comun al UE după oficializarea ieşirii Marii Britanii, care ar putea avea loc până la 31 octombrie anul acesta.

„Vom apăra o singură Europă - de la Est la Vest, de la Nord la Sud“, promit liderii UE.

„Vom rămâne uniţi, la bine şi la greu“, continuă ei.

„Vom fi solidari în vremuri de restrişte şi vom sta mereu împreună“, adaugă liderii UE.

Alte angajamente includ respectul reciproc pentru statul de drept, armonizarea condiţiilor de trai în Uniunea Europeană şi un rol mai robust al UE pe scena internaţională, notează agenţia de presă DPA, citată de Agerpres în pagina electronică.

„Europa va fi un lider global responsabil. Vom continua să conlucrăm cu partenerii noştri din lume pentru a menţine şi dezvolta ordinea internaţională întemeiată pe reguli“, dau asigurări ei.

Proiectul de declaraţie va fi finalizat până marţi şi semnat joi în marja summitului.

Politico scrie că este vorba de agenda strategică a preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care ar uma să stea în funcţie până în 2024.

Summitul de la Sibiu va avea loc cu fix două săptămâni înainte de începerea alegerilor europarlamentare, programate în perioada 23-26 mai.

La două zile după alegeri, liderii UE se vor întâlni în cadrul unui summit special la Bruxelles pentru a-şi exprima preferinţele pentru viitoarea conducere a blocului comunitar.

Succesorul lui Jean-Claude Juncker la şefia Comisiei Europene urmează să fie anunţat până la 20-21 iunie.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite