Afacerea Borrell la Moscova: îndiguirea Rusiei, sancţiuni şi menţinerea dialogului principial
0
Comisia Europeană este sub un imens tir al oprobiului public mai ales prin prisma presiunii cu care se confruntă la nivelul Parlamentului European.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost nevoită să răspundă de politica sa de vaccinare, asumându-şi responsabilitatea pentru întârzierea aprobării vaccinurilor şi pentru optimismul privind producţia în masă a vaccinurilor – deşi nimeni nu a aplaudat intervenţia Comisiei Europene în achiziţia centralizată şi la preţuri negociate mai bune a vaccinurilor, în condiţiile refacerii solidarităţii, pentru ca cei mai avuţi şi capabili să nu ia partea leului în faţa statelor mai mici şi mai puţin conectate, cum s-a întâmplat cu materialele necesare la începutul pandemiei. Dar cel mai vizibil moment a fost Afacerea Borrell, vizita la Moscova a Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă şi de Apărare, umilit de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. În ambele cazuri, parlamentarii au cerut demisia celor doi cei mai reprezentativi şi importanţi membri ai Comisiei, subminând forţa Executivului comunitar şi relevanţa UE, cu aceeaşi ocazie. O măsură pe care mai că nu şi-o putea visa Serghei Lavrov când a trecut la gestul său de bullying de lângă Înaltul Reprezentant.
Consiliul Afaceri Externe şi mandatul lui Josep Borrell la Moscova
Foto EPA EFE
Ca să judecăm în detaliu responsabilităţi şi mize, trebuie să ştim de unde a venit vizita la Moscova a lui Josep Borrell. La ultimul Consiliu Afaceri Externe, de luni, 25 ianuarie, a avut loc discuţia despre nevoia unei vizite a Înaltului Reprezentant la Moscova ca urmare a reţinerilor unei părţi a statelor membre de a trece la reacţii mai dure şi sancţiuni mai puternice la adresa Rusiei legate de otrăvirea lui Alexei Navalnîi cu Novichiok, arestarea sa la sosirea la Moscova pe baza unui proces improvizat într-o justiţie ad hoc într-o secţie de poliţie, pe un motiv inventat, ca şi repetatele procese şi condamnări fără nicio noimă care sunt îndreptate împotriva sa, dar şi pentru represiunea violentă împotriva protestatarilor paşnici din stradă.
E adevărat că ideea vizitei la faţa locului, a explorării deschiderii Rusiei spre dialog şi o reacţie potrivită, constructivă, pe tema Navalnîi, în direcţia reconcilierii cu UE şi a dezescaladării conflictului, a fost lansată chiar de Josep Borrell. Dar Consiliul Afaceri Externe a validat vizita ca un moment în care această evaluare să fie făcută iar rezultatul prezentat în Consiliul Afaceri Externe de luni, 25 februarie, şi, ulterior, în faţa Consiliului European din martie care va discuta şi dezbate politica Uniunii Europene faţă de Rusia, pachetul nou de sancţiuni şi tipul şi regulile de angajare a Rusiei ce urmează a fi evaluat prin condiţii succesive, în aşa fel încât să nu afecteze mesajul ferm al sancţiunilor.
Pe de altă parte, principalele obiective pentru care s-a deplasat Josep Borrell la Moscova au fost atinse. Au fost livrate faţă în faţă cu Lavrov, în întâlnirea de la sediul MAE rus, mesajele Uniunii Europene care ţineau de condamnarea acţiunilor împotriva lui Navalnîi, solicitarea imperioasă a anchetei legate de otrăvirea sa cu Novichiok, condamnarea arestării sale fără temei şi a condamnărilor succesive şi condamnarea represiunii împotriva manifestaţiilor publice, concomitent cu solicitarea de eliberare a lui Navalnîi şi a protestatarilor.
Rezultatul a fost mişcarea agresivă a lui Lavrov de expulzare a celor trei diplomaţi europeni, din Germania, Polonia şi Suedia, pe motiv că au participat la manifestaţiile publice pro-Navalnîi, şi acest lucru făcut în timpul discuţiilor cu Borrell şi scăpat la presă înainte de conferinţa comună pentru a fi sigur că vor veni şi întrebările. Un gest profund nepoliticos, ofensiv şi de marcare a nemulţumirii pentru agenda lui Borrell la Moscova: drepturile omului şi libertăţi civile şi politice. Un Lavrov care a explicat, prin purtătoarea sa de cuvânt, Maria Zaharova, că gestul nediplomatic a avut loc pentru a contracara “operaţiunea europeană” de obrăzuire publică a Rusiei de către Înaltul Reprezentant chiar de la Ministerul de Externe, de lângă Ministru, în conferinţă de presă, la Moscova. Aşa a găsit cu cale Lavrov să marcheze virulent, agresiv şi bădărăneşte nemulţumirea că i se cerea socoteală Rusiei şi lui Putin pentru reprimarea lui Navalnîi şi a protestatarilor de opoziţie.
Fireşte că pregătirea precară şi nepotrivită a lui Borrell pentru această vizită nu poate fi scuzată. Formula prezentă pe sticlă şi în mass media nu a avantajat în nici un caz nici postura sa, nici Uniunea Europeană. Mesajul prezentat a baleiat între neputinţă, umilinţă şi lipsă de reacţie spontană în faţa unei mojicii de cea mai joasă speţă a lui Lavrov – expulzarea diplomaţilor europeni chiar în timp ce Borrell se afla în convorbiri cu Ministrul de Externe.
În calitatea sa de Înalt Reprezentant, Borrell avea la dispoziţie date, rapoarte şi întreaga experienţă a statelor membre, cu precădere a celor din Est, mai bune cunoscătoare ale Rusiei, pentru a şti şi a se aştepta la reacţiile cele mai dure şi nepotrivite din partea lui Lavrov la Moscova. În aceste condiţii, nu e vorba doar de asumarea de riscuri personale sau de imagine pentru Comisia Europeană şi Uniunea Europeană. E vorba şi de prestigiu, şi de eficienţă, şi de mesajul pe care-l trimite UE, dar şi de reacţia în faţa acestei umilinţe. Vom putea evalua aceste învăţăminte din perspectiva noii politici faţă de Rusia a Comisiei, Consiliului şi Parlamentului.
Dezbaterea Parlamentară – mize şi nepotriviri, lipsă de solidaritate şi mize de politică internă europeană
Foto EPA EFE
Am urmărit în detaliu dezbaterea din Parlamentul European a vizitei la Moscova a lui Josep Borrell. Atât discursurile şi prezentările sale, la început şi la final, cât şi susţinerile parlamentarilor europeni. Ceea ce a reieşit a fost un tip de diviziune, poziţii îndreptăţite şi critice, dar şi modalităţi indirecte de a face politică europeană pe seama unui asemenea eveniment şi lipsa de solidaritate între state, între europeni şi faţă de Josep Borrell însuşi. Însă s-a văzut lesne despre existenţa unor interese de a-l schimba şi, mai ales, de a-i lua locul.
În dezbaterile parlamentare s-au detaşat câteva tipuri de abordări. Mai întâi, cele îngrijorate în legătură cu relaţiile cu Rusia, venite de pe poziţiile nevoii de cooperare şi a intereselor industriale germane, cu precădere, cele economice şi comerciale, cele energetice – menţionate şi de către Borrell – dar şi cele politice franceze, de menţinere a canalului privilegiat. Apoi, în al doilea rând, poziţiile statelor Europei Centrale şi de Est, care relevă abordarea greşită şi nevoia ca orice discuţie cu Rusia să se desfăşoare de pe poziţii de forţă, unitare şi consecvente. Or acest lucru nu se vede când există în ultimii doi ani peste 19 vizite la nivel ministerial, premier şi preşedinţi la Moscova, din partea statelor europene, pe diferite teme şi cu interese multiple, până la această vizită a Înaltului Reprezentant.
Interesantă a fost, însă, solicitarea de demisie a lui Borrell, pe linia grupurilor Renew şi, ulterior PPE – dar fără asumarea oficială de către vreun grup, şi Dacian Cioloş a evitat, în critica sa, o solicitare atât de extremă - cu motivaţii distincte, de natură politică: dorinţa Franţei de preluare a postului – care-i este interzis la nivel european deşi doreşte să domine politica externă, de securitate şi apărare pe care şi-o asumă; dorinţa PPE şi Renew de a sancţiona socialiştii, de unde provine Borrell; Dorinţa Europei Centrale şi de Est de a releva(corect, de altfel) că, în materie de relaţii cu Rusia, primii întrebaţi ar trebui să fie exact vecinii şi statele cele mai afectate, dar şi cele mai cunoscătoare în materie de comportament asertiv al Rusiei.
Rezultatul este imaginea unei lipse de solidaritate între liderii europeni, excepţionalismul unor state care se erijează în reprezentanţi ai Europei, mari puteri şi libere să discute cu înţelegeri separate, relaţiile şi interesele proprii cu Rusia, dar şi problemele principiale şi morale prezente ale altor state care pun relaţiile economice şi comerciale deasupra celor care ţin de valorile fundamentale ale conclavului european, care sunt definitorii. Şi, nu mai puţin reprobabil, absenţa din dezbatere a apărării lui Borrell, Înaltul Reprezentant, în acţiunile sale, ci preeminenţa atacurilor, criticii şi înfierării acţiunilor acestuia. De altfel, nici un grup parlamentar, nici un stat şi nici un comisar – preşedintele Comisiei sau consiliul comisarilor – nu a marcat, după momentul critic, vreun gest de susţinere sau solidaritate cu Înaltul Reprezentant, chiar dacă dublat de rezerve în privinţa efectelor prestaţiei sale de lângă Lavrov.
Nu sunt în postura să-l apăr pe Borrell. Consider, ca orice est european care a avut de a face cu Rusia – ba chiar încă mă aflu pe lista de interzişi ai lui Putin, ca efect al acţiunii de retorsiune împotriva condamnării de către UE şi sancţiunilor pentru anexarea Crimeii – că vizita trebuia pregătită mult mai bine, trebuia să aibă alte resorturi şi alte mesaje şi că momentele publice trebuiau gestionate cu mai multă pregătire în faţa unei mişcări bădărăneşti a lui Putin via Lavrov, ba chiar cred că trebuia ca, odată ce a făcut vizita, Josep Borrell să-şi asume şi ridicarea de la masă de lângă Lavrov când a aflat despre expulzarea diplomaţilor şi anularea conferinţei comune sau mutarea ei într-o conferinţă de unul singur la sediul delegaţiei UE sau într-un spaţiu terţ în care să condamne comportamentul Rusiei şi a ministrului de Externe, gazda sa. Dar asta presupunea asumarea perspectivei de a înrăutăţi relaţiile cu Rusia, de a crea noi probleme şi de a accentua divergenţele, odată ce Înaltul Reprezentant a ales vizita – sancţionată de miniştrii de Externe europeni – în gura lupului.
Totuşi, nu voi fi de acord nici cu punerea la stâlpul infamiei a lui Borrell, nici cu lipsa de solidaritate cu Înaltul Reprezentant şi, cu atât mai puţin, cu schimbarea sa cu un reprezentant al altui stat din motive conjuncturale, de ambiţie şi din oportunism. Din contra, am salutat nu o dată gândirea strategică a lui Borrell şi am apreciat unele dintre proiectele sale, mult mai realiste şi binevenite – vezi delocalizarea producţiei manufacturiere europene din China pentru zona Magrebului, cu valoare de întrebuinţare multiplă precum blocarea valurilor de refugiaţi, marcarea creşterii economice a acelor state, stabilizarea şi crearea unui pol de creştere la nivelul Africii şi aducerea în proximitatea europeană a celor mai importante produse necesare în caz de criză pandemică, la îndemână şi lesne de accesat, nu subiect al competiţiei şi constrângerilor politice, aşa cum am văzut că s-a întâmplat anul trecut prin postura dominantă a Chinei în această materie (vezi aici). Strategia lui Borrell mi s-a părut avantajoasă întregii Europe faţă de viziunea unilaterală şi excepţionalistă a lui Emmanuel Macron şi proiectul său de autonomie / suveranitate strategică mai degrabă diviziv între statele europene.
Lecţiile învăţate din demersul lui Borrell la Moscova. Cum arată viitoarea strategie europeană?
Foto Shutterstock
Vizita la Moscova a lui Josep Borrell cred că a fost revelatoare din punctul de vedere al limitelor angajării Rusiei, al lipsei de deschidere spre dialog şi respectarea regulilor jocului, a libertăţilor civile şi drepturilor omului, fapt ce închide abordarea multora dintre statele membre ale UE şi face loc sancţiunilor dure şi unei politici europene faţă de Rusia mult mai realiste, bazată pe îndiguire, sancţiuni, dar şi menţinerea dialogului principial pe temele de interes pentru UE. în integralitatea sa, cu temele drepturilor omului şi ale libertăţilor politice şi civile prezente în orice întâlnire a unei diplomaţii europene cu omologii ruşi. Unitatea şi coeziunea, determinarea şi hotărârea tuturor europenilor de a îndigui şi a confrunta Rusia, pe subiectele ce constituie valorile fundamentale şi înălţimea morală a UE, sunt obligatorii.
Din vizita lui Borrell, compte rendu -ul şi raportul său în faţa Parlamentului European am mai aflat câteva lucruri importante despre Rusia, abordarea sa faţă de UE şi despre liniile creionate ale politicii europene faţă de Rusia, ca urmare a acestei vizite. Nu întâmplător, am înregistrat imediat reacţia la fel de nepotrivită a Rusiei lui Putin de a ameninţa cu ruptura relaţiilor bilaterale între UE şi Rusia dacă mai vin sancţiuni. În lipsă de argumente şi acţiuni concrete de detensionare, Rusia se îndepărtează de angajamentele sale, de UE şi încearcă în continuare politica de bullying, agresivă şi violentă pentru a obţine concesii succesive de la delicaţii diplomaţi europeni. De această dată, jocul a mers prea departe, iar intenţiile au fost revelate la momentul nepotrivit, astfel că abordarea serioasă şi dură e pregătită.
Din afirmaţiile lui Josep Borrell, am aflat că baza relaţiilor UE-Rusia scade dramatic. Rusia s-a trezit cu un PIB scăzut cu 30% după 2014 – din cauza sancţiunilor europene şi americane, din cauza luptei pentru preţul petrolului, a pandemiei şi crizelor economice succesive, a lipsei de diversificare şi tehnologizare şi, mai ales, din cauza utilizării resurselor în aventuri militariste şi spolierea lor de către potentaţii de stat. Rusia a eşuat în a deveni o democraţie modernă, cum a promis-o, aşa cum dependenţa europeană de Rusia scade dramatic cu ocazia “înverzirii” economiei sale, spune public Borrell.
Democraţia – ameninţare existenţială la grupul din conducerea Rusiei; Îndiguirea - unica politică serioasă, replică la îndiguirea Occidentului de către Rusia
Kremlinul acoperit de zăpadă Foto AFP
Testul privind posibilitatea ca autorităţile ruse să inverseze deteriorarea relaţiilor cu UE a avut un răspuns clar: NU! Rusia nu e interesată să discute nimic cu UE dacă în agendă se află drepturile omului şi libertăţile civice şi politice, iar cazul Navalnîi e un iritant de primă mână. Borrell – şi toţi lideri UE – au învăţat în modul cel mai dur şi nepotrivit cu putinţă ce înseamnă să încerci să angajezi Rusia: dacă nu avea iluzii înainte de vizită, spune Borrell, este pe deplin îngrijorat după. Rusia merge pe drumul autoritarismului tot înainte, fără a lăsa spaţiu societăţii civile sau alternativelor democratice, din contra. Structurile de putere din Rusia privesc interesele economice şi controlul politic şi militar drept existenţiale şi nu acceptă nici o urmă sau element de stat de drept. Drepturile omului şi valorile democratice sunt considerate o ameninţare existenţială la adresa puterii pe care o deţin.
Rusia se detaşează de Europa, iar în materia conflictelor şi dosarelor din spaţiul geografic situat între UE şi Rusia nu s-au făcut paşi înainte din 2014. Conducerea actuală a Rusiei consideră sistemul liberal democratic occidental, în sine, o ameninţare existenţială la adresa sa. Ceea ce a anunţat vizita la Moscova a lui Borrell este înclinaţia spre un model mai polarizat şi cu mai puţină cooperare, din partea Moscovei – sau, pe scurt, dacă nu îndiguim noi Rusia, Rusia a trecut demult la îndiguirea Occidentului, a democraţiei şi influenţei chiar din statele democratice din vecinătatea sa, din spaţiul post-sovietic.
Între propunerile de îndiguire a Rusiei pe care le-a formulat public Josep Borrell, aflăm că este vorba despre sancţiuni, dar şi despre acţiuni robuste împotriva dezinformării, atacurilor cibernetice şi altor posibile provocări hibride. Iar în partea de angajare oficială a Rusiei, ea se face acolo unde e în interesul UE, definind un modus vivendi care să evite confruntarea perpetuă, dar păstrând principiile în prim plan şi poziţiile clare, în mod unitar şi consecvent, cu toate statele membre. Angajarea cetăţenilor şi a societăţii ruse rămâne în agendă, dar unitatea şi determinarea UE şi a statelor membre rămân litera definitorie.
Rusia încearcă să divizeze, pe orice cale, UE şi Europa, dar şi statele membre şi societăţile europene în interiorul lor, deopotrivă. A făcut-o în legătură cu Ucraina – anexarea Crimeii şi agresiunea militară din Estul Ucrainei. A făcut-o în privinţa drepturilor omului – care nu ar trebui să fie în agenda discuţiilor, dacă vrei avantaje economice în discuţiile cu Rusia. Borrell susţine că nu ar trebui să cădem în capcanele Rusiei lui Putin. Un pas înainte relevant – să auzi un Înalt Reprezentant pentru Politică Externă al UE discutând despre îndiguirea Rusiei, apărarea poziţiilor unitar şi consecvent şi evitarea capcanelor de divizare a europenilor de către Moscova.
De altfel, Rusia crede că UE e prea divizată şi prea slabă pentru a veni cu o politică fermă împotriva sa, care să o afecteze şi să-i determine comportamentul, ne spune chiar Borrell, aşa cum replică de fiecare dată pe temele legate de dublele standard şi de faptul că UE ar fi un apendice al SUA – ştiind probabil că asta stârneşte reacţii la Bruxelles şi în capitale. De aceea, trebuie să fim pregătiţi să luăm poziţii ferme, când e necesar, la nivelul UE şi al statelor membre, pentru a contracara poziţiile assertive ale Moscovei. Şi, ca orice regim autoritar, Rusia consideră că democraţiile sunt slabe din cauza dezbaterilor interne şi a votului ce generează deciziile. Dar s-a dovedit că, din contra, democraţiile sunt mult mai reziliente şi mai puternice tocmai pentru că au unitatea intrinsecă a respectării regulilor şi a legilor, că dezbaterile şi divergenţele duc la cele mai bune soluţii, dacă sunt asumate unitar şi coerent de către toată lumea, şi că unitatea de acţiune a democraţiilor este deasupra tuturor acestor diferenţe.
Se încarcă comentariile...
