Adevărul Live, Corneliu Dobriţoiu: Este inadmisibil ca preşedintele Parlamentului European să îndemne la recunoaşterea unui rapt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, actualmente preşedintele Comisiei Senatoriale pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, a discutat în cadrul emisiunii Adevărul Live, despre cele mai noi evenimente din Ucraina, unde separatiştii pro-ruşi mai au 24 de ore din ultimatumul oferit de Kiev, pentru a elibera sediile adminitraţiilor din Harkov, Doneţk şi Lugansk.

Principalele declaraţii 

Corneliu Dobriţoiu

Anul acesta noi împlinim 100 de ani de la izbucnirea primului conflict mondial, iar acest titlu îmi dă fior. Se pare că suntem în pragul celui de-al doilea Război Rece.

Cristian Unteanu

Se redefinesc graniţelor? Se poate întâmpla o dezmembrare a Ucrainei?

Corneliu Dobriţoiu

Sistemul de drept internaţional se află într-o criză de mai mulţi ani. Sunt probleme şi în cadrul structurilor de securitate, iar UE nu dovedeşte că este o structură regională care poate să stea ferm în faţa unor astfel de situaţii.

Cristian Unteanu

Avem un ultimatum în Ucraina, dar separatiştii susţin că nu îi interesează administraţia de la Kiev. Rapoarte neoficiale au suprins mişcări de trupe ucrainene.

Corneliu Dobriţoiu

Orice folosire a forţei, istoric vorbind, nu a dus la soluţionarea crizei ci mai mult la o complicare. Aceste manifestări aparent spontane sunt dirijate minuţios, după un plan bine stabilit- e fondul slăbiciunilor comunităţii internaţionale. Găsesc scandalos discursul lui Schulz care s-a delimitat ca un samsar pe piaţa energiei, îndemând la recunoaşterea unui rapt. Pentru ce? Pentru că dânsul este interesat doar de economie şi piaţa europeană?

Pragmatismul/ Real Politik actionează acum împotriva angajamentului moral şi politic al UE, pentru promovarea valorilor europene. Dacă un actor important îndeamnă la nerespectarea acestor valori, înseamnă ca acesta este începutul dezagregării politicilor europene.

Găsesc scandalos discursul lui Schulz care s-a delimitat ca un samsar pe piaţa energiei, îndemând la recunoaşterea unui rapt

senatorul Corneliu Dobriţoiu

Cristian Unteanu

Sunt ştiri neconfirmate că NATO ar mobiliza trupe înspre graniţele estice. NATO a infirmat aceste zvonuri. Pe de altă parte, UE continuă sancţiunile economice, dar Rusia ridică din umeri şi îşi continuă acţiunile. Ce s-ar putea face în acest caz pentru a arăta că blocul NATO-UE vorbeşte serios?

Ucraina, divizată de pro-europeni şi pro-ruşi FOTO les-crises.fr

image

Corneliu Dobriţoiu

Dacă se va declanşa un nou război rece, nu se vor accepta noile graniţe. Ar fi un răspuns clar al comunităţii internaţionale.

Cred că nu putem exclude faptul că Putin, dacă va fi invitat să joace un alt rol, ar putea reveni asupra anexării. Dacă Rusia va rămâne fermă în decizia ei de încălca dreptul internaţional, ar putea avea foarte mari probleme. De-a lungul istoriei, a făcut acţiuni politice, de transmutare a populaţiei pe teritoriul sovietic, care li s-ar putea întoarce împotrivă. Să nu uităm că în Siberia sunt din ce în ce mai puţini ruşi

Preşedintele Putin e bântuit de nişte fantome ale trecutului, dar realităţile actuale nu mai seamănă cu cele de acum mai multe decenii, chiar secole. Oferta ar fi ca Putin să recunoască că el este un actor de talie internaţionale. Se pare că până acum a avut nişte frustrări în acest sens.

Cristian Unteanu

Să vorbim despre îndoctrinare.

Corneliu Dobriţoiu

Unii oameni sunt îngheţaţi în timp

Cristian Unteanu

Oamenii care s-au pus în faţa barierelor nu sunt acolo din întâmplare.

Corneliu Dobriţoiu

Unii sunt acolo din convingere, au fost îndoctrinaţi. Să nu uităm de epurările sunt Stalin. Acea stare de spirit a impus modificări asupra mentalităţii oamenilor. E posibil ca ei să vorbească şi să se raporteze la aceleaşi şabloane ca pe vremea URSS-ului: reacţionează la ideea de fascism. Sunt prizonierii acelor clişee: fasciştii ne invadează, trebuie să ne apărăm ţara.

Cristian Unteanu

Care sunt consecinţele aceste crize asupra României?

Corneliu Dobriţoiu

România se află într-o perioadă de transformare a întregului aparat defensiv al statului. Ne bazăm foarte mult pe articol 5 din Tratatul NATO. Pe fondul acestor mişcări din Ucraina, mai sunt şi mişcările separatiste din interiorul UE: Scoţia, Catalonia, Forza Norda în Italia, Belgia. Aceste tendinţe nu pot să fie decât distructive la contruirea unui sistem de valori şi unei bunăstări.

Noi simţim aici căldura focului, dar demonstrăm ideea că NATO există şi este activ. 

În afara obsesiei că este vorba de un război iminent, credeţi că ar trebui să vorbim mai degrabă despre celălalte războaie în desfăşurare: cel informaţional şi prezenţa unităţilor paramilitare în teritoriile din apropierea graniţelor noastre.

Corneliu Dobriţoiu

Ar trebui să ne dea de gândit. Altceva este însă foarte important şi am omis asta: dacă în perioada Războiului Rece, a existat un echilibru între cele două super-puteri, acum războiul cibernetic poate fi devastator. Transportul de apă, de energie electrică, apă, sistemul de comunicaţii strategice- toate acestea pot fi ţintele unui atac cibernetic şi ar paraliza o ţară întreagă. Trebuie să ne repliem şi să facem faţă acestor noi provocări.

Cristian Unteanu

Se mai naşte un război: războiul media, cu mesajele disuasive. Peste 80% din mass media internaţională prelua minut de minut Russia Today- aceasta era vârful de lance. A devenit sursa de imagine în presa internaţională. Cine a câştigat şi cine a pierdut războiul în mass media?

Corneliu Dobriţoiu

Clar că Russia Today a câştigat o vizibilitate internaţională. Dar asta nu înseamnă că marile trusturi occidentale nu ştiu să trieze informaţia. Dar e bine ca acest post să înţeleagă că şi alţii văd aceste imagini, dar poate aleg să le distribuie la momentul potrivit. 

Corneliu Dobriţoiu

Guvernul ucrainean are legitimitatea să întreprindă măsuri poliţieneşti pentru a readuce situaţia la calm şi pentru a evacua sediile ocupate în oraşele  din est. Dar sper că vor putea evita un război civil.

Ei acţionează în baza legii. Dar Russia Today va prezenta acele acţiuni drept măsuri abuzive asupra etnicilor ruşi.

Cristian Unteanu

Este posibil ca Ucraina să ceară un ajutor bilateral din parte statelor occidentale?

Corneliu Dobriţoiu

Cred că există o reţinere din partea acestor state. Acest lucru s-a văzut în discursul liderilor de la Washington. Nu cred că SUA se vor angaja într-o acţiune acolo. Ucraina trebuie să ceară sprijinul ONU, să ceară observatori recunoscuţi internaţional pentru ca opinia publică să aibă o imagine absolut corectă despre ceea ce se întâmplă acolo.

Cristian Unteanu

Pare că Ucraina face parte dintr-o înţelegere superioară a marilor puteri.

Corneliu Dobriţoiu

Prin numele său, Ucraina înseamnă teritoriu de graniţă.

Cristian Unteanu

Se stabilesc acum noile zone tampon? Sau rămânem pe status quo ul de la Vilnius?

Corneliu Dobriţoiu

Nu cred că Federaţia Rusă se va aventura în spaţiul NATO, pentru că ar genera o criză profundă. Dar este posibilă o graniţă a unui nou război rece, care ar răspunde dorinţei Moscovei de a redeveni un mare actor global: s-ar trasa pe o linie care include gurile Dunării, Crimeea, poate Odessa samd.

Putin îşi va dori creşterea prestigiului, chiar cu echipamente învechite. Capabilităţile statelor NATO sunt mult mai avansate tehnologic decât cele ale Rusiei. 

Corneliu Dobriţoiu

Dacă forţăm puţin nota, vedem că piaţa de selecţie a armatelor profesioniste clasice se micşorează. Armatele îmbătrânesc. Aceasta este o problemă care trebuie discutată, nu numai la nivelul NATO dar şi la nivelul marilor şcoli de gândire.

Revenind la Ucraina, punctul de fierbere poate fi depăşit dacă Ucraina reacţionează prudent şi va cere observatori din partea ONU. Dacă se foloseşte forţa, lucrurile se pot inflama. 

Europa

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite