Petre Roman: Cele mai active site-uri pentru promovarea separării Cataloniei de Spania au fost gestionate din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciocniri între activişti pentru independenţa Cataloniei şi forţele de ordine FOTO Arhivă
Ciocniri între activişti pentru independenţa Cataloniei şi forţele de ordine FOTO Arhivă

Catalonia este victima unui proces de îndepărtare a politicii faţă de oameni, care are drept consecinţă creşterea populismului, iar România trebuie „să se apuce serios de treabă“ pentru a evita un scenariu asemănător, a afirmat fostul premier Petre Roman la Adevărul Live.

Potrivit fostului prim-ministru al României, separatiştii catalani nici nu şi-au dorit un referendum legal, deoarece nu ar fi câştigat, iar decizia premierului spaniol Mariano Rajoy de a nu discuta cu ei a jucat în favoarea lor.

„Nu vor decât un singur lucru: să provoace scandal, să provoace violenţă, pentru că au de câştigat (…) la imagine“, a spus Petre Roman, la Adevărul Live.

Politicianul român a atras atenţia asupra unor greşeli din trecut, precum refuzul lui Mariano Rajoy de a discuta, dar mai ales decizia Guvernului central de la Madrid de a transfera către Guvernul regional al Cataloniei competenţele în sistemul educaţional.

„A fost o mare greşeală. Rezultatul este că oamenii află din manuale că Spania este duşmanul Cataloniei, deşi e o minciună grosolană“, a explicat Petre Roman.

Politicianul român este de părere că majoritatea tăcută din Catalonia, care nu vrea independenţa, ar putea reacţiona acum.

Comentând pe larg fenomenul separatist, Petre Roman apreciază că este cauzat de „detaşarea politicii aşezate“ faţă de oameni. Fostul premier a criticat „corectitudinea politică“, considerând-o o nouă dogmă care impune un anume fel de a gândi.

„Gândiţi, dar numai aşa. Oamenii s-au săturat să gândească aşa. Oamenii gândesc şi cum vor ei. Cu cât politica le oferă mai puţine informaţii, mai puţine soluţii, minciunile, propaganda câştigă“, a declarat el.

„Câtă vreme politica nu îşi refondează atitudinea faţă de popor, democraţia e în pericol“, a insistat Petre Roman.

Iar situaţia este speculată de Rusia. În cazul Spaniei, fostul premier a remarcat că site-urile cele mai active pentru promovarea separatismului erau gestionate din Rusia.

„Pentru că ăsta este interesul Rusiei astăzi: să dezbine Europa. Pentru Rusia, o Uniune Europeană puternică este contrară intereselor sale cele mai elementare“, subliniat fostul premier al României.

El a pledat pentru marginalizarea extremiştilor, dar nu prin xenofobie, ci prin adevăr: „Extremiştii trebuie marginalizaţi prin realitate, prin discursul adevărului, iar nu printr-un discurs xenofob şi naţionalist“.

De asemenea, a oferit România ca exemplu de gestionare a situaţiei minorităţilor, îndemnând că „trebuie să spunem de un milion de ori că în România există o convivialitate“.

În ceea ce priveşte revizionismul maghiar, Petre Roman a apreciat că este o problemă şi că România are capacitatea de a-i răspunde.

„România are capacitatea de a răspunde, însă să se apuce serios de treabă în baza acestei capacităţi. E vorba de a fi deschişi, nu xenofobi, de a fi români şi europeni, nu naţionalişti închişi la cap, pentru că nu ne ajută în lumea de astăzi aşa ceva“, a conchis fostul premier.

Interviul poate fi urmărit integral aici.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite