VIDEO Adevărul despre români şi unguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
adevarul.ro va difuza un film documentar despre viaţa românilor din Ungaria, dar şi despre cea a maghiarilor din România, peliculă ce va explica tot ce nu poate fi pus în cuvinte
adevarul.ro va difuza un film documentar despre viaţa românilor din Ungaria, dar şi despre cea a maghiarilor din România, peliculă ce va explica tot ce nu poate fi pus în cuvinte

„Adevărul” demarează, începând de duminică, 1 decembrie (luni, 2 decembrie în ediţia tipărită), un serial despre relaţiile dintre români şi unguri.

Reporterii „Adevărul” au mers în mijlocul românilor din Ungaria şi în „judeţele ungureşti” din România pentru a observa cum supravieţuiesc aceste două comunităţi.

Cum îşi păstrează limba şi religia, cum se organizează, cum petrec şi cum îşi privesc vecinii. Vor fi poveşti despre unguri care se declară români pentru bani, despre români care se tem de unguri sau, dimpotrivă, îi iubesc, despre steaguri şi hărţi care pot declanşa un război şi despre ce vor maghiarii de la România.

Vom scrie reportaje din şcolile româneşti de pe teritoriul Ungariei şi din şcolile ungureşti din secuime. Vom prezenta din perspective variate istoricul relaţiilor încordate dintre cele două ţări. Un film documentar realizat pe baza acestor articole va explica ceea ce nu poate fi pus în cuvinte.

Mai multe detalii despre acest proiect jurnalistic vor fi dezvăluite luni, de la ora 12.30, în cadrul dezbaterilor „Adevărul Live”, de pe www.adevarul.ro.

Adevărul despre români şi unguri. În curând pe adevarul.ro şi în ediţia tipărită

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite