Acuzaţiile de corupţie de la Vatican pornesc de la vârful ierarhiei Bisericii

Modul în care mulţi ăşi vor aminti de Benedict al XVI-lea se va referi mai ales la modul în care a părăsit scaunul papal.

Scandalul documentelor oficiale ale papalităţii ajunse în presă nu dă pace nici astăzi oficialilor de la Vatican, dezvăluind birocraţia şi corupţia înrădăcinate în sânul Bisericii romano-catolice şi opoziţia la eforturile timide ale lui Benedict al XVI-lea de a lăsa în memoria posteriorităţii imaginea unui adevărat reformator.

Vatileak, aşa cum a fost supranumit scandalul, a adus asupra Bisericii Catolice o umbră sinistră. Informaţiile care au ajuns în mâna jurnliştilor descriu despre Benedict, un manager ineficient despre care ne vom aminti mai ales pentru modul în care a ales să părăsească funcţia, că nu a fost potrivit pentru generaţia actuală de cardinali care nu tolerează un  minim de transparenţă. De asemenea, în cei opt ani cât Benedict a condus Vaticanul, pare că a preferat să accepte campanii de gestionare a daunelor aduse imaginii Bisericii, făcând astfel o diversiune menită să distragă atenţia de la problemele fundamentale ale instituţiei.

Interviuri realizat cu zeci de oficiali ai Bisericii din Roma, surse din interiorul Vaticanului şi oficiali guvernamentali străini apropiaţi Bisericii au subliniat că este vorba despre o lume închisă, chiar ermetică. Mare parte dintre respondenţi au declarat sub protecţia anonimităţii, de teama represaliilor.

„Putem dezvălui adevărata faţă a Bisericii şi cum este aceasta, uneori, desfigurată”, a declarat Benedict al XVI-lea în timpul ultimei sale slujbe de miercuri din Postul Paştelui. „Gândul îmi este în mod special la păcatele împotriva unităţii Bisericii, la diviziunile din trupul Bisericii.”

Rivalităţi între oficialii Vaticanului

Una dintre scurgerile de informaţii care au mai pus o pată neagră pe imaginea Bisericii a avut loc chiar din interiorul sanctuarului papei, iar personajul care a furnizat un nou material de presă jurnaliştilor a fost majordomul pontifului, Paolo Gabriele. În vârstă de 46 de ani, a fost majordonul Papei Benedict al XVI-lea încă din anul 2006, fiind unul dintre oamenii săi de încredere şi una dintre puţinele persoane care se aflau în contact direct cu Papa.

„Eram laicul cel mai apropiat de Sfântul Părinte”, a declarat mai târziu Gabriele. „Eram acolo pentru a răspunde nevoilor sale imediate.”

Responsabilităţile oficiale ale majordomului includeau alegerea pantofilor roşii şi veşmintele albe ale lui Benedict, servirea pontifului a cafelei decofeinizate şi însoţirea suveranului în papamobil. Pe de altă parte, Gabriele a acţionat neoficial atunci când a sustras din corespondenţa papei copii ale scrisorilor personale, printre care cea de la monseniorul Carlo Maria Vigano,  un susţinător ambiţios al reformelor lui Benedict, care şi-a făcut duşmani puternici.

La începutul lui 2011, în presa italiană a apărut o serie de articole anonime defăimătoare la adresa lui Vigano. Sub presiune, acesta a apelat la secundul papei, al doilea în ierarhia Vaticanului, Tarcisio Bertone, Secretarul de Stat al Sfântului Scaun. Însă Bertone nu a empatizat la cauza lui Vigano, iar Vigano a fost îndepărtat din postul său, pe fondul „managementului său dificil” aşa cum scriau ziarele.

Cardinalii nu sunt imuni în faţa corupţiei

Într-una dintre scrisori, Vigano îl acuza pe Bertone că este o piedică în calea reformelor papei, dar amintea şi încălcarea promisiunii conform căreia Secretarul trebuia să-l ridice la rangul de cardinal. Monseniorul a trimis o copie a scrisorii către papă, iar într-o scrisoare separată Vigano menţiona despre corupţia din interiorul Vaticanului.

Ulterior, oficialul catolic a descris mai multe „cazuri de corupţie” în care aceleaşi firme câştigau în mod constant contracte cu Vaticanul care „costau dublu” decât preţul practicat pe piaţă, dezvăluind dosare care vizau interesele financiare ale Sfântului Scaun în Italia.

Bertoni a dorit să obţină monopolul asupra relaţiilor cu Italia

Eforturile lui Vigano de a face ordine în reţeaua complicată de interese au eşuat odată cu numirea lui în postul de ambasador al Vaticanului în Statele Unite.

Majordomul a luat legătura cu Gianluigi Nuzzi, un reporter de investigaţii italian, căruia îi înmâna scrisorile atunci când se întâlneau clandestin. În urma acestei colaborări, anul trecut a fost publicată cartea „Sua Santita” (Sanctitatea Sa), care a făcut mare vâlvă şi în care erau reproduse zecile de faxuri şi scrisori secrete adresate Pontifului.

Ulterior, apartamentul majordomului a fost percheziţionat şi au fost găsite 82 de cutii cu documente confidenţiale. Gabriele a fost judecat, condamnat şi închis timp de câteva luni, după care a fost reabilitat de papă.

„Văzând răul şi corupţia oriunde în Biserică, am ajuns în cele din urmă într-un punct de neputinţă, fără întoarcere şi nu m-am mai putut controla”, a explicat Gabriele investigatorilor. O lovitură puternică, „poate prin intermediul mass-media”, ar putea aduce Biserica „înapoi pe drumul cel bun”, a adăugat Gabriele.

Bertone rămâne în continuare cardinalul care are autoritatea de a concentra puterea şi administrarea Vaticanului de zi cu zi. În 2006, Benedict l-a numit în funcţia de Secretar de Stat, fiind un aliat loial de-a lungul timpului al doctrinei Pontifului.

„Bertoni a dorit să obţină monopolul asupra relaţiilor cu Italia”, a susţinut, sub anonimat, un oficial italian cu legături strânse la Vatican,  şi citat de „The Washington Post”.