Acum se dau cărţile: România este în jocuri? În discuţie, Noul Proiect Global al Europei

A apărut un document fundamental, organic legat de tot ce se va discuta la Summitul NATO de la Varşovia, atât în termeni de definiţii teoretice şi priorităţi strategice, cât şi de acţiune practică în raport cu noile ameninţări şi dezvoltarea războiului hibrid venite prioritar din spaţiul rus.

Întrebarea esenţială este dacă, da sau nu, avea să se continue construcţia NATO şi UE, în spaţiul aceluiaşi continent, ca organizaţii complet separate şi perfect izolat-compartimentate. Sau dacă, dimpotrivă, europenii aveau să vină cu propriul lor proiect de apărare şi securitate care să poată intra în sinergie cu cel al NATO. Existenţa unei armate europene fiind condiţia sine qua non pentru ca viitoarea gândire politico-militară, precum şi cea operaţional militară, să poată permite misiuni comune sau altele separate, dar complementare pentru o mai bună şi completă apărare nu numai a spaţiului interior şi al frontierelor comune, dar şi a zonelor de interes strategic pentru NATO şi UE.

Absolut deloc întâmplător, acum, înaintea Summitului de la Varşovia, Comisia Europeană a produs un document realmente extrem de important intitulat „Shared Vision, Common Action: A Stronger Europe - A Global Strategy for the European Union's Foreign and Security Policy”.

Niciunul dintre oficialii noştri, dintre politicienii care se proclamă atât de europeni, dar şi dedicaţi cauzei euro-atlantice nu a vorbit despre acest subiect, nu a încercat măcar să vadă care ar putea fi oportunităţile majore pentru România de a-şi formula viitoarele cerinţe de securitate pe terenul dublu pe care-l presupune viitoarea Europă euro-atlantică.

Nimic n-au spus nici europarlamentarii noştri, totuşi, măcar fizic, prezenţi pe scaunele PE pentru a-şi justifica mirobolantul salariu şi foarte importantele beneficii suplimentare...

Păcat, pentru că, astfel, opinia publică din România este lăsat nepermis de departe de dezbaterile reale şi bătăliile care se poartă acum, dezinformată sau lăsată să se ducă pe coclaurile unor discuţii aiuristice şi complet defazate.

Iată documentul, îl puteţi accesa integral aici. 

Pe această bază se poartă deja negocierile, discuţii foarte serioase între grupe mai mult sau mai puţin formale trimise din unele capitale la Bruxelles. Miza este definită foarte clar în preambulul documentului, de Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate, vicepreşedintă a Comisiei Europene:

„Scopul, chiar existenţa UE sunt puse sub semnul întrebării. Cu toate acestea, cetăţenii noştri, dar şi lumea întreagă au nevoie de o Uniune Europeană cum n-a mai fost până acum. Pe ansamblul său, regiunea noastă a devenit mai instabilă şi mai nesigură. Crizele dinlăuntrul şi din exteriorul frontierelor noastre afectează direct viaţa cetăţenilor. În aceste timpuri provocatoare, o Uniune puternică este cea care poate gândi strategic, împărtăşeşte o viziune şi acţionează în comun. Într-adevăr, trebuie să regândim modul în care lucrează UE, dar ştim exact ceea ce ne dorim. Ştim care ne sunt principiile, interesele şi priorităţile. Nu este vremea potrivită pentru incertitudini...”.

Un mesaj explicit şi evident, dar şi unul implicit, căci recitiţi şi analizaţi consecinţele similitudinii cu un pasaj din textul pe care l-am prezentat ieri, selectat din Agenda Summit-ului NATO:

„În ultimii ani, lumea a devenit mai volatilă şi mai primejdioasă odată cu anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia şi prin destabilizarea estului Ucrainei precum şi prin întărirea prezenţei sale militare din Marea Barents până la Baltică, de la Marea Neagră până în Mediterană; problemele apărute în Orientul Apropiat şi Africa de Nord generând cel mai mare aflux de migranţi şi criza refugiaţilor din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial; atacurile brutale efectuate de ISIS precum şi atacurile cibernetice, proliferarea nucleară şi ameninţările reprezentate de rachetele balistice...cheia pentru a reacţiona la provocările de securitate prezente şi emergente, din est sau din sud, sau de oriunde altundeva ar putea veni. Cele două organizaţii sunt complementare. În Marea Egee, NATO lucrează cu UE mai strâns ca niciodată. Cele două organizaţii continuă să lucreze împreună în misiunile din Afganistan şi Kosovo. La Summitul de la Varşovia, scopul NATO este de a atinge un nou nivel de cooperare cu UE, concentrându-se pe domenii concrete precum lupta împotriva ameninţărilor hibride şi cibernetice, sprijinind partenerii în construcţia de capacităţi de apărare şi ridicând nivelul securităţii maritime”.

Raţionamentul viitor priveşte crearea unei armate europene, a unui comandament comun şi a unei structuri politice unice de decizie. Asta este miza, astfel, într-adevăr, după ani şi ani de discuţii inutile, britanicii fiind principali opozanţi, dornici să rămână actori majori unici tocmai din lipsă de competitori. Iată ce răspundea pe 25 mai 2016 Earl Howe în numele guvernului britanic la o interpelare scrisă adresată de Lordul Pearson of Rannoch:

„Primul Ministru a fost foarte clar spunând că UK nu va participa niciodată la o armată europeană. Am spus de mai multe ori că ne vom opune oricăror măsuri care vor ameninţa competenţa statelor membre asupra propriilor lor forţe militare şi duplicarea cu misiunile NATO, piatra de temelie a apărării noastre”.

Europa se trezeşte însă la realitatea şi doreşte acum , confruntată cu realitatea din teren, să-şi ofere şansa de a deveni partener în cooperarea cu NATO. Sigur, la presiunea extremă a Germaniei care a ameninţat că, dacă acum Comisia nu se trezeşte şi trece la fapte, va exista un grup de state care-şi va asuma singur această sarcină.

Iată răspunsul din acest document:

„Europenii, acţionând împreună cu parteneriii, trebuie să aibă capacităţile necesare pentru a se apăra ei înşişi, îndeplinindu-şi angajamentele, înscrise în Tratate, în raport cu asistenţa reciprocă şi solidaritatea...”. Foarte aproape, ca niciodată de aproape faţă de interesele spaţiului euroatlantic, vine recunoaşterea a ceea ce americanii repetă continuu (şi degeaba până acum): vă suntem alături, dar creaţi-vă propria structură de apărare, reduceţi debalansarea enormă de securitate între SUA şi statele europene membre NATO. De aici, la Summit, se va asculta cu mare atenţie acest mesaj:

„Ca europeni, trebuie să asumăm o mai mare responsabilitate pentru securitatea noastră. Trebuie să fie gata şi să avem capacitatea de a disuada,răspunde şi de a ne proteja pe noi înşine împotriva ameninţărilor externe...UE trebuie întărită în calitate de comunitate de securitate: eforturile noastre în domeniul securităţii şi apărării trebuie să permită UE să acţioneze autonom în timp ce contribuie şi iniţiază acţiuni în cooperare cu NATO...UE trebuie să fie aptă să răspundă rapid, responsabil şi decisiv la crize, în special în lupta împotriva terorismului”.

Concluzia logică urmeză firesc: exact aşa cum am văzut că figurează în draftul documentului final de la Varşovia, atât NATO cât şi UE se angajează formal să nu recunoască anexarea ilegală a Crimeii de către Federaţia Rusă, condamnând şi contribuţia directă a Kremlinului la crearea de instabilitate profundă în estul Ucrainei. Iar UE spune clar că spaţiul euro-atlantic este prioritatea sa imediată şi de perspectivă, setând tototdată cadrul de cooperare economică şi militară:

„UE va investi mai departe în legături puternice peste Atlantic...Un parteneriat transatlantic solid ne ajută să întărim rezilienţa, să reacţionăm la conflicte şi să contribuim la guvernanţa mondială”.

Care este interesul pentru România?

Cred, în primul rând, în posibilitatea intrării rapid în procesul de construcţie a ceea ce vor fi capacităţile specializate europene, poate unul dintre cele mai complexe şantiere ce se vor deschide în domeniu. Ele nu vor fi unele generale, ci mai degrabă vor trebui să răspundă nevoii unor anumite dotări ale categoriilor de forţe destinate să îndeplinească misiuni specifice. Documentul UE dă o indicaţie în acest sens, atunci când vorbeşte despre acţiunile îndreptate împotriva terorismului. Caz în care partea europeană ar trebui să contribuie exact în domeniul în care poate prezenta rapid rezultate, adică cel al tehnologiei de vârf (combaterea terorismului cibernetic dar şi al identificării circuitelor financiare de sprijin al reţelelor teroriste), precum şi al forţelor speciale şi de poliţie şi jandarmerie, cu unităţile speciale antrenate în domeniu. Dar şi punerea împreună a unei expertize asupra operaţiunilor mici, punctuale, rapid, desfăşurate la mare distanţă de bazele europene sau NATO, aşa cum ar fi cele exarsate de mai multe ori de comandouri europene în unele ţări din Africa.

Acum se dau cărţile, a început deja să se joace partida următoare. Să ne gândim la perioada post-BREXIT ca la o oportunitate. O gândire de supravieţuitor, de adaptare la sistem, în care tocmai viziunea poate face diferenţa faţă de cei care vor rămâne spectatori la noua realitate care se construieşte sub ochii noştri.