Acord Putin-Poroşenko: Pilotul militar Nadia Savcenko, eliberat în schimbul a doi prizonieri ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nadia Savcenko,a fost condamnată la 22 de ani de închisoare
Nadia Savcenko,a fost condamnată la 22 de ani de închisoare

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat marţi că s-a ajuns la un acord cu Kremlinul pentru eliberarea pilotului militar Nadia Savcenko, condamnată la 22 de ani de închisoare pentru uciderea a doi jurnalişti ai postului de televiziune VGTRK, într-un schimb de prizonieri care implică doi soldaţi ruşi aflaţi în custodia autorităţilor ucrainene, transmite Reuters.

”Ieri am iniţiat discuţiile cu Vladimir Putin, iar pe baza pregătirilor preliminare pare că am ajuns la un acord cu privire la o metodă pentru a o elibera pe Nadia”, a precizat Poroşenko.

Primele speculaţii cu privire la posibilitatea unui schimb de prizonieri a apărut luni, după ce doi soldaţi ruşi capturaţi de forţele ucrainene din Donbas au fost condamnaţi la ani grei în spatele gratiilor. Poroşenko a confirmat că tocmai condamnările soldaţilor ruşi au făcut posibilă iniţiativa unui schimb de prizonieri pentru eliberarea lui Savcenko.

”În schimb cer să nu fie făcute speculaţii cu privire la momentul aducerii Nadiei în ţară”, a explicat preşedintele.

Nadia Savcenko este văzută drept o adevărată eroină în Ucraina şi un simbol al rezistenţei în faţa Rusiei, care a anexat peninsula Crimeea în urmă cu doi ani. Însă, cei mai mulţi ruşi cred că pilotul ucrainean nu este altceva decât o naţionalistă cu mâinile acoperite de sângele unor inocenţi.

Pilotul militar ucrainean Nadia Savcenko, condamnată în Rusia la 22 de ani de închisoare pentru moartea a doi jurnalişti ruşi ai VGTRK în timpul insurgenţei pro-ruse din Donbas, a anunţat că va începe o nouă grevă a foamei pentru a cere extrădarea ei în Ucraina, unde să îşi ispăşească pedeapsa. 

În urmăo lună, instanţa din Doneţk a găsit-o vinovată pe Nadia Savcenko de complicitate la crimă şi a condamnat-o la 22 de ani de închisoare. După ce, anterior, citirea sentinţei a fost întreruptă de pilotul militar ucrainean, care a început să fredoneze o melodie tradiţională, determinând sistarea sedinţei.

Nu este pentru prima dată când pilotul ucrainean intră în greva foamei. Imediat ce a fost condamnată, avocatul Nadiei Savceko a amintit că aceasta neagă legitimitatea instanţei ruse şi va intra din nou în greva foamei până ce este eliberată. 

Procurorii ruşi au acuzat-o pe Savcenko de rolul jucat în moartea a doi jurnalişti ruşi, de tentativa de ucidere a unui civil şi de trecerea ilegală a graniţei în Rusia şi au cerut o pedeapsă de 23 de ani de închisoare şi o amendă de 1.500 de dolari.

Nadia Savcenko a negat acuzaţiile, iar avocaţii pilotului militar au susţinut că vor transferarea acesteia într-o închisoare ucraineană, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Ea a susţinut că va depune apel la decizia instanţei ruse.

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogheri, a cerut Rusiei, să o elibereze pe Nadia Savcenko, imediat după ce România şi alte patru state membre UE au cerut sancţionarea oficialilor ruşi responsabili pentru proces.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite