A reînceput Războiul Rece, revenim la cursa „Primul om pe lună“

Numai aparent şi extrem de superficial, ceea ce urmează ar fi o discuţie rezumată doar la sectorul „ştiinţă şi tehnică“. De fapt, pe fond, este vorba despre o dezbatere pe un subiect esenţial, cel care reflectă capacitatea vizionară a unor societăţi care îşi pregătesc supravieţuirea în timpul ce vine.

Din punct de vedere politic, investiţia „trimitem un om pe lună“ s-a dovedit, de departe, la nivelul atât de preţios al promovării imaginii de forţă dată de incontestabila superioritate tehnologică, un pariu câştigat de americani datorită viziunii absolut strălucite avute de John F.Kennedy. Desigur, realizarea tehnologică era uriaşă şi avea să schimbe cursul civilizaţiei umane prin tehnologiile şi noile materiale care aveau să fie transferate ulterior către zona militară şi, într-un târziu, către cea civilă. Dar, în primul rând, era demonstraţia că americanii reuşiseră să ducă la bun sfârşit un pariu în care nu credea aproape nimeni, simbol al cursei declanşate în perioada Războiului Rece între cele două puteri spaţiale ale vremii, mai ales că ruşii câştigaseră primul set prin lansarea satelitului Sputnik şi a zborului cu primul cosmonaut, Iurii Gagarin. Dar, în final, echipa condusă de Neil Armstrong a reuşit evenimentul atât de mult aşteptat.

Acum revin tensiunile majore de odinioară, iar bătălia pentru spaţiul cosmic produce din nou tensiuni, ambiţii enorme şi orgolii pe măsură, tocmai pentru că sunt deja în competiţie proiecte majore din parte tuturor naţiunilor care deţin tehnologiile necesare, de data asta pentru a amplasa prima bază lunară permanentă.

În 1983, Isaac Asimov, întrebat de cei de la „Toronto Star“ cum îşi imagina că va fi viaţa pe Terra în 2019, profeţea deja că „folosind o navetă spaţială, vom construi o navetă spaţială şi vom putea pune bazele asamblării unui habitat permanent pentru din ce în ce mai mulţi oameni... la orizontul anului 2019 vor fi mulţi care să se gândească să meargă din nou pe Lună“, adăugând că acolo urmează să se construiască o bază minieră şi o „staţie energetică“ precum şi uzine care să fabrice o serie de produse imposibil de asamblat pe Terra. Foarte interesantă viziune, mai ales că „aventura spaţială“ constând în trimiterea de oameni pe Lună se încheiase cu destul de mult timp înainte, mai precis în 1972, odată cu misiunea Apollo 17 condusă de astronautul Gene Cernan.

Mizele competiţiei de acum în care, alături de actorii tradiţionali, au intrat şi europenii şi chinezii, sunt legate de proiecte industriale de înaltă tehnologie în care intervine nevoia de a dispune de rezerve cât mai mari de materii prime (printre multe altele, pe Lună sunt confirmate rezerve impresionante de aluminiu, fier, titan siliciu şi alţi oxizi metaliferi). Unele studii spun că energia viitorului ar putea să vină de pe Lună, acolo unde se găseşte din abundenţă heliu-3 rezultat din vântul solar: un minimum de 1 milion de tone, în timp ce pe Terra avem 200 kg, iar dintr-o tonă de heliu-3 ar putea fi produşi anual 100 GW. Iar Gerald Kulcinski, fost consilier la NASA şi membru al LUNEX (Societatea de explorare lunară) adăuga: „prezenţa de helium-3 ofertă oportunităţi inimaginabile. Este combustibilul perfect pentru procesul de fuziune deuteriu-heliu 3. Al avantaj reieşit din procesul de fuziune: deşeurile radioactive vor avea un ciclu de viaţă scurt, ceea ce va simplifica procedurile de stocare şi de retratare, cu un cost neglijabil pentru mediul înconjurător“.

Aşa ar urma să se desfăşoare procesul de transfer:

Şi acum, proiectele în competiţie.

SUA nu doreşte să mizeze pe o bază amplasată direct pe lună, ci are un proiect în valoare de 21 miliarde $ care se intitulează LOP-G, Deep Space Gateway, o staţie în orbită în jurul Lunii, pasarelă pentru misiunile spre Marte şi explorarea „spaţiului profund“.

Proiectul american Deep Space Gateway

Un lansator greu va plasa 27 de tone în orbită şi 20 pe suprafaţa lunii şi va fi gata în 2025-2028, posibilă fază intermediară pentru lansarea unor misiuni de mare amploare pe Marte.

Ruşii, conform declaraţiilor făcute de Evghenii Mikrin, coordonatorul şef al programului, Agenţia Rosnosm ar putea avea o operaţiune în trei faze: lansarea de pe o bază, misiune cu echipaj uman apoi construcţia unei baze permanente. Este conceput şi un nou vehicul pentru aventura lunară, denumit „Federaţia“, mult mai greu decât Soiuz. deci va trebui fabricat şi un lansator pe măsură, poate din seria ANGARA aflată acum în fază de testare cu o primă reuşită în 2014.

După aselenizarea reuşită a sondei Chang-4 pe faţa ascunsă a Lunii, China a mai programat patru misiuni, iar ultima dintre acestea – spune Wa Yanhua, adjunctul coordonatorului Programului chinez de explorare lunară – „va fi de a testa echipamente necesare pentru o bază internaţională lunară de cercetare ştiinţifică“, încercând, totodată, să vadă dacă poată fi nefolosită şi tehnologia de imprimare 3D în construcţia de instalaţii lunare. China alocă pentru sectorul spaţial cel mai mare buget după SUA (8 miliarde $ anual) şi mai intenţinează ca până în 2025, cum transmit cei de la Sydney Morning Herald , să pună în orbită o fermă solară gigant.

Sursa Sentinel-2Aa

Iată fotografia machetei centralei solare care ar orbita la 36.000 Km de Terra, un prototip fiind deja construit la Chiongping, megalopolisul economic din sudul Chinei.

În 2015, Jan Woerner, atunci Director al Agenţei Spaţiale Europene, propunea înlocuirea ISS (staţia orbitală internaţională) cu un „sat lunar“ permanent, pe care o prezenta drept „o nouă etapă în colonizarea spaţiului“ care să devină şi o bază de explorare avansată pentru viitoarele misiuni, eventual în cooperare cu Deep Space Gateway deoarece ar putea fi construită în proximitatea imediată a staţiei orbitale.

Iată mizele vizibile şi, cum realizaţi uşor, ele sunt uriaşe. Mai adăugaţi o altă discuţie, aceea privind posibila folosire a unor asemenea baze ca parte integrantă din versiuni ale „războiului stelelor“, unele dintre ele deja operaţionale, care prevăd modalităţile în care asemenea noi baze, fie orbitale, fie pe suprafaţa lunară, ar putea găzdui şi componentele unor sateliţi militari care să poată fi asamblaţi extrem de rapid şi folosiţi pentru o singură lovitură, precum lansatoarele de rachete portabile de unică folosinţă.

Bătălia este demarată şi este una feroce. Şi este contra-timp deoarece pe Lună (ca oriunde în spaţiul cosmic) se va aplica logica „primul sosit, primul servit“ fiecare naţiune putând să ocupe şi să exploateze orice spaţiu pe care alunizează conform prevederilor Tratatului asupra Spaţiului Cosmic din 1977 (aveţi aici textul). De unde şi calcule complicate asupra oportunităţilor pe care le prezintă o zonă sau alta, atât pentru exploatare directă, cât şi ca bază fie corelată cu o unitate intermediară în orbită, fie ca bază de lansare oferind unghiul optim pentru următoarele trasee, fie ca depozit de materiale strategice.

Şi sunt din ce în ce mai multe ţări care se bat pentru oportunitatea de a coopera în asemenea programe, în funcţie de opţiunile lor strategice pe termen mediu şi lung şi al rolului pe care vor să şi-l asume în viitorul pe termen lung.

Dar, fiindcă am început cu Asimov, să închei amintind cealaltă parte a viziunii sale, cea din Fundaţia, acea parte a profeţiei care spune că viitorul va fi cel al unor colonii umane în cele mai îndepărtate zone ale universului, atât de departe încât locuitorii lor au uitat chiar de existenţa Terrei, rămasă ca subiect de legendă.

Între timp însă, iată, unii contemporani ai noştri gândesc la realităţile de mâine pentru care-şi pregătesc populaţiile, industriile, sistemele şcolare, recrutează elita naţională şi-i creează condiţii competiţionale excepţionale.

Noi? Noi facem ce ştiţi. Fiind cu totul în altă poveste.