A regândi Uniunea Europeană

A X-a ediţie a seminarului „Penser l’Europe“, ce a avut loc pe 14 şi 15 octombrie

Diferite organizaţii din Bucureşti, inclusiv Academia Română, s-au întrecut în găzduirea unor dezbateri despre soarta Uniunii Europene. Au reuşit doar să constate criza şi să se lamenteze.

Puseul colocvial european de pe malurile Dâmboviţei ar fi avut sens dacă venea cu idei, propuneri, proiecte despre direcţia şi amploarea transformărilor pe care le necesita revizuirea Tratatului de le Lisabona şi căutarea soluţiilor postcriză pentru Uniunea Europeană. Tonul general al discuţiilor, la care am reuşit să asist, a fost constatativ ("Uniunea Europeană şi întreaga lume sunt în criză") şi lamentativ ("ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană? Dar cu România?"). În rest, măiestrii  stilistice şi efuziuni intelectualist-culturale cu iz autohton şi tentaţii sincronice, în funcţie de simpatii artistice şi interese de tot felul.

Îngrijorare de criză

Un "Club", constituit din oameni de afaceri, bancheri, jurnalişti etc., a dovedit inspiraţie când a decis să discute despre viitorul Uniunii Europene. Un grup academic, încurajat chiar de implementarea unui proiect cu finanţare europeană (POSDRU), a propus introducerea aspectelor culturale în dezbaterea căilor de evoluţie ale Europei, cu convingerea că actuala criză europeană se datorează şi accentelor predominante asupra pieţei şi economiei, care au şi configurat funcţionalitatea instituţiilor comunitare.

Ambele exprimări - business şi academică - au subliniat îngrijorarea faţă de starea prezentă a Uniunii Europene, au dovedit apetit pentru informarea şi comunicarea europeană, au manifestat interes pentru opinii şi soluţii pragmatice, de cele mai multe ori orientate doar spre ziua de mâine şi mai puţin pentru durată medie şi lungă, mai mult spre opţiuni individualizate şi doar modest către cele comunitare.

Academia Română şi Fundaţia Română pentru Ştiinţă şi Artă au organizat a zecea ediţie a colocviului internaţional "Penser l'Europe". Iniţiat în 2001, acest eveniment academic internaţional îşi propunea să aducă la masa dezbaterilor publice despre schimbările pe care le necesita UE contribuţiile oamenilor de ştiinţă, ale artiştilor, în general ale elitei intelectuale.

La începutul deceniului trecut, România era în plin proces de negociere a aderării la Uniunea Europeană şi exista convingerea că extinderea Uniunii ar trebui să ducă şi la o reformă profundă a construcţiei europene. De altfel, era în pregătire Convenţia privind Viitorul Europei, la care era invitată şi România, care ne-a şi indus speranţa că, la data aderării, România va arăta foarte diferit faţă de etapa pre-aderării, dar şi că Uniunea va fi altfel, respectiv va fi mai bine adecvată provocărilor globalizării şi circumstanţelor internaţionale.

Acum, în 2011, ascultându-l pe Thierry de Montbrial, unul din co-iniţiatorii acestei manifestări academice, constatăm că suntem în situaţia de a aduce cât mai rapid transformările atât de necesare Uniunii Europene, altfel riscând apariţia unor stări conflictuale.

Îndemnul profesorului francez este la regândirea construcţiei europene pentru adecvarea sănătoasă la schimbările extraordinare şi teribil de accelerate ale pieţelor, societăţilor şi chiar statelor. Apare însă întrebarea: ce s-a întâmplat cu Uniunea Europeană în ultimul deceniu şi mai ales ce s-a ales de intensele dezbateri despre viitorul Europei, în care au fost antrenaţi şi cetăţenii europeni? Este bine să se discute cât mai mult despre Uniunea Europeană.

Vorbe şi fapte

Dar cetăţenii europeni au fost amăgiţi cu vorbe de elita politică şi intelectuală a Europei care, după 2004, a reinstalat formula "Europei elitelor" şi a respins proiectul spaţiului public european. Interguvernamentalismul a fost preferat metodei comunitare, iar profitul a fost asimilat eficienţei, pe când competitivitatea societală - care era un brand global al UE - a lăsat locul competitivităţii exclusivist corporatiste şi de piaţă.

Interesul european  a fost aproape abandonat, în faţă ieşind interesul statal şi interesul naţional - fireşte, în funcţie de capacităţile de influenţare ale statelor membre. Aşa că actuala criză a Uniunii Europene a fost prefigurată chiar de acţiunile sistematice ale membrilor ei de slăbire a Uniunii şi de transferare a costurilor acestor erori asupra contribuabililor europeni.

Motiv pentru care dezbaterile despre soarta Uniunii Europene ar trebui să fie orientate constructivist-acţional şi să readucă încrederea în angajarea elitei în reconstrucţia Uniunii. Căci cetăţenilor europeni trebuie să li se asigure un nou cadru pentru democraţia participativă, garanţia accesului echitabil la bunurile publice europene şi o perspectivă credibilă privind statutul social al individului.

Limita elitelor

Se observă, în România, preferinţa pentru dezbaterile elitiste despre soarta Europei. Ceea ce reflectă defazarea istorică în raport cu etapele construcţiei europene, înclinaţia spre imitare şi mimare a "bonjuriştilor" ironizaţi frecvent de grupările critice-raţionale ale culturii române moderne. Mai exprimă şi tendinţa de încurajare a stratificărilor sociale determinate ilegal şi neproductiv, în detrimentul echilibrului social-economic sănătos, dar şi supralicitarea formei în dauna fondului. În fapt, elitele demonstrează astfel că au atins o limită a creativităţii în construcţia europeană, că sunt blocate în proiectul de după al Doilea Război Mondial. Numai "indignaţii" din toată Europa ar putea să impulsioneze aceste elite să regândească şi să recreeze o Uniune Europeană competitivă global şi pentru cetăţeni.

Fost negociator al României cu UE

Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.