A ratat autobuzul, a luat maşina tatălui său, a făcut accident şi până la urmă tot a reuşit să dea Bacalaureatul. Peripeţiile unui elev francez

A ratat autobuzul, a luat maşina tatălui său, a făcut accident şi până la urmă tot a reuşit să dea Bacalaureatul. Peripeţiile unui elev francez

Un elev francez care a făcut accident cu maşina tatălui său în timp ce se grăbea să ajungă la examenul de Bacalaureat a reuşit să susţină testul după ce poliţia i-a dat o mână de ajutor, scrie BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Loic, în vârstă de 18 ani, era disperat să-şi susţină examenul de Bacalaureat, luni, după ce pierduse autobuzul, aşa că a luat maşina tatălui său.

El ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, lovind un parapet de pe sensul opus al şoselei.

După ce au verificat dacă starea sa de sănătate este bună, poliţiştii din orăşelul Albi l-au transportat pe tânăr la şcoală cu doar câteva minute înainte de începerea examenului de Bacalaureat.

Ofiţerii de la staţia de poliţie din Albi, la nord de Toulouse, au scris pe Facebook că au ajuns la locul accidentului şi l-au găsit pe Loic „nevătămat“.

Elevul de liceu a fost testat cu etilotestul, reieşiind că băiatul nu consumase băuturi alcoolice.

Poliţia a spus că adolescentul a explicat că trebuie să susţină un examen important şi ofiţerii au fost de acord că acesta nu trebuia să rateze Bacalaureatul, care este necesar pentru ca elevii din Franţa să treacă liceul.

Cu doar 10 minute înainte de începerea examenului, Loic a urcat în maşina poliţiei şi a fost transportat la şcoala, ajungând la ţanc.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: