A început dezafectarea taberei ilegale a migranţilor de la Calais FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migranţi din „jungla“ de la Calais FOTO Guliver / Getty Images / Christopher Furlong
Migranţi din „jungla“ de la Calais FOTO Guliver / Getty Images / Christopher Furlong

Autorităţile franceze au început luni, la ora locală 8 (9 ora României), operaţiunea de evacuare şi demolare a taberei ilegale “Jungla” din Calais, relatează Le Figaro. Migranţii au început să se strângă, în jurul orei locale 6 (7 ora României), în punctele fixate de autorităţi, pentru a fi evacuaţi.

Centrul de tranzit improvizat într-un hangar de 3.000 de metri pătraţi aflat în apropiere de “Junglă” şi-a deschis porţile.

Circa 100 de sudanezi şi eritreeni, majoritatea bărbaţi, aşteptau încă de la ora locală 6 (7 ora României) în faţa clădirii ce va servi drept cartier general al operaţiunii, prezentată drept “umanitară” de Guvern.

În total, între 6.000 şi 8.000 de migranţi urmează să fie evacuaţi şi să fie duşi cu autocarul în centre de primire.

Cei care refuză să plece de bună-voie, vor fi arestaţi şi duşi în centre de detenţie.

"Jungla" de la Calais, imensa tabără de migranţi improvizată în nordul Franţei, va fi evacuată începând de luni, cu speranţa de a pune capăt acestui simbol al eşecului Uniunii Europene în faţa crizei migratorii, comentează France Presse, preluată de agerpres.ro.

Între 6.000 şi 8.000 de bărbaţi, femei şi copii aşteaptă de luni de zile în această tabără improvizată rezolvarea situaţiei lor, care pentru cei mai mulţi înseamnă speranţa de a traversa Canalul Mânecii.

Încă din zorii zilei, autocare îi vor transporta spre centre de primire, răspândite pe întreg teritoriul Franţei. Circa 1.250 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru a asigura desfăşurarea fără incidente a operaţiunii.

"Noi speram toţi să mergem în Regatul Unit, dar asta s-a terminat acum", spune un ethiopian de 30 de ani. "Dar, pe de altă parte, evacuarea este binevenită pentru că acest loc nu este confortabil pentru nimeni", adaugă el.

Din cauza insecurităţii şi a exasperării populaţiei locale, tabăra de la Calais devenise un fel de abces social, otrăvind dezbaterea în jurul imigraţiei şi suscitând tensiuni între Paris şi Londra. La sfârşitul lunii septembrie, guvernul socialist a anunţat desfiinţarea ei.

Provocarea este majoră, dar autorităţile — care asigură că dispun de 7.500 de locuri de cazare — speră să evacueze "Jungla" în cel mult o "săptămână". De luni până miercuri, 145 de autocare vor transporta migranţii spre aproape 300 centre de primire. Iar de marţi, buldozerele vor începe să distrugă corturile şi barăcile.

Duminică, pliante redactate în mai multe limbi au fost distribuite migranţilor pentru a preciza desfăşurarea operaţiunii şi a încerca o ultimă dată să-i convingă pe cei care nu vor să plece.

Mai mulţi migranţi au părăsit însă tabăra în ultimele zile, dar fără a se îndepărta de regiune şi a-şi păstra şansele de a traversa Canalul Mânecii, potrivit unor surse anonime.

Această evacuare anunţată nu a pus capăt dezbaterilor. Reprezentanţi ai opoziţiei de dreapta şi-au exprimat temerea de o multiplicare a unor "mini-Calais"-uri în toată Franţa şi mai multe oraşe destinate pentru primirea migranţilor au respins planul de repartiţie al guvernului.

"Să primeşti în oraşe 30, 40 de persoane mi se pare cel mai puţin lucru" care se poate face pentru ele, a replicat duminică ministrul Patrick Kanner, cerând "respect" şi "umanitate" pentru migranţi.

Mai multe asociaţii de ajutor pentru migranţi şi-au exprimat regretul faţă de graba autorităţilor, fără să-şi ascundă scepticismul faţă de urmările acestei măsuri.

"Guvernul visează că distrugând (această "Junglă") va rezolva problema migranţilor, dar este o eroare: o bună parte dintre oamenii care vor să plece vor reveni fără a-i mai pune la socoteală pe cei nou-veniţi, aproximativ 30 zilnic", a estimat Francois Guennoc, vicepreşedintele Asociaţiei Căminul migranţilor.

Dar mulţi riverani răsuflă uşuraţi. "Dacă aceasta se face conform prevederilor, vom putea răsufla liniştiţi şi dormi ceva mai bine", spune un localnic, a cărui grădină a fost devastată în mai multe rânduri.

Dezmembrarea programată a taberei a permis în orice caz deblocarea situaţiei unei părţi a minorilor singuri al căror număr este estimat la 1.300.

Guvernul britanic a acceptat să accelereze procedurile de primire pentru aceşti copii şi adolescenţi, dintre care aproximativ 500 au legături familiale în Regatul Unit.

Marea Britanie a primit 194 de minori săptămâna trecută şi alţii vor trebui să-i urmeze, a declarat Pierre Henry, directorul general al organizaţiei neguvernamentale Franţa, pământ de azil (FTDA).

Dacă cei mai mulţi au beneficiat de un program de reunificare a familiilor, 53 dintre ei — printre care multe fete tinere, majoritatea eritreene — au fost primiţi pe baza unui amendament adoptat în mai care prevede primirea tuturor copiilor refugiaţi vulnerabili şi fără familie.

Este pentru prima oară când această prevedere este aplicată, potrivit presei din Marea Britanie, ţară în care primirea migranţilor nu se mai face în unanimitate. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite