Dat fiindcă nu ne putem aştepta ca europarlamentarii noştri să dorească să-şi piardă timpul cu explicarea acestui subiect de interes fundamental şi pentru România, preocupaţi fiind acum doar să comenteze evenimentele politice interne de la noi, aflaţi cum sunt la mila şefilor de partid pentru a obţine un loc pe liste la europarlamentare, vă aducem noi toată documentaţia de care aveţi nevoie.

Şi chiar va fi nevoie ca cei care lucrează acum cu statut de „detaşat“ într-unul dintre Statele Membre (sau va vrea s-o facă) să studieze foarte bine legislaţia deoarece nu numai că schimbările pe viitor vor fi foarte mari, dar implică şi nişte mutaţii importante pe pieţele muncii din statele mari importatoare de forţă de muncă.

Mai întâi de toate, o precizare importantă, legată de definiţia exactă a „muncitorului detaşat“. Spre deosebire de cei „plecaţi la noroc sau la pont“ care activează pe piaţa neagră a muncii, muncitorii detaşaţi sunt ajunşi şi activează perfect legal în Statele Membre din UE, pe o perioadă determinată, fiind recrutaţi de o companie specializată care are în sarcină negocierea de contracte, condiţii de muncă, plăţi de salarii, taxe, impozite, asigurări sociale, cazare, transport etc.

Problema este că, până în acest moment, în lipsa unei legislaţii extrem de precise în acest domeniu, referinţele se făceau cel mai adesea doar la prevederile locale. Mai mult, dat fiind că cea mai mare parte a ofertelor veneau din statele sărace sau foarte sărace central şi est europene, contractele se înregistrau la valorea venitului minimal (restul fiind dat, dacă se mai putea, „în mână“), iar companiile din ţările de origine încercau să scape de cât mai multe dintre responsabilităţile financiare, integrându-le în sarcina salariatului.

Iată ce vrea să remedieze această legislaţie europeană de acum, cea care va intra în vigoare exact peste doi ani, perioada aceasta fiind acordată pentru ca Statele Membre să poată transpune legislaţia respectivă în legislaţiile lor naţionale. Aveţi aici posibilitatea de a consulta traducerea în limba română a textului legislaţiei privind muncitorii detaşaţi şi, citind-o vă veţi da seama uşor de valoarea schimbărilor operate. Pentru a avea şi un termen de referinţă în cazul în care doriţi să aveţi o viziune mai argumentată asupra problemei, iată aici un studiu exhaustiv al Parlamentului European din 2016 în care sunt expuse marile probleme cu care se confruntă piaţa muncii. Toate, sau într-o foarte mare măsură, legate de acelaşi factor fundamental de dereglementare: diferenţele mari, uneori enorme, între nivelul de salarii înregistrat în cele trei grupe principale de ţări, aşa cum apar în evaluările Comisiei Europene.

Ţări cu nivel scăzut de salarii (mai puţin de jumătate din media europeană): Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Letonia, Lituania, România şi Bulgaria.

Ţări cu nivel salarial în jurul mediei europene: Cipru, Spania, Grecia, Malta, Slovenia şi Portugalia.

Ţări cu nivel salarial peste media UE: Danemarca, Luxemburg, Suedia, Finlanda, Belgia, Olanda, Germania, Franţa, Austria, Italia.

Dar, aşa cum veţi vedea în studiul Parlamentului European (iar tendinţa din 2016 se menţine şi acum) există o realitate care care ar trebui să stea în atenţia autorităţilor noastre: avem, pe de o parte, după Polonia, cel mai mare număr de oameni care au plecat să muncească în exterior, estimarea fiind în cazul nostru în jur de 3 milioane de persoane. Relativ puţini dintre aceştia au aparţinut sau aparţin categoria „muncitori detaşaţi“, adică plecaţi cu forme legale ca recrutaţi şi plasaţi pe piaţa muncii în altă ţară UE de către o companie naţională românească. O mare parte accesează piaţa neagră a muncii, mai ales în sectoarele sezoniere, construcţii în special, în condiţii de cele mai multe ori înjositoare dar care, oricum, le aduc venituri peste ce puteau obţine acasă. Ţările preferate de destinaţie în: Italia, Spania, Germania, Franţa şi Belgia.

Acum se încearcă o egalizare a condiţiilor de salarizare şi a condiţiilor obligatorii asigurate acestor lucrători detaşaţi. Iată principalele prevederi:

1. Lucrătorii detaşaţi care sunt trimişi temporar de la locul lor de muncă obişnuit, pe teritoriul statului membru în care au fost detaşaţi, la un alt loc de muncă, ar trebui să beneficieze de cel puţin aceleaşi indemnizaţii sau de acelaşi nivel de rambursare a cheltuielilor de transport, cazare şi masă pentru lucrătorii plecaţi din ţara de domiciliu din raţiuni profesionale care se aplică lucrătorilor locali în statul membru respectiv. Acelaşi lucru ar trebui să fie valabil pentru cheltuielile suportate de un lucrător detaşat atunci când acesta este obligat să călătorească către şi de la locul său de muncă obişnuit în statul membru pe teritoriul căruia este detaşat. Plata dublă a cheltuielilor de transport, cazare şi masă ar trebui evitată,

2. Detaşarea are un caracter temporar, iar lucrătorul detaşat se întoarce de obicei în ţara de origine după finalizarea muncii pentru care a fost detaşat. Cu toate acestea , având în vedere durata lungă a anumitor detaşări şi recunoscând legătura dintre piaţa muncii din ţara gazdă şi lucrătorii detaşaţi pe astfel de perioade lungi , este necesar să se prevadă că, în cazul detaşărilor care depăşesc 12 luni, ţările gazdă ar trebui să asigure că întreprinderile care detaşează lucrători pe teritoriul lor garantează un set suplimentar de condiţii de muncă şi de încadrare care se aplică în mod obligatoriu lucrătorilor din statul membru în care se desfăşoară munca. Această perioadă ar trebui extinsă pe baza unei notificări motivate din partea prestatorului de servici

3. Atunci când se compară remuneraţia plătită lucrătorului detaşat şi remuneraţia cuvenită în conformitate cu legislaţia şi/sau practicile statului membru pe teritoriul căruia lucrătorul este detaşat, ar trebui să se ţină seama de suma brută a remuneraţiei. Ar trebui comparate sumele totale brute ale remuneraţiei, mai degrabă decât elementele individuale ale remuneraţiei devenite obligatorii conform prevederilor de la articolul 3 alineatul (1). Pentru a asigura transparenţa şi a oferi asistenţă autorităţilor competente atunci când efectuează verificări şi controale, este necesar totuşi ca elementele care alcătuiesc remuneraţia să poată fi identificate în mod suficient de detaliat, în conformitate cu legislaţia şi cu practicile naţionale din statul membru de origine. După cum se prevede la articolul 3 alineatul (7) din Directiva 96/71/CE, indemnizaţiile specifice detaşării ar trebui să fie considerate parte a remuneraţiei. Ar trebui deci să se ţină seama de astfel de indemnizaţii când se efectuează comparaţia, în afara cazului în care acestea vizează cheltuieli suportate efectiv pentru detaşare, cum ar fi cheltuielile de transport, cazare şi masă

Cu o precizare suplimentară: în urma negocierilor, s-a stabilit că, în cazul sectorului transportatorilor, va exista o directivă specială, extrem de detaliată, deja propusă de Comisia Europeană (aveţi aici textul ce urmează să intre în dezbaterea Parlamentului European.

Problema este de a şti dacă noul cadrul legislativ, în afară de evidentele avantaje privind protecţia lucrătorilor detaşaţi, nu va aduce posibile restricţionări ale cererii din partea economiilor dezvoltate cât şi ezitări majore din partea companiilor de recrutare din ţările sărace, obligate în viitor să-şi reducă profitul, plătind toate drepturile suplimentare prevăzute în legislaţie.

În fine, atenţie, fără niciun fel de dubiu, această legislaţie adoptată mai înseamnă ceva: ţările bogate, aflate sub presiunea extremei drepte şi naţionaliştilor extremişti, sunt pe cale să declanşeze, aşa cum veţi vedea curând, campanii masive de asanare a propriilor pieţe ale muncii, sancţionând şi expulzând rapid pe cei identificaţi că încalcă regulile de sejur şi că muncesc pe piaţa neagră.