Proteste de la Chişinău au intrat în a doua săptămână. Liderii DA, în război cu Procuratura Generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câţiva membri ai Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” acuză Procuratura că a deschis dosare penale împotriva membrilor  Consiliului Marii Adunări Naţionale.

Una dintre revendicările protestatarilor din Chişinău este demiterea procurorului  general. Aceştia au organizat, luni, un marş din Piaţa Marii Adunări Naţionale spre sediul Procuraturii Generale, unde a învinuit instituţia că ar fi intentat dosare  penale ilegale. 

„Vom informa instituţiile internaţionale”

Ieri dimineaţa, Andrei Năstase a anunţat că „Oraşul Demnităţii” se va extinde în  toată republica.

Am constatat lipsa de reacţi a puterii la rezoluţia adoptată de noi în  timpul Marii Adunări Naţionale. Vom prezenta rezoluţia în scris guvernanţilor şi vom informa instituţiile internaţionale. Vom adresa o scrisoare către secretarul general al Consiliului Europei ca să-i confirmăm ceea ce deja ştie - că statul e captiv şi noi vrem ţara înapoi”, a declarat avocatul.

Dosare penale împotriva Consiliului Platformei DA

De pe tribuna din PMAN, Andrei Năstase a afirmat că Procuratura Generală a  intentat dosare împotriva membrilor Consiliului Marii Adunări Naţionale. Contactat de Adevărul, Năstase a confirmat că asemenea dosare sunt pe rol de ceva  timp.

Am aflat această informaţie de la oameni din cadrul Procuraturii. Nu putem  să divulgăm nume, dar nici să vă oferim detalii. Orice detalii ar putea să pericliteze  activitatea noastră. Rugămintea noastră este ca jurnaliştii să meargă la Procuratură  şi să-i intrebe pe cei care au intentat aceste dosare şi care este motivul”, a subliniat avocatul.

Dosare in rem

Andrei Năstase este convins că astfel de dosare există şi explică modul în care au  fost intentate: „Procuratura Generală ar trebui să răspundă la următoarea întrebare:  acţiunile de protest - sunt sau nu vizate în dosare penale? Noi ştim foarte bine cum se întâmplă în Republica Moldova. Se intentează un dosar penal in rem (expresie utilizată pentru a indica împrejurarea că o anumită dispoziţie legală se aplică în considerarea faptei comise, influenţând răspunderea penală a tuturor celor care au participat într-o calitate sau alta la comiterea ei - n.r.), iar la acesta poate fi adăugat  cine vrei şi cum vrei”, crede Năstase.

Procuroul general neagădeschiderea dosarelor

La Procuratura Generală, reprezentanţii protestatarilor au fost invitaţi pentru a discuta cu procurorul general, Corneliu Gurin. Ultimul a negat faptul că împotriva liderilor Platformei DA ar fi fost deschise dosare penale.

Totuşi, surse ale Adevărul au confirmat că nu toţi membrii Consiliului MAN sunt  vizaţi în dosare penale deschise de Procuratura Generală, ci doar doi dintre liderii Platformei DA: Andrei Năstase şi Valentin Dolganiuc. Procuratura Generală a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Andrei Năstase.

Serviciul de presă a rugat să redactăm o cerere oficială, la care vor oferi un răspuns în conformitate cu prevederile legale, adică în decursul a 15 zile lucrătoare, iar procurorul general  adjunct a refuzat să discute despre acuzaţiile lui Andei Năstase.

Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor, pichetate

Protestatarii au pichetat, ieri, şi sediul Băncii Naţionale, dar şi cel al Ministerului Finanţelor. Totodată, în timp ce se deplasau spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, aceştia au scandat lozinci antiguvernamentale şi în faţa sediului Băncii de Economii, una dintre instituţiile bancare la care au fost înregistrate delapidări de fonduri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite