Austriecii au fost chemaţi, de fapt, să repete al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Acesta fusese ţinut deja, în mai a.c., fiind câştigat – la diferenţă infimă, adică 30 de mii de voturi – de către Alexander van der Bellen, un fost lider al ecologiştilor, care s-a prezentat ca independent. Învinsul său, Norbert Hofer, un radical de dreapta, a cerut invalidarea rezultatelor, invocând un motiv strict procedural: voturile exprimate în străinătate au fost numărate imediat după ce scrutinul s-a încheiat în Austria, iar nu a doua zi, aşa cum scrie în lege. N-a fost, deci, vreo fraudă, ci o încălcare a unei reguli despre momentul precis al despuierii unei părţi a urnelor. Curtea Constituţională a decis rejucarea finalei. Programată iniţial în octombrie, aceasta a fost amânată două luni, fiindcă Hofer – tot el! – a reclamat calitatea lipiciului de pe plicurile în care urmau să fie trimise buletinele de vot din străinătate. În campanie, sondajele anunţau că rezultatul de acum jumătate de an va fi răsturnat. După Brexit, ziceau mulţi comentatori, şansele unui anti-european precum Hofer au sporit considerabil. Adevărul este că ar fi fost cumva absurd ca, într-un interval aşa scurt, învingătorul şi învinsul să-şi schimbe locurile. Urnele au vorbit mai clar decât în mai: Hofer a fost învins la şapte puncte diferenţă. Cei care se temeau că Austria va avea un preşedinte extremist au răsuflat uşuraţi.

Italienii au avut şi ei senzaţia că repetă o experienţă prin care au trecut deja. Ce-i drept, nu după 6 luni, ci după 10 ani. Într-adevăr, la fel ca premierul Silvio Berlusconi în 2006, Matteo Renzi a organizat un referendum care viza schimbarea regimului politic. El a propus nu mai puţin de 37 de modificări constituţionale, care ţinteau, între altele: abandonarea bicameralismului egalitar (care face ca Senatul şi Camera să fie alese în baza unui sistem electoral identic şi să dispună de aceleaşi puteri), reducerea numărului de aleşi, diminuarea costurilor de funcţionare a anumitor instituţii, modificarea majorităţii necesare pentru alegerea preşedintelui, ca şi a procedurilor de iniţiere şi validare a referendumului, desemnarea judecătorilor de la Curtea Constituţională ori declararea stării de război. În campanie, premierul de stânga a fost atacat şi de fruntaşii dreptei – Silvio Berlusconi sau Matteo Salvini –, şi de populiştii de la Movimento 5 stelle (M5S). Campania a fost animată, dar în Italia totdeauna e aşa. Acuzat de autoritarism, Renzi a explicat că schimbările vor aduce mai multă stabilitate într-o ţară care a avut, de la Al Doilea Război Mondial încoace, peste 60 de guverne. Ca să-şi mobilizeze suporterii, premierul şi-a pus pe masă demisia. A fost silit să şi-o dea, fiindcă tabăra adversă a câştigat detaşat: Renzi nu a avut decât 40 la sută dintre votanţi de partea sa. Cel care se visa lider al întregii stângi europene, vrând să profite de declinul socialiştilor francezi, de pierderea a două rânduri de alegeri de către socialiştii spanioli sau de poziţia de minorat a social-democraţilor germani în guvernul de la Berlin, s-a făcut de râs. Aşa a păţit şi Berlusconi, acum un deceniu. Urmează o perioadă tulbure în Peninsulă.

De ce spuneam că rezultatele trebuie citite împreună? Să rezumăm. Învingătorul din Austria, van Bellen, nu are drept victimă doar un extremist, ci şi cele două partide care au dominat scena politică postbelică, SPÖ şi ÖVP. În turul întâi, candidaţii acestor formaţiuni au obţinut câte 11 procente, ocupând astfel locurile patru şi cinci. Înfrângerea lui Hofer e doar repriza a doua, după ce în prima fuseseră scoşi din joc favoriţii. Pe de altă parte, în referendumul din Italia, nu există doar un învins, ci şi doi învingători. E vorba despre Beppe Grillo, liderul M5S, şi despre Matteo Salvini, liderul Ligii Nord, a căror ambiţie este tot răsturnarea sistemului de partide. Cu argumente diferite, dar care converg într-un punct: partidele vechi sunt expirate. M5S a câştigat în vară primăriile din Roma şi Torino, iar acum e dată drept învingătoare într-un eventual scrutin anticipat. Liga Nord e creditată cu 15%, un scor de trei ori mai mare decât înainte de declanşarea referendumului. A devenit, de fapt, banal să fii anti-sistem.