Ţările care cumpără gaz din Rusia trebuie să plătească în ruble. Putin: „Plătiţi în ruble sau oprim gazul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Toate ţările care cumpără gaz din Rusia vor fi nevoită să plătească de vineri în ruble, în caz contrar, contractele vor fi oprite, potrivit unui decret semnat de preşedintele Vladimir Putin.

„Astăzi am semnat un decret care stabileşte regulile de comercializare a gazelor naturale ruseşti cu aşa-zise state neprietenoase”, a anunţat Vladimir Putin, afirmând că ţările occidentale neprietenoase faţă de Rusia vor trebui să deschidă conturi de ruble la băncile ruseşti pentru a plăti gazul, scrie BBC.

„Oferim contractorilor din astfel de ţări [neprietenoase] o schemă clară şi transparentă: pentru a achiziţiona gaz natural rusesc, trebuie să deschidă conturi în ruble în băncile ruseşti. Din aceste conturi se vor face plăţi pentru gaz. furnizat, începând de mâine, 1 aprilie”, a spus Putin.

De asemenea, el a precizat că Rusia nu se angajează în acte de caritate care privesc furnizarea de gaze naturale.

„Nimeni nu ne vinde nimic gratis şi nici noi nu vom face lucrări de caritate. Adică contractele existente [în caz de neplată a gazului în ruble] vor fi oprite", a spus liderul de la Kremlin.

Preşedintele rus a ordonat pe 23 martie Gazprom, cea mai mare companie energetică din Rusia să convertească în ruble contractele pentru gaze naturale încheiate cu „ţările neprietenoase”.

De asemenea, el a declarat că furnizarea de mărfuri ruseşti către Uniunea Europeană şi Statele Unite şi încasarea plăţilor în dolari şi euro „nu are niciun sens pentru Rusia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite