Când s-au anunţat primele rezultate rilor ale alegerilor din România mă aflam la Berlin, într-un grup de jurnalişti din  mai multe state europene, la invitaţia Cancelariei Federale. Evident, discuţia în grup era despre eurosceptici şi despre partidele anti-sistem. Cu toţii m-au privit ca pe o arătare de pe o altă planetă atunci când le-am spus că în ţara mea, tocmai partidele anti-sistem au ratat intrarea în Parlamentul European. Iarăşi nu am fost în pas cu Occidentul – de data aceasta, în sensul bun. 

Ascensiunea partidelor anti-europene este, desigur, o realitate. Dar tot atât de adevărat este că grupul anti-european ( de va fi să se formeze) va conta, în cel mai bun caz, pe circa 20% din voturi. Ce vor putea face aceste partide, la Bruxelles şi Strasbourg? Nimic - o spun foarte relaxaţi experţii germani cu care am discutat la Berlin.

Nu vor putea bloca procesul de decizie. În cel mai nefericit caz, îl vor putea întârzia, asta în eventualitatea în care vor avea raportori pentru diferite dosare. Majoritatea va avea însă grijă să nu le distribuie rapoarte importante. Şi mai e ceva, spun aceleaşi surse: aceşti anti-europeni sunt leneşi. Nu prea se implică în comitete, au cele mai puţine rapoarte,  vorbesc mult cu presa dar lucrează puţin în Parlamentul European.

Antieuropenii au 20% din Parlament, dar sunt inexistenţi în cadrul Comisiei, la fel în Consiliul European, unde doar premierul britanic David Cameron şi premierul ungar Viktor Orban pot pune probleme. Imaginaţi-vă însă un conclav, la Bruxelles, într-un moment de criză majoră în Europa, cu Marine Le Pen, Beppe Grillo, Geert Wilders ( apropos, cu rezultate sub aşteptări în Olanda), cu Vona Gabor, preşedintele Jobbik. Este, desigur, doar un scenariu...

În realitate, situaţia se află deocamdată tot în mâinile liderilor şi formaţiuilor de centru. Cu o condiţie: să fie capabili să dea Europei un proiect. Eşecul Uniunii Europene , dacă va fi să fie, nu va fi din cauza partidelor ”anti”, ci din cauza celor ”pro”.

Situaţia de acum se aseamănă, într-un anumt fel şi respectând proporţiile, cu cea a Germaniei din  perioada premergătoare preluării puterii de către Adolf Hitler: o adunare legislativă fragmentată şi o grupare anti-sistem încă minoritară, dar extrem de motivată. Tocmai lipsa de proiect şi compromisurile majorităţii au dus atunci la deznodământul ştiut de toată lumea.

Vor merge liderii europeni de acum tot pe mâna compromisului? Vor schimba regulile jocului pentru a le da anumite motive de satisfacţie anti-europenilor, cu gândul că aceştia se vor linişti şi se vor face băieţi buni? Se va forţa shimbarea regulilor jocului în Uniunea Europeană pentru a-i transforma, de exemplu, pe estici, în cetăţeni de categoria a doua, aşa cum de altfel îi şi văd anti-europenii din Occident?

Un mesaj hotărât şi în sensul bun  a venit în timpul discuţiei purtate la Berlin cu Gunther Kirchbaum (CDU), preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.  ”Nu e nicio şansă ca regulile să fie schimbate. Avem tratate şi ele ar trebui renegociate. Toate tratatele sunt rezultatele unor compromisuri obţinute în ani de negocieri. Tratatul Lisabona, de exemplu, a venit după zece ani de discuţii. Va mai fi nevoie de încă zece ani de acum înainte pentru eventuale alte negocieri. Dar, între timp, Uniunea Europeană trebuie guvernată. Iar provocările le cunoaştem cu toţii”, a spus parlamentarul german.

Uniunea Europeană trebuie să livreze în următorii ani locuri de muncă, o politică energetică şi una industrială, un viitor pentru vecinătatea estică. Altfel, drumul către fragmentarea Europei şi către conflict va fi deschis.

Cu două zile înainte de alageri, la Berlin, am asistat la o acţiune electorală a formaţiunii conservatoare şi eurosceptice Alternative für Deutschland ( Alternativa pentru Germania), care avea să obţină 7 procente. Liderii partidului, în frunte cu preşedintele său, Bernd Lucke, profesor de economie la Universitatea din Hamburg, au străbătut bulevardele capitalei germane într-o coloană de maşini, cu tot arsenalul electoral. Cel puţin trei dintre ele erau Dacia Logan. Când Alternativa pentru Germania, care vrea revenirea la marcă şi întărirea protecţionismului naţional conduce maşini ”made in Romania” atunci înseamnă că, pragmatic vorbind, Europa mai are, totuşi, o şansă.

Articol apărut în săptămânalul ”Dilema veche”.