Şi dacă Sparta, álias NATO / SUA, nu intervine?

FOTO Euractiv

Prin anul 2015, spre toamnă, când Rusia deja intrase în Siria, mutând, conform unor surse, o parte din unităţile sale de elită ce fuseseră dislocate anterior (nu spuneţi la nimeni!) în conflictul din Donbas, Ucraina, am avut multe discuţii cu unii colegi, diplomaţi militari ca şi mine, din state, aşa, nici prea mari, dar nici mult mai mici, despre evoluţiile care aveau loc în jurul nostru.

Eram în Iordania, războiul nu era o necunoscută pentru regiune, dar intervenţiile ruse din anii 2014 – 2015 aduceau ceva nou, un fel de incertitudine periculoasă pentru stabilitatea zonei est-europene din care proveneam şi eu, dar şi unii din interlocutorii mei.

Iar în aceste discuţii construiam desigur explicaţii, invocam principii, ne întrebam ce ar dacă...

Şi, aşa cum se întâmplă uneori în competiţiile sportive, simpatia se îndrepta către echipa mai puţin cotată la bursa puterii, pentru că, se ştie, şi David l-a bătut o dată pe Goliat.

Un coleg dintr-o ţară ortodoxă din regiunea balcanică, dar nu de limbă slavă, ne-a trimis, la un moment dat, la pildele antice, pentru că, de când e lumea cât de cât aşezată şi împărţită, discursurile diplomatice şi războaiele sunt la fel.

Iar istoriile se repetă.

Povestitorul antic se numeşte Tucidide, iar subiectul istorisirilor sale a rămas cunoscut drept Războiul Peloponeziac.

Acum vreo 2400 de ani.

Când lumea noastră occidentală era tot bipolară (bine, şi atunci era o putere care se năştea...), numai că acele două super puteri se numeau Atena şi Sparta.

Fiecare avea câte o alianţă, din oraşe-state sau insule-state mai mici, partenere sau convinse că aşa e bine, iar între ele se mai zbăteau să reziste şi alte câteva care îşi proclamau şi încercau să-şi apere independenţa şi neutralitatea.

La un moment dat, între Atena şi Sparta, deja aflate în conflict, s-a interpus o insulă mică, Melos, aflată undeva la sud de Atena, fostă colonie spartană, dar care dorea să rămână independentă în războiul celor doi mari.

După cum ştim cu toţii prea bine, între doi elefanţi care se înfruntă, e destul de greu cu neutralitatea, ce să mai zic de independenţă deplină.

Atena, aflată pe cai mai mari la începutul acestui conflict (deşi, pentru o putere navală, comparaţia este, oarecum, forţată) şi-a dislocat o importantă avangardă maritimă pentru a convinge insula rebelă să revină la gânduri mai bune.

A ocupat chiar un cap de pod pe insulă şi, de pe această poziţie de forţă, şi-a trimis negociatorii la liderii din Melos.

Negocierile care au urmat sunt cunoscute drept „Dialogul Melian” şi sunt considerate un adevărat îndreptar al diplomaţiei de forţă.

Cea în care moralitatea este o ficţiune, iar cel mai puternic are toate drepturile.

Solii atenieni transmit ultimatumul: „capitulaţi sau veţi fi distruşi”.

Liderii din Melos: „suntem o insulă neutră, nu un inamic, nu e nevoie să ne cuceriţi.”

Solii atenieni: „nu putem accepta să fiţi neutri sau independenţi. Am fi percepuţi drept slabi.”

Liderii din Melos: „dacă ne atacaţi, alte state vor reacţiona, simţindu-se, la rândul lor, ameninţate”.

Solii atenieni: „puţin probabil să se întâmple. Mai curând lipsa noastră de acţiune ar putea să le îndemne să acţioneze. Dacă vă supunem vom descuraja viitoare rebeliuni”.

Liderii din Melos: „e ruşinos şi laş să ne supunem fără luptă”.

Solii atenieni: „doar dacă te supui unui adversar în faţa căruia există o şansă. Nu e ruşinos să faci acest lucru în faţa cuiva cu mult superior (Atena)”.

Liderii din Melos: „chiar dacă e aşa, vom regreta dacă nu vom încerca”.

Solii atenieni: „este o abordare emoţională şi fără viziune. Dacă cei din Melos vor pierde, ceea ce e mai mult ca sigur, vor regreta amarnic prostia făcută”.

Liderii din Melos: „în încercarea noastră vom avea sprijinul zeilor”.

Solii atenieni: „zeii nu vor interveni. Este ordinea naturală a lucrurilor, cel puternic îl domină pe cel slab”.

Liderii din Melos: „Sparta, ruda noastră (Melos era o fostă colonie spartană devenită independentă), va veni sigur în ajutorul nostru”.

Solii atenieni: „Sparta nu va risca acest lucru. Avem o forţă navală mai puternică şi voi nu sunteţi atât de importanţi pentru ei”.

Dialogul nu a mai continuat.

FOTO css.cua.edu

Insula Melos şi-a asumat războiul cu Atena, l-a pierdut, toţi bărbaţii au fost ucişi, restul populaţiei a fost vândut ca sclavi.

Rămâne consemnată şi perplexitatea solilor atenieni care le transmit celor din Melos: „este unic modul în care vedeţi dorinţele drept realităţi, iar modul în care vă agăţaţi de sprijinul Spartei nu vă va aduce decât amăgire”.

Acum un exerciţiu de imaginaţie: înlocuiţi Atena cu Rusia, Sparta cu NATO / SUA, iar în locul micului stat Melos scrieţi Ucraina.

FOTO AP

Sigur comparaţiile nu sunt perfecte. Atena era, la acel moment, la sfârşitul „erei Pericle”, deja transmisese către lume experimentul „democraţiei ateniene”, războiul avea să fie câştigat, însă, până la urmă, de către Sparta cea autocratică. Iar Ucraina, desigur, e destul de mult peste Melos.

Nici bancurile ruseşti contemporane nu trebuie luate în seamă ca fiind izvor de înţelepciune.

De pildă cel care transmite tendenţios că „acei care nu vor să asculte ce spune ministrul de externe Serghei Lavrov vor avea de a face cu ministrul apărării Serghei Şoigu”.

Dar dacă...