Şi Camera Lorzilor va aproba proiectul de lege care împiedică un Brexit fără acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camera Lorzilor

Membrii Camerei Lorzilor au decis să aprobe până vineri proiectul de lege „Benn” care împiedică un Brexit fără acord, scrie The Guardian.

Camera Comunelor s-a împotrivit de trei ori prim-ministrului Boris Johnson: o încercare a partidelor de opoziţie şi a rebelilor Tory de a bloca un Brexit fără acord a anulat cele a doua şi a treia depoziţie a lui, iar Johnson a eşuat în încercarea de a forţa organizarea de alegeri anticipate.

Jeremy Corbyn, liderul laburist, i-a spus lui Johnson că nu va fi de acord cu propunerea lui până ce proiectul de lege nu va primi consimţământul regal.

Imediat după, prim-ministrul l-a numit pe Jeremy Corbyn „primul lider al opoziţiei din istoria democrată a ţării noastre care refuză invitaţia la alegeri”.

Joi, la ora locală 01.30, în urma unor dezbateri ample, membrii Camerei Lorzilor au aprobat o moţiune de a schimba ordinea de zi, iar proiectul de lege - care a trecut miercuri de Camera Comunelor, cu ajutorul rebelilor conservatori şi al opoziţiei - va reveni în camera inferioară a Parlamentului britanic până la ora 17.00, vineri.

Proiectul va putea fi votat din nou de membrii Parlamentului luni şi prezentat pentru consimţământul regal. Lorzii vor dezbate joi proiectul „Benn” şi amendamentele.

Angela Smith, liderul laburiştilor în Camera Lorzilor, a spus că opoziţia susţine această mutare şi că speră că vineri nu vor exista „alte zădărniciri” ale proiectului.

„Ce noapte a fost. A fost o dezbatere lungă şi sunt recunoscătoare lorzilor care au rămas. Demonstrează importanţa muncii pe care o facem, dar şi a problemei pe care o dezbatem. Sunt recunoscătoare că putem acum confirma că vom putea duce la capăt toate stadiile proiectului în timpul obişnuit, până vineri la ora 17.00”, a declarat ea.

Richard Newby, liderul liberalilor democraţi din Camera Lorzilor, a afirmat în plen: „Nu cred că dacă vom continua 24 sau 48 de ore, cum am făcut într-un fel de tentativă patetică de a stabili un record Guinness, va face cuiva vreun favor”.

Proiectul de lege „Benn” de a întârzia Brexitul, astfel fiind evitată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord, a trecut miercuri de toate etapele în Camera Comunelor şi existau temeri că el va fi blocat de lorzi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite