Şeful diplomaţiei ungare: Budapesta nu va susţine Kievul în faţa Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peter Szijjarto FOTO Arhivă
Peter Szijjarto FOTO Arhivă

Budapesta nu va sprijini Kievul în actualul conflict al acestuia cu Rusia atât timp cât conducerea Ucrainei va continua să priveze minoritatea maghiară de drepturile ei, a declarat miercuri ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto.

„Dacă ucrainenii nu renunţă la aceste politici, posibilităţile Guvernului ungar de a sprijini Ucraina, inclusiv în actualul conflict, sunt puternic limitate”, a spus Szijjarto într-un interviu acordat cotidianului „Magyarnemzet” şi preluat de agenţiile de presă EFE şi Agerpres.

Etnicii maghiari din Ucraina „sunt lipsiţi de drepturi şi, în unele cazuri, ajung să sufere hărţuire fizică”, iar „aceasta este inacceptabil”, a susţinut şeful diplomaţiei ungare.

Pe de altă parte, Peter Szijjarto a ţinut să sublinieze că Guvernul Ungariei are o relaţie de „respect reciproc” cu Rusia lui Putin.

La o reuniune cu omologii săi din statele membre NATO desfăşurată la începutul lunii, Szijjarto calificase drept „inacceptabil” faptul că Guvernul ucrainean foloseşte provocările de la graniţa sa cu Rusia drept scuză pentru a continua să restrângă drepturile minorităţilor etnice.

La sfârşitul anului trecut, Peter Szijjarto a primit Ordinul Priteniei din partea omologului său rus Serghei Lavrov.

Într-o postare pe Facebook, Szijjarto s-a declarat „mândru de menţinerea unei cooperări bazate pe interese comune şi încredere reciprocă cu Moscova, în pofida tendinţelor regionale şi globale intimidante”.

Declaraţiile lui Szijjarto pentru „Magyarnemzet” vin cu câteva zile înainte de o vizită a premierului Viktor Orban la Moscova.

Viktor Orban se va deplasa în capitala Rusiei pe 1 februarie, prilej cu care se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Opoziţia din Ungaria i-a cerut lui Orban să-şi anuleze vizita la Moscova, întrucât este dăunătoare intereselor naţionale ale Ungariei în contextul crizei ruso-ucrainene.

„Considerăm că întrevederea prietenească dintre Viktor Orban şi preşedintele Putin afectează şi este contrară interesului naţional”, au transmis toate partidele de opoziţie, de la stânga eşichierului politic şi până la dreapta radicală, într-un comunicat comun dat publicităţii de portalul Nepszava.

Întâlnirea ar transmite mesajul că nu există o poziţie comună a statelor membre UE şi NATO în ceea ce priveşte linia politică faţă de Putin, subliniază opoziţia ungară.

Viktor Orban este cel mai apropiat aliat al lui Vladimir Putin din UE, ambii lideri de stat afişând valori conservatoare şi naţionaliste.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite