Şeful diplomaţiei ungare: Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru aliaţii NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a susţinut marţi că nu există o ameninţare reală rusă la adresa aliaţilor NATO, iar orice idee cu privire la o potenţială agresiune iniţiată de Moscova împotriva graniţelor blocului militar occidental este neconcordantă cu realitatea, transmite Reuters.

”Nu cred că este o presupunere realistă că astăzi Rusia ar putea să atace un aliat NATO. Noi nu simţim asta în legătură cu Rusia. Nu cred că Rusia reprezintă o ameninţare existenţială la adresa noastră”, a precizat Szijjarto.

De asemenea, ministrul de Externe a explicat că fiecare aliat are sentimente de intensităţi diferite cu privire la ameninţarea rusă, iar politicienii maghiari respectă aceste viziuni.

Atitudinea demnitarului maghiar constrastează puternic cu viziunea altor aliaţi NATO din regiune, care îi percep pe ruşi drept o ameninţare reală la adresa securităţii naţionale.

Relaţiile dintre Moscova şi Occident s-au răcit considerabil după anexarea peninsulei Crimeea la 18 martie 2014 şi susţinerea financiară şi militară a insurgenţei pro-ruse din estul Ucrainei. Încălcările teritoriale orchestrate de ruşi au motivat statele occidentale să implemente o serie de sancţiuni economice împotriva Moscovei, care sunt încă în vigoare, la mai bine de doi ani de la izbucnirea crizei.

Unii aliaţii NATO, printre care se numără Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania, şi-au exprimat îngrijoarea cu privire la o potenţială acţiune ostilă din partea Rusiei. 

Mai mult, aliaţii NATO au aprobat luna trecută, în cadrul summitului de la Varşovia, desfăşurarea unor brigăzi multinaţionale pe frontul estic şi sudic al blocului militar şi întărirea patrulelor aeriene şi navale din Marea Baltică şi Marea Neagră.

Între timp, premierul Viktor Orban a permis companiei energetice Rosatom să construiască noile reactoare de la o centrală termonucleară maghiară şi a promovat o aşa-numită relaţie pragmatică între Budapesta şi Moscova.

De asemenea, Cehia şi Slovacia menţin relaţii mai puţin tensionate cu Rusia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite