Şeful diplomaţiei franceze: „Rusia, într-o derivă autoritară, un vecin înfiorător şi insuportabil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Yves Le Drian FOTO EPA-EFE
Jean-Yves Le Drian FOTO EPA-EFE

Rusia este un vecin „uneori înfiorător şi insuportabil”, a declarat marţi ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian, subliniind totodată necesitatea dialogului pentru a depăşi provocările.

Rusia dă dovadă de o „derivă autoritară foarte gravă”, a spus şeful diplomaţiei franceze, referindu-se la încarcerarea opozantului Aleksei Navalnîi şi reprimarea manifestanţilor anti-Putin.

Cu toate acestea, Le Drian este de părere că dialogul cu Moscova nu poate fi întrerupt: „Trebuie să încercăm să găsim, să păstrăm legăturile necesare, fiind în acelaşi timp foarte fermi în privinţa condamnării unor acţiuni precum cea desfăşurată împotriva lui Aleksei Navalnîi”.

„Nu vom renunţa la această ambiţie (menţinerea canalelor diplomatice deschise, n. red.) pentru că este vecinul nostru, chiar dacă este un vecin uneori dezagreabil, uneori înfiorător, alteori insuportabil, alteori complet reprobabil, dar este vecinul nostru”, a insistat ministrul de Externe al Franţei, citat de AFP.

În timp ce mulţi se întreabă asupra eficacităţii sancţiunilor şi pledează pentru măsuri mai dure împotriva regimului Putin, Le Drian le consideră utile.

„Sancţiunile nu sunt doar zgomot. Interzic (persoanelor vizate, n. red.) să călătorească în interiorul UE şi să aibă acces la propriile active dacă sunt plasate în UE”, a precizat el.

Cele 27 de state membre UE au adoptat sancţiuni împotriva a patru înalţi funcţionari ruşi implicaţi în procedurile judiciare angajate împotriva lui Aleksei Navalnîi şi în reprimarea manifestaţiilor desfăşurate în acest an în întreaga Rusie.

Pe de altă parte, Departamentul american al Trezoreriei a impus marţi sancţiuni împotriva a şapte înalţi responsabili ai Guvernului rus, în frunte cu Aleksandr Bortnikov, şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB).

Aleksei Navalnîi, 44 de ani, este vizat în prezent de multiple proceduri judiciare în Rusia, unde s-a întors la 17 ianuarie după cinci luni de convalescenţă în Germania, unde şi-a revenit în urma otrăvirii cu Noviciok.

Serviciile secrete americane afirmă că Navalnîi a fost otrăvit de FSB. Opozantul rus este convins că ordinul otrăvirii sale a fost dat de Vladimir Putin.

Condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare în februarie, Navalnîi îşi va ispăşi sentinţa într-o colonie penitenciară din regiunea Vladimir.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite