Şeful Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională al Ucrainei: Putin şi Kadîrov au discutat un plan privind asasinarea lui Zelenski

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oleksii Danilov FOTO Wikipedia
Oleksii Danilov FOTO Wikipedia

Vladimir Putin şi aliatul său cecen Ramzan Kadîrov au discutat un plan privind asasinarea lui Volodimir Zelenski, acuză preşedintele Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională al Ucrainei, Oleksii Danilov.

Potrivit lui Danilov, discuţia dintre Putin şi Kadîrov privind asasinarea lui Zelenski a avut loc pe 3 februarie.

„La această întâlnire, s-a convenit asupra unui plan de eliminare a preşedintelui nostru, iar Kadîrov a promis că grupul său va face acest lucru”, a declarat joi Danilov pentru Radio NV.

Danilov susţine că trei grupuri de paramilitari angajaţi de Kadîrov au fost trimise în Ucraina pentru a pune în aplicare planul la două zile după lansarea invaziei, pe 24 februarie.

Ei nu s-au dus mai devreme, pentru că au aşteptat un „culoar verde” pentru a ajunge în siguranţă la sediul Guvernului ucrainean, subliniază el.

Dar operaţiunea a eşuat, afirmă Oleksii Danilov.

„Am urmărit toate cele trei grupuri. Unul a fost distrus de armata noastră. Apoi, celelalte două au părăsit ţara noastră”, a declarat înaltul oficial ucrainean.

Pe 1 martie, Oleksii Danilov anunţa lichidarea unui grup de militari ceceni din aşa-numitele trupe „kadîrovţi” însărcinat cu asasinarea lui Zelenski.

„I-am monitorizat. Un grup a fost acoperit în Hostomel, un alt grup este acum, ca să spunem aşa, sub foc”, a declarat Danilov atunci.

Potrivit lui Danilov, informaţiile care au dus la anihilarea acestui grup proveneau de la agenţi FSB care nu îşi doreau să fie implicaţi în această vărsare de sânge.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite