„Într-un astfel de război şi conflict nu prea avem nevinovaţi“ – Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil

Interviu cu Vasile Ernu despre volumul „Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil”, Coordonatori: Vasile Ernu, Florin Poenaru. Editura Tact 2014.

Recent, la doar un an de zile de la izbucnirea conflictului din Ucraina, a apărut la Editura Tact, Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil, Coordonatori: Vasile Ernu, Florin Poenaru. Ce cuprinde acest volum?

Noi, grupul de la CriticAtac, an de an scoatem cîte o antologie pe teme care ni se par foarte importante. Anul trecut am scos un volum dedicat problemei exploatării aurului de la Roşia Montana şi a gazelor de şist precum şi a protestelor din jurul acestor probleme: (Nu) corporaţia face legislaţia. Anul acesta am zis că tema majoră a anului este totuşi conflictul din Ucraina. Noi pe întreg parcursul anului am publicat texte de analiză, reportaje, polemici legate de această temă. Am avut invitaţi din regiune dar şi din spaţiul occidental, oameni care studiază problema aceasta şi care cunosc subiectul. Am încercat să înţelegem cît mai bine acest fenomen şi să nu mergem pe schemele facile care sînt vehiculate propagandistic în presa mainstream. Noi ne raportăm critic şi faţă de imperialismul rus de factură putinistă dar şi faţă de naţionalismul ucrainean sau jocurile cinice făcute de SUA sau UE. Într-un astfel de război şi conflict nu prea avem nevinovaţi. Critic regimul Putin de mai bine de 8 ani, încă din anii în care Occidentul era amortizat de el doar că puţin de pe alte poziţii.

Şi a ieşit cred un volum foarte solid, cu texte excelente. O parte din carte este scrisă în limba română, sunt traduceri în română, pentru publicul din ţară, iar o parte sînt scrise direct în engleză, cu un circuit mai mare. Noi promovăm un soi de „internaţionalism regional”, de asta găzduim şi platforma LeftEast care pune în circuitul regional informaţii, analize, dezbateri legate de ţările din regiune. Cartea aceasta este un prim rezultat.

Cine sînt cei care au scris, colaborat pentru acest volum?

Lista este destul de mare. Avem fireşte autori români, cîţiva tineri care sînt cunoscători ai zonei şi destul de bine documentaţi pe spaţiul ex-sovietic. Avem, cum spuneam autori din regiune şi din spaţiul occidental. Avem practic o gamă foarte largă de abordări atît tematic cît şi ca ideologie. Nu avem numai oameni de stînga, cu toate că aceştia sînt majoritari. Avem colaboratori de la faimosul profesor Immanuel Walllerstein, pînă la „creierul” regimului Putin din prima perioadă care acum este opozantul lui, cunoscutul analist politic Gleb Pavlsovsky, sau de la istoricul liberal Alexei Miller la poate unul dintre cei mai buni tineri analişti ai problemelor din Ucraina la ora actuală, Volodymyr Ischenko. Sînt modest de felul meu dar şi destul de realist aşa că pot spune cu multă convingere că în acest moment este cam singura carte de acest fel apărută în regiune şi cu siguranţă va deveni de referinţă cel puţin în mediul care se interesează de acest fenomen.

Am văzut că a reacţionat un ziarist precum Vlad Mixich care spune că Hotnews şi alte trusturi de presă au avut mai mulţi ziarişti pe teren şi dă de înţeles că am fost informaţi bine.

Ma întîi ar trebui să dăm tot citatul nu să trunchiem şi să scoatem din context cum face Vlad Mixich, dacă tot dă lecţii de jurnalism. El se referea la Introducerea cărţii. Un text scos din context este un pretext. Să citim atent textul:

În diverse regiuni, acest fenomen mediatic s‑a produs diferit. În spaţiul occidental, de la care ne revendicăm cu atâta mândrie şi supe­rioritate, fenomenul a fost ceva mai echilibrat prezentat, chiar dacă a dominat o anumită o grilă de interpretare. Acolo, mainstream‑ul a fost totuşi nevoit, în faţa presiunii diverselor grupuri critice/ alternative/ independente, să mai cedeze din „monopolul asupra adevărului”. În România, acest fenomen a devenit însă mult mai grav. Cum să fie informată populaţia unei ţări despre ce se întâmpla în Est, când dispune de o mass‑media într‑o stare de profundă descompunere, care nu lucrează cu ziarişti de teren, ci informează/ traduce doar din presa mainstream occidentală de o anumită culoare, preponderent de limbă engleză? Cum să existe dezbateri când ţara noastră nu dispune de instituţii care să se ocupe serios şi solid de analiza Estului, nu dispune (cu mici excepţii) de experţi competenţi în subiecte şi teme ce ţin de spaţiul fostului stat sovietic, ci doar de „experţi” producători de „rapoarte la comandă”, proveniţi din anumite think tank‑uri bine formatate ideologic? Avem noi ziarişti şi experţi care să fie afiliaţi la grupuri independente de informare şi dezbatere regională?

Şi atunci, cel mai simplu nu e să cauţi să te informezi şi să ana­lizezi, ci să preiei un discurs oficios sau oficial occidental „dat de‑a gata” şi să‑l reciclezi în varianta vulgară locală: binele se luptă cu răul şi cine pune la îndoială o iotă din mantra rostită cu sfinţenie devine damnabil. Nu e loc de nuanţe, de îndoieli, de întrebări, de dialog şi de înţelegere. În spaţiul occidental, pe care îl mimăm parţial, fără niciun efect, există loc pentru critică, pentru altfel de voci şi pentru vederi alternative; la noi, însă, nu au dreptul să existe. Mainstream‑ul românesc a mers încă şi mai departe: pentru prima dată după foarte mulţi ani, au apărut liste cu „duşmani”: cei care nu se înregimentează de partea „sfintei legiuni a binelui” trebuie supuşi oprobiului public şi scoşi în afara societăţii.

Înţeleg supărarea lui Vlad Mixich pentru că el, ca reprezentat al presei mainstream, e obişnuit să creadă că ea deţine monopolul adevărului, că ea dă tonul, impune agenda. Îl anunţ, dacă nu ştia, că de ceva vreme monopolul s-a spart, iar presa mainstream, cu toată puterea ei financiară şi de propagandă, nu mai poate impune temele şi ordinea zilei pentru toate păturile sociale, pentru toate grupurile. Sînt tot mai multe grupuri pentru care acest tip de presă este demult nocivă şi s-a cam compromis şi delegitimat. Sperăm să-şi revină. Am văzut că Vlad îmi dădea cîteva nume. Felicit pe cei care au mers pe cîteva zile la Kiev şi ne-au transmis cîteva reportaje „de la faţa locului”. Însă eu nu despre asta vorbesc. A avea om pe teren nu însemnă a trimite pe cineva pe 2-3 zile, ci a avea un jurnalist pe perioade lungi de timp, aşa cum au mai toate trusturile occidentale în Rusia şi Ucraina. Am amici din presa occidentală care stau la Moscova şi Kiev de la 5 pîna la 10 ani, cunosc din interior toate problemele, vorbesc fluent rusa şi ucraineană, nu merg să beau o cafea cu cei 3-6 ongişti care ştiu engleza şi cam atît.

Doar TVR 1 îl are pe Liviu Iurea la Moscova. Cînd trusturile noastre o să aibă jurnalişti în capitalele importante, sau cel puţin pe perioade mai lungi în zone de conflict, atunci voi lăuda acest fenomen. Acum rămîne exact aşa cum am spus. Da, cunosc de exemplu pe cei cîţiva de la Casa Jurnalistului, Lia Vdovîi & Vlad Ursulean, care au mers pe teren, şi nu la Kiev, ci în zona de conflict, cu bani puţini, cu riscuri multe. Ei trebuie felicitaţi. Dar lecţii de morală de la presa mainstream mersi. De cei care se ocupă strict de făcut rapoarte şi deconturi nici nu mai amintesc. De experţii care schimba domeniul de expertiză an de an şi doar urmăresc sursele de finanţare nu mai zic nimic. Sînt trecut deja prin luptele astea, cunosc mult prea bine domeniul şi oamenii din acest sector încît să mai am sensibilităţi faţă de acest tip de ostaşi de hîrtie. Zic să susţinem zonele astea mici independente care îşi asumă riscuri, care nu mai mărşăluiesc alături de establishmentul nostru elitist şi total compromis. În carte există chiar un capitol dedicat „conflictului din Ucraina şi presa română”. Recomand colegilor de pe HotNews, dar şi lui Mose Guran. Sper să ajute.

Să înţeleg că voi vă propuneţi să schimbaţi acest tip de abordare mainsteram?

Da, noi ne propunem să spargem monopoluri, să schimbăm tipurile dominante de interpretare, să impunem problemele majore şi importante pe agenda publică, nu fumigenele de tot felul. Noi ţinem mult la libertate. Iar liber cu adevărat e doar cel care nu are de făcut deconturi după un text scris, nu are de scris rapoarte, nu are de dat seama nimănui decît propriei sale conştiinţe. Cum îmi spunea bătrînul meu, evreu de Ucraina: mănîncă mai puţin ca să poţi bea şi dormi cu conştiinţa împăcată.

Ce recomanzi pentru lectură? Care sînt textele centrale ale cărţii?

A fost un lucru destul de dificil. Eu m-am ocupat de o parte, Florin Poenaru de altă parte. Dar toată echipa a lucrat destul. Sîntem mulţumiţi de ce a ieşit. Ce-aş recomanda? Ar fi puţin nedrept faţă de unii să scot  în faţă anumiţi autori. Dar recunosc că îmi place paleta de interviuri cu Pavlovski, Ischenko, Miller etc. Îmi plac însă şi textele lui Budraitskis, Sprinceană, Wallerstein sau Ţichindeleanu. Wallerstein şi New Left Review  cu care am colaborat ne-au oferit materiale foarte valoroase. E mult de citit, o diversitate de autori şi teme destul de mari. Şi mă bucur că a apărut la un an de la izbucnirea acestui conflict care din păcate încă e în derulare. Şi nu dă semne că se va opri.