Înspăimântătoarele statistici ale sărăciei: România pe harta pauperizării globale

În 2012, în Europam existau aproape 125 de persoane ameninţate sau atinse de sărăcie şi excluziune socială FOTO Shutterstock

Sărăcia reprezintă acum un fenomen în plină dezvoltare exponenţială, devenit deja un vector geostrategic de primă mărime. Cu consecinţe grave care schimbă - şi ameninţă să schimbe pe mai departe – structurile de putere ale lumii, influenţează decisiv raporturile interstatale şi între blocurile comerciale şi care poate determina viitoare situaţii conflictuale extreme, locale sau regionale.

Un prieten de demult, Bertrand Schneider, în acel moment secretar general al Clubului de la Roma, a publicat o carte la mijlocul anilor ‘90  care se termina cu acest avertisment: Atenţie, timp de aproape un secol, lumea a tremurat la auzul sloganului «Proletari din toate ţările, uniţi-vă. Mi-e tare teamă de momentul când lumea va auzi următorul slogan: Săraci din toate ţările, uniţi-vă!»

Dacă lumea liberă nu poate să amelioreze soarta majorităţii săracilor, nu va putea salva nici minoritatea bogaţilor

J.F. Kennedy

Într-adevăr, ce s-ar putea întâmpla atunci? Una dintre cele mai interesante discuţii pe care le-am auzit nu demult la o reuniune la Copenhaga privea tocmai posibilitatea declanşării unor războaie ale sărăciei, determinate de intrarea în zona pauperităţii extreme a unor ţări şi regiuni, acolo unde procentajul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă (definiţie dată de PNUD celor care trăiesc zilnic cu 1,25 $) ajunge la cote alarmante. Şi, în conecinţă, imposibil de controlat la nivel societal, cu reacţii uşor previzibile în momentul în care revoltele pot deveni endemice, la fel ca şi sărăcia acestor oameni. Se spunea, şi pe bună dreptate, că statele moderne sunt calibrate pe controlul unor manifestări care,la limită, pot deveni violente, dar care, la nivelul participării, nu depăşesc niciodată un număr relativ constant de persoane.  Dincolo de acest nivel, fenomenul poate deveni rapid incontrolabil şi poate acţiona prin contaminare cu mult dincolo de punctul iniţial de explozie.

Iată statistica PNUD dată publicităţii în acest an şi grupând cifrele globale pentru 2010. De atunci, trebuie să adăugăm procente importante datorate efectelor directe şi indirecte ale marii crize economice. Şi, în acelaşi timp, trebuie să imaginăm dezvoltările viitoare în condiţiile în care criza trecută (în principal resimţită la nivel economic şi financiar) poate începe de-abia de acum înainte să se transforme într-una socială de mari proporţii.

Este posibil? Cu siguranţă că da. Priviţi cifrele date de PNUD 2014 şi vedeţi dacă ele , da sau nu, se pot transforma în tot atâţia vectori ai unei situaţii conflictuale:

-       peste 1 miliard de persoane trăiesc cu mai puţin de 1$ pe zi

-       448 milioane de copii suferă de insuficienţă ponderală

-       20% din populţia lumii deţine 90% din bogăţii

-       un copil din cinci nu are acces la educaţia primară

-       80% dintre refugiaţi sunt femei şi copii

-       876 de milioane de adulţi sunt analfabeţi, două treimi dintre adulţi fiind femei

-       30.000 de copii în vârstă de sub cinci ani mor zilnic din cauza unor boli care ar fi putut fi extrem de uşor evitate

-       în ţările în curs de dezvoltare, mai mult de un copil din zece nu va atinge vârsta de cinci ani

-       peste 500.000 de femei mor anual în perioada sarcinii sau în perioada sarcinii

-       42 de milioane de persoane sunt infectate cu SIDA, 33 de milioane de persoane trăind în ţările în curs de dezvoltare

-       SIDA reprezintă principala sursă de mortalitate în Africa sub-sahariană

-       din cauza SIDA, până în 2020, câteva dintre ţările africane ar putea pierde mai mult de un sfert din populaţie

-       peste 1 miliard de persoane nu au acces la apă potabilă

-       2,4 miliarde de persoane nu posedă instalaţii sanitare la un nivel minimal satisfăcător

-       2,8 miliarde de persoane, adică aproape jumătate din populaţia lumii, trăiesc cu mai puţin de 2$ / zi.

Sub un guvern bun, sărăcia este o ruşine; sub un guvern prost, şi sărăcia este o ruşine

Confucius

La nivelul continentului nostru, conform statisticilor EUROSTAT publicate în decembrie 2013, în UE  - la niveul anului 2012 – existau aproape 125 de persoane ameninţate sau atinse de sărăcie şi excluziune socială. Să reamintim că, în termenii UE, „pragul de sărăcie” este reprezentat de scăderea veniturilor unei persoane în raport de pragul minimal socotit ca acceptabil, adică 60% din venitul mediu. 

Numai că, evident, aici avem o problemă serioasă datorită discrepanţelor enorme între ceea ce înseamnă salariu mediu în vestul sau în estul Europei. Iată de unde vine abordarea apărută de curând pe blogul francez Apodictciennes care subliniază, pe drept cuvânt, amploarea fenomenului de pauperizare care afectează copii din ţările UE. Iată graficul ilustrativ, cu România pe un umilitor loc 29 (calculul este făcut pentru un prag de 50% din venitul mediu)...

Publicaţia economică JDN confirmă la rândul său (20/11/2012) că “Prin procentul de 25,5% de copii săraci, România domină clasamentul european, asta în ciuda unui venit mediu deja cu mult mai scăzut în raport cu celelalte ţări din UE: 394 euro/lună, conform dateleor oferite de Observatorul pentru inegalităţi sociale.

Copiii nu sunt singurii afectaţi de sărăcie. Luând drept criteriu nivelul de sărăcie fixat la 50% din venitul mediu, doar în Bulgaria există o proporţie mai mare de săraci (15,2% faţă de 15% în România). ” Datele oferite de EUROSTAT (analiza pe situaţia din 2011) sunt cu mult mai pesimiste:

Aveţi aici situaţia dată şi de UNICEF în ce priveşte România şi, dincolo de datele care confirmă în general statisticile precedente veţi avea că, din România, nu vin date privind multe domenii esenţiale, printre care unul direct legat de sărăcie: abandonul şcolar, procentele de frecventare a şcolii primare...

Lupta globală împotriva sărăciei, de atâtea ori anunţată şi niciodată dusă până la capăt nu este eficientă atâta timp cât rămâne la rang de virtuos concept universal. Pentru a fi eficientă, ea trebuie să se compună dintr-o serie de politici naţionale guvernate acum de teama că ne apropiem de un punct-limită, de urgenţa de a face ceva până nu este mult pra târziu. Amintinu-ne de cuvintele înţelepte şi premonitorii ale lui Mahatma Ghandi: Sărăcia cele cea mai cumplită formă de violenţă...

Să nu o vedem şi explodând, alimentată de frustările şi furia celor care cu adevărat că nu mai au nimic de pierdut.