În noaptea de Înviere, puţin după ora 2 dimineaţa, două maşini au încercat să străpungă un filtru de control instalat de miliţiile proruse la câţiva kilometri de oraşul Slaviansk. Incidentul s-a soldat cu 3 morţi de partea separatiştilor şi câţiva răniţi. Ieri, aceştia au fost înmormântaţi într-o atmosferă emoţionantă şi tensionată.

Mulţi din cei adunaţi în curtea bisericii din Slaviansk au folosit acest prilej pentru a-şi vocifera furia şi nemulţumirea pe care o simt faţă de acţiunile guvernului de la Kiev, guvern pe care îl consideră responsabil pentru incidentul de duminică. În ciuda armistiţiului promis de ucraineni, localnicii din oraşul Slaviansk susţin că guvernul intermiar nu s-a ţinut de promisiune, folosindu-se de militanţii extremei dreapta pentru a provoca un conflict.

În sunete de clopot de biserică, în timp ce coşciugele erau cărate pe umerii rudelor şi prietenilor, mulţimea a strigat în cor, preţ de câteva minute bune: „Slaviansk nu-şi uită eroii!”. Maşinile mortuare erau decorate cu însemne separatiste, dar şi omagii aduse celor trei victime.

Glorie eroilor din Donbass”, se putea citi pe o panglică atârnată de una din multele maşini ce a însoţit convoiul funerar către satele unde aceştia au fost îngropaţi.

În Ceckna, satul unde Pavel Pavlenko, una dintre victime a fost înmormântată ieri, sătenii s-au adunat în număr mare pentru a-şi aduce omagiile celui care, până nu de mult, a militat activ pentru separarea acestei regiuni de Ucraina. „Să spuneţi adevărul. Să spuneţi lumii ca astăzi aici îngropăm un erou!”, mă avertizează o localnică.

Decesele celor trei sunt în continuare învăluite în mister. Anatoly Khmelyevoy, prim-secretarul Partidului Comunist şi unul dintre organizatorii referendumului de independenţă din 11 mai, a declarat pentru Adevărul:

„Acest incident este extrem de grav şi nu ajută la rezolvarea conflictului pe cale paşnică. Acesta a fost un atac profesionist.”

În ciuda acordului de la Geneva, unde SUA, UE, Ucraina şi Rusia au convenit să facă tot posibilul pentru aplanarea conflictului din estul Ucrainei, până la această oră nu au fost implementate măsuri concrete în acest sens.

O delegaţie a OSCE, prezentă în Slaviansk, a dat publicităţii un raport în care evaluează situaţia din această zonă ca fiind „în continuă deteriorare”.