Încoronare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Nu e nimic iraţional în reacţia colectivă la Coronavirus. Nici în Italia, nici în România. Nici pe naţionalităţi, nici pe trepte diferite de dezvoltare. Panica, fuga în munţi sau rejucarea bătăliei de la Posada pe rafturi de Kaufland sînt raţionale.

Căci iraţionalul e reacţia raţională la necunoscut. Natura umană nu s-a schimbat. Numai încercările de a o defăima sau reeduca nu se potolesc. Cînd vom descifra  Coronavirus exact în măsura în care cunoaştem gripa, vom reveni la buna creştere socială. Pînă atunci, frica de necunoscut îşi va face de cap, după obicieul predilect al destinului pus pe schimbarea credinţelor şi remodelarea istoriei, economiei şi politicii.

După ce a ucis aproape jumătate din populaţia Europei, Ciuma Neagră s-a retras, în 1348, cu o reputaţie destul de neplăcută. Mult mai tîrziu, istorici detaşaţi şi economişti reci au înţeles că nenorocirea ciumată a forţat inovaţia tehnologică şi a eliberat economia în Europa de Vest. Fără munca de lămurire a bacilului ucigaş, Gutenberg ar fi apărut mai tîrziu sau deloc. Astăzi, Coronavirus nu e nici măcar imitatorul inept al epidemiei de acum 700 de ani sau al nenorocirii care a îngrozit şi golit Bucureştiul la 1813. Corona nu e fiica lui Caragea. Dar e, probabil, mijlocitoarea unei corecţii generale.

Locul ales pentru demonstraţia ce promite să redefinească tot ce ne-am obişnuit să credem că ştim e Italia. Aşa cum era normal pentru o Europă anormală, primele cazuri italiene de coronavirus au fost înîmpinate de cea mai idioată fixaţie a stîngii: Senza Razzismo! No Racism! Militanţii care se îngrijesc de binele fanatismului au dat buzna în studiourile tv italiene şi au comunicat gloatei că e întruparea  înapoierii. Căci răspunsul corect şi recomandat în faţa epidemiei nu e paza bună. E paranghelia solidară într-un restaurant chinezesc. Restul, adică sănătatea prostimii, e secundar. După cîteva zile, odată cu răspîndirea epidemiei, de la Bergamo pînă în Catania, gardienii progresişti s-au făcut nevăzuţi şi, de atunci, predică bine închişi în casă. Fără să priceapă că delictul de chinofobie e o iluzie. Dacă virusul venea din Finlanda sau din Cişmigiu, norodul se ferea să mai joace table la saună.   

Apoi, scena a fost ocupată de administraţia italiană. Sătui să poarte reputaţia unui  guvern conjunctural, menit să împiedice accesul la putere al opoziţiei populiste, Giuseppe Conte şi miniştrii lui au priceput: avem ocazia să arătăm că sîntem un bloc instituţional modern, prompt şi eficient. În acest punct, Italia a ieşit din rînd şi a abandonat reţeta împărtăşită de guvernele occidentale care au înţeles demult că realitatea nu trebuie nici convocată, nici raportată. Căci numai cine face greşeala să caute riscă să găsească. Pe cînd, cine e cuminte şi nu caută, poate fi sigur că nu găseşte. Iar ce nu găseşti nu există. Dar să lăsăm o clipă acest mecanism de exclus realităţi şi să rămînem la fapte.

Guvernul Conte a trecut la testarea în masă a populaţiei din zonele atinse de virus. Rezultate rulate zilnic au demonstrat că epidemia galopează şi că, în curînd, va deveni o problemă naţională. Guvernul a închis rînd pe rînd mari destinaţii turstice la Veneţia şi Milano. Juve şi Inter au aflat că vor juca marele derby cîndva, în epoca post-Corona.   

Însă luni, 24 februarie, totul s-a schimbat.

Un viraj brusc, aparent fără consemn prealabil, a adus la putere un discurs complet diferit. Brusc, toată lumea politică şi mediatică a descoperit că virusul Corona e un guturai mai slab decît berea cu acelaşi nume. Că Italia e o ţară sigură şi mult mai în formă decît înainte de panica inutilă generată de virus. Mor mai ales bătrîni? Nu e o tragedie. În fond...

Metoda testelor în masă a fost abandonată iar baza de calcul a fost schimbată. Instituţiile statului au intrat în război statistic, prezentînd mai multe rînduri de cifre. Ceva zdruncinase elanul fostului bloc instituţional modern şi eficient. Nu e greu de ghicit ce, aşa cum nu e greu de înţeles de ce se dă la tv Lacul Lebedelor pe timp de revoluţie. Lebăda afişată în faţa guvernului italian era mai neagră decît tot ce văzuse Nassim Nicholas Taleb, marele ghicitor în alinierea adversă a planetelor.

Guvernul italian citise datele economice. Avalanşa se apropia de cabinetul Primului Ministru. Zeci de mii de vacanţe, zboruri şi cazări anulate, anunţau că turismul a căzut sub nivelul foielii de cercetaşi. Imaginea Italiei avea înfăţişarea unei splendori infecţioase de nevizitat şi sugera colapsul unei economii şi aşa la limita supravieţuirii. Bursele şi analiştii externi pariau pe o recesiune inevitabilă.   

Şi apropos: unde e UE? Colosul care a ştiut să impună libertatea neîngrădită de circulaţie nu s-a priceput să schiţeze din timp un plan anti-epidemic. Sigur, UE a deschis imediat punga şi, după o practică automată, a anunţat suplimentări de fonduri în cercetare şi asistenţă. Ceea ce spune, iar, că UE e un buget cu ideologie. Sau invers.

O nouă formă de cunoaştere prin neomologarea realităţii a devenit regulă în administraţiile occidentale. Guvernele şi în special grupul dominant progresist au înţeles că realitatea există numai în măsura în care e confirmată de ele. Orice alte constatări sînt ilegale, subversive, rasiste, populiste şi, de fapt, inexistente. Dispariţia prin lipsă de raportare poate rezolva şi pacifica orice. Aşa a fost scos din realitate pericolul islamic. Coronavirus e cu totul altceva: o introducere în precaritatea economică şi politică a edificiului ridicat pe logica globală.

Economic, aşa cum Italia a aflat-o deja, iar restul guvernelor UE o vor afla, reducere de impozite şi nici un plan de cheltuieli publice nu pot remedia fractura. Problema pusă de Coronavirus cere o schimbare de ordine economică generală, nu un supliment de medicaţie tradiţională. Coronavirus a scurt-circuitat China, iar China a scurtcircuitat restul reţelei. Din 300 de milioane de muncitori plecaţi acasă pentru Anul Nou, mai puţin de jumătate s-au întors la lucru, imobilizaţi de frică şi de restricţii. Fabricile se închid. Piaţa de energie a scăzut cu 50%. Vînzările auto cu 85%. Piaţa imobiliară a încetat să existe. Containerele sînt blocate în porturi. Acest îngheţ coordonat forţează o reorientare strategică.

E de crezut că multe economii şi companii vor proceda silit la ce se numeşte, cu o formulă stridentă, de-Sinificare. În traducere, decuplarea economiilor majore, relansarea industriilor locale şi desprinderea de circuitul producţiei offshore, în economii low-cost. Călătoria care a dus clasa elitară în stratosferă şi a lăsat prostimea să se stingă pe maidan se va încheia.

Un nou ev mediu? Poate dar e de vorbit, mai degrabă, de reapariţia atenţiei la lucrurile care contează: siguranţă economică, semnificaţia vieţii naţionale şi sensul vieţii individuale. Reordonarea economică generală va avea costuri. Preţurile vor urca, pentru că nimic-nimic nu poate bate feeria consumistă susţinută de furnalul universal chinez. Însă costurile sociale enorme impuse de deturul prin mirajul globalist vor scădea.  

La sfîrşit, China, marele beneficiar al globalizării, ar putea deveni şi groparul ei.  Paradox? Mai curînd, tendinţa naturii şi a naturii umane de a se autoregla. Încoronare globală.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite