Încep lucrurile serioase: Manualul UE pentru repatrierea migranţilor

Am primit întreg pachetul de documente, inclusiv corespondenţa internă la nivelul Comisiei Europene şi Consiliului (plus scrisorile adresate reprezentanţelor permanente ale Statelor Membre la Bruxelles) privind Manualul UE pentru repatrierea refugiaţilor, document aflat acum în faza de proiect în redactare finală şi care urmează să fie adoptat de Consiliu.

În Comunicarea adresată de Comisie către Parlament şi Consiliu (EU Action Plan on Return aici textul integral din septembrie 2015 se spune că, „la nivelul anului 2014, mai puţin de 40% din migranţii ilegali care au intrat pe teritoriul UE au primit dispoziţia de a părăsi efectiv teritoriul...fiind nevoie să crească eficienţa sistemului european privind repatrierea migranţilor ilegali. Acest lucru este esenţial pentru menţinerea încrederii opiniei publice în sistemul de azil european şi în sprijinul acordat persoanelor care au nevoie de protecţie internaţională". 

În acest sens, Consiliul a invitat Comisia Europeană să realizeze în cel mai scurt timp un Program European privind repatrierea, axat acum în jurul unui set de propuneri din care, pentru raţiuni evidente, face parte acest Manual descrie procedurile naţionale şi le dă o corenţă şi protecţie legislativă la nivel UE deoarece introduce o analiză comparativă şi indică relevanţa măsurilor existente la nivelul Statelor Membre în raport cu ultimele decizii în domeniu luate de Curtea Europeană de Justiţie.

În plus, evident, este vorba de bani, despre foarte mulţi bani, arhitectura financiară plecând de la structurile existente: European Return Fund (2008-2013) şi Asylum, Migration and Integration Fund „care urmează să sprijine în mod substanţial activităţile de repatriere organizate de Statele Membre, cele care au declarat că vor aloca peste 800 milioane Euro în acest sens....

Manualul de 106 pagini:„este destinat să fie un ghid privind îndeplinirea îndatoririlor de către autorităţile competente pentru activităţi legate de repatriere, inclusiv poliţia, trupele de grăniceri, autorităţile de imigraţie, zonele de detenţie şi autorităţile de supraveghere".

Interesante sunt definiţiile care încep să fie din ce în ce mai precise privind statutul persoanelor din terţe ţări în situaţie de migrant solicitant de azil. Astfel, în situaţia persoanelor care afirmă că sunt membre ale familiei unei persoane a cărui cerere de azil a fost refuzată de un Stat Membru vor fi automat integrate în prevederile Directivei privind repatrierea. Esenţială remarcă deoarece, se reaminteşte: 

„orice persoană care nu este cetăţean al UE în termenii art.17(1) al Tratatului nu este o persoană care se bucură de libertatea de mişcare aşa cum este ea definită de legislaţia Uniunii...". Esenţială este, deci, definiţia imigrantului ilegal ca „prezenţă pe teritoriul unui Stat Membru al unui cetăţean dintr-o ţară terţă care nu îndeplineşte sau care nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare aşa cum sunt ele definite în art.5 ale Codului de frontieră Schengen sau alte condiţii de intrare, şedere sau rezidenţă în Statul membru respectiv".

Concluzia acestui paragraf pune baza logică a procesului viitor: orice cetăţean dintr-o ţară terţă care este prezent la modul fizic pe teritoriul unui Stat membru se află acolo fie în mod legal sau ilegal. Nu există o a treia posibilitate.

Cei care intră în categoria „ilegalilor" (deci sunt supuşi automat prevederilor Directivei de repatriere) sunt;

1. deţinătorii unui permis de rezidenţă sau vize expirate;

2. deţinătorii unui permis de şedere sau unei vize ce au fost anulate sau retrase;

3. migranţii a căror cerere de azil a fost respinsă;

4. solicitanţii de azil care au primit decizia prin care li se transmite că s-a încheiat perioada lor de şedere în calitate de solicitanţi de azil;

5. persoanele care au primit refuz de intrare la frontieră;

6. persoane interceptate în legătură cu trecerea ilegală a frontierei;

7. migranţi ilegali prinşi pe teritoriul unui Stat Membru;

8. persoane care sunt prezente pe teritoriul unui stat membru pe perioada repatrierii voluntare;

9. persoane care nu au dreptul să stea pe teritoriul unui Stat Membru (chiar dacă deţin forme legale de şedere pe teritoriul altui Stat membru.

În categoria „persoanelor prinse sau interceptate de autorităţile competente în legătură cu trecerea ilegală a frontierelor externe" intră:

- persoanele care au ajuns în mod ilegal cu diferite ambarcaţiuni sau care sunt prinse la debarcare sau imediat după aceea

- persoanele arestate de poliţie după că au trecut peste o barieră, zid sau gard de frontieră

- persoanele intrate ilegal care încearcă să părăsească teritoril cu trenul/autobuzul sau mijlocul de transport direct spre teritoriul unui alt Stat membru (fără a fi fost înregistraţi cu o oprire pe teritoriul Statului Membru pe care-l tranzitează).

Foarte importante precizări deoarece astfel se restrânge considerabil numărul celor care pot depune cereri valabile de azil şi reduce posibilitatea de apel la deciziile organismelor naţionale competente, ducând la o fluidizare mai mare a procesului de repatriere.

Se notează faptul că repatrierea se face fie spre ţara de origine, fie spre o ţară de tranzit (în acord cu aranjamentele stabilite de UE sau cu acorduri bilaterale sau alt tip de acorduri existente) sau, în fine, către o ţară terţă către care persoana supusă repatrierii decide să se ducă şi unde este acceptat.

După ce se aminteşte că Directiva privind Repatrierea este obligatorie şi se aplică în cazul tuturor Statelor Membre (cu excepţia Marii Britanii şi Irlandei) dar şi a Elveţiei, Norvegiei, Islandei şi Lichtenstenului, sunt definite foarte clar modalitaţile de repatriere, în urma unei proceduri administrative sau a unei decizii judecătoreşti. Este vorba despre repatrieri voluntare şi repatrieri forţate, toate procedurile trebuind să răspundă unor condiţii de îndeplinire a criteriilor internaţionale de protecţie a persoanelor şi respectare a drepturilor fundamentale ale omului.

Cu excepţia unor situaţii foarte clar definite în legislaţia europeană în domeniu, se meniţionează că:

„Statele Membre sunt obligate să producă o decizie de repatriere în cazul fiecărui cetăţean dintr-o ţară terţă găsit în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul lor,,,Statelor Membre nu le este permis să tolereze şederea pe teritoriul lor a unor persoane în situaţie de ilegalitate fără a lansa imediat o procedură de repatriere sau, după caz, fără a le permite şederea oficială".  "

Puteţi accesa aici documentul elaborat de Comisia Europeană. La care am adăugat, aici un al doilea document, privind rolul Serviciului de Acţiune Externă în gestionarea problemei migraţiei dar şi „Cele 20 de reguli privind repatrierea forţată" publicate în 2009 de Consiliul Europei.

Poate ar fi interesant şi util ca autorităţile române să facă public documentul revăzut pe care îl avem pentru asemenea situaţii, procedurile specifice şi modul în care ele se leagă de manualul european, tocmai deoarece suntem, din acest moment, direct interesaţi de toate acestea, mai ales în perspectiva (pare-se iminentă) a unei cereri de mărire a cotelor de repartiţie, ca răspuns la presiunea fluxului care continuă pe toate rutele migratorii. Precum şi, dăcă avem aşa ceva, documentele prin care România solicită sprijinul financiar european pentru gestionarea procesului complex şi costisitor al cazării solicitanţilor de azil pe perioada analizării cererilor lor. Există bani europeni, şi deloc puţini, alocaţi pentru acest domeniu. Numai că lipsa completă de ştiinţă şi apetenţă în atragerea fondurilor europene s-ar putea face simţită şi acum, transferând întreaga povară direct spre contribuabilul român şi doar înspre el, conform obiceiului păgubos al tuturor guvernărilor de până acum.