Încă un rus fugit din ţara sa din cauza regimului Putin a fost găsit mort la Londra

Încă un rus fugit din ţara sa din cauza regimului Putin a fost găsit mort la Londra

Nikolai Gluşkov FOTO TASS/ PA Images

Nikolai Gluşkov, un prieten apropiat al oligarhului rus Boris Berezovski, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă în exil, a fost găsit mort luni seara în domiciliul său din Londra, transmite The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nikolai Gluşkov, care a cerut azil în Marea Britanie, a murit la vârsta de 68 de ani. Trupul său neînsufleţit a fost găsit luni seara de către prieteni şi familie. Cauza producerii decesului încă nu este clară, relatează The Guardian.

Nu există indicii că moartea lui Gluşkov ar avea legătură cu otrăvirea fostului agent GRU şi colaborator al spionajului britanic Serghei Skripal, găsit în stare gravă pe o bancă într-un comercial din Salisbury, în apropiere de Londra.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Nikolai Gluşkov a lucrat pentru compania aeriană Aeroflot şi dealerul auto Berezovsky’s LogoVAZ. A stat timp de cinci ani în închisoare în Rusia, din 1999 până în 2004, în baza unei condamnări pentru fraudă şi spălare de bani.  

După ce a ieşit din închisoare, Gluşkov s-a mutat la Londra şi a cerut azil în Marea Britanie. El s-a declarat drept un „ostatic“ al preşedintelui rus Vladimir Putin în disputele acestuia cu prietenul său apropiat Boris Berezovski, care a fost găsit mort la 23 martie 2013.

Nikolai Gluşkov a afirmat în repetate rânduri că nu crede că fostul său prieten a decedat din cauze naturale.

Cazul Skripal a tensionat din nou relaţiile ruso-britanice, riscând să ducă la retragerea echipei de fotbal a Angliei de la Campionatul Mondial din Rusia, care va avea loc la vară.

Premierul Theresa May a declarat că Moscova este „cel mai probabil responsabilă“ de tentativa de asasinat împotriva fostului spion refugiat în Marea Britanie şi aşteaptă explicaţii până astăzi la miezul nopţii, în caz contrar va trece la o ripostă puternică.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a calificat declaraţia premierului britanic drept „o reprezentaţie de circ“.

 

citeste totul despre: