În Italia, cetăţenia va fi obţinută mult mai uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul italian a adoptat, la sfârşitul săptămânii trecute, proiectul de lege privind imigraţia, care deschide calea spre obţinerea rapidă a cetăţeniei italiene de către aproape un milion

Guvernul italian a adoptat, la sfârşitul săptămânii trecute, proiectul de lege privind imigraţia, care deschide calea spre obţinerea rapidă a cetăţeniei italiene de către aproape un milion de imigranţi.
Noua lege reduce perioada de rezidenţă în Italia, necesară obţinerii cetăţeniei, de la zece ani la doar cinci ani de şedere permanentă în această ţară. Totodată, se prevede ca toţi copiii născuţi din părinţi străini care au avut domiciliul stabil în Italia timp de cinci ani să poată primi automat cetăţenia italiană. Italia înregistrează de mai mulţi ani unul din cei mai scăzuţi indici de natalitate din Europa. Pentru a contracara această tendinţă şi pericolul diminuării drastice a numărului populaţiei italiene, autorităţile de la Roma au decis, între altele, începerea, cu două săptămâni în urmă, a procesului de reglementare a situaţiei a circa 350.000 de imigranţi ilegali care se aflau la muncă în Italia.

Principiul "dreptului soarelui"
Ministrul de interne Giuliano Amato a propus guvernului să fie introdus principiul "dreptului soarelui", deja în vigoare în mai multe state europene, care recunoaşte dreptul celor care se află pe pământ italian - în formă legală sau ilegală - de a putea obţine cetăţenia italiană, în condiţii clar precizate. Numărul străinilor apţi în prezent de a primi cetăţenie italiană se ridică la peste 1.500.000 de persoane, afirmă organizaţia umanitară Caritas.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite