„În genunchi mă întorc la tine“, varianta remasterizată UK 2019?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se poate oare ca Marea Britanie să transmită oficialilor de la Bruxelles că este gata să anuleze cererea de activare a art. 50, solicitându-le acordul pentru ca lucrurile să revină la punctul de dinainte de referendumul pentru BREXIT, eventual reluat pentru a se da un paravan de credibilitate acestui haos de proporţii inimaginabile pentru ceea ce înseamnă prestigiul şi nivelul de predictibilitate al politicii Marii Britanii?

Asta este una dintre variantele care se discuta noaptea trecută în diverse cercuri la Bruxelles şi pe care se fundamentau reacţiile acelor ţări europene care se simt cumva responsabile pentru avansarea proiectului european. A doua variantă, şi ea cu adepţi vehemenţi, este că, legal, fără o decizie a Consiliului European, termenul de ieşire al UK (fine de martie) nu ar putea fi luat în calcul, deci singurul scenariu posibil este ca toată lumea să respecte procedurile legale şi, în consecinţă, votul de aseară să însemne intrarea automată în „Brexit dur“, adică, practic, într-o nebunie totală şi care va provoca efecte extrem de neplăcute asupra UE şi cetăţenilor săi şi va împinge Marea Britanie pe marginea unui adevărat dezastru economic şi social.

Problema reală este acum de a şti dacă britanicii vor să accepte posibilitatea de a recunoaşte că au greşit fundamental alegând perspectiva BREXIT şi că, acum, sunt gata să spună public asta şi să ceară frumos şi respectuos Uniunii Europene să şteargă cu buretele ultimii doi ani şi jumătate din istoria relaţiilor bilaterale pentru ca apoi, perfect ipocrit, toată lumea să se prefacă, cum spune atât de sofisticata înţelepciune tradiţională românească, cum că „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase!“. Sigur, mai greu de imaginat bătaie de joc mai mare faţă de principiile politice scrise în cărţile de bună guvernanţă, de cetăţenii europeni cărora, în aceşti ultimi doi ani şi jumătate, li s-a oferit spectacolul solemn în care, pe diverse scene, au fost plimbaţi – pe banii contribuabililor europeni – sute şi sute de oficiali pentru a negocia până la virgulă textul acordului şi documentele aferente legislative, mii şi mii de pagini, mii şi mii de reuniuni, sume incredibile de bani din bugetul comunitar ce se dovedesc acum doar bune de aruncat.

Dar, pe de altă parte, ştiind cu adevărat care vor fi consecinţele unui Brexit fără reguli (cele care pot merge până la rupere unităţii statale a Marii Britanii), Uniunea Europeană este obligată să aştepte până în ultima secundă înainte de a lua decizia definitivă, cea care, de altfel, este acum singura soluţie logică dacă se aplică în totalitate prevederile Tratelor. Chiar dacă, încă şi acum, în UK mai există voci care cer plecarea necondiţionată, cu asumarea tuturor consecinţelor, logica relaţiilor europene spune altceva. Poate acum, pentru prima oară atât de pregnant, instituţiile europene – în această relaţie cu Marea Britanie – pot demonstra ce înseamnă (sau ce ar putea însemna) aplicarea practică a principiului real al solidarităţii şi coeziunii europene care, într-un moment de cumpănă gravă, să poată ajuta o ţară aflată la nevoie, să-şi continue existenţa în cadrul edificiului comunitar.

Sigur că nu UE va impune vreo decizie electoratului britanic, nici măcar sfaturi înţelepte nu mai poate da după ce, atâta timp, s-a operat un intens proces de demonizare a structurilor şi procesului de decizie comunitar, ceva cam în genul operaţiunii ample de dezinformare ce are loc acum şi în mediul virtual de la noi şi animată de ceva politicieni de genul Farage sau Boris Johnson. Ce poate face acum Uniunea Europeană este să anunţe – aşa cum o şi face deja – că ţine porţile deschise şi aşteaptă decizia finală a britanicilor care, până la urmă, oricât de greu le-ar fi, vor trebui să anunţe ce au de gând şi să pună capăt acestui proces de acum care, din negociere perfect democratică, s-a transformat într-un spectacol tip happening în care se joacă soarta unei naţiuni.

Ce va urma? Chiar nimeni nu ştie răspunsul, nici la Bruxelles, şi, aşa cum au arătat lucrurile aseară la Londra, nimic nu e clar nici în Regatul Unit. Oare cea mai bună soluţie va fi ca un politician britanic să-şi asume foarte rapid sarcina ingrată de a interpreta - desigur la modul simbolic - varianta în limba engleză a unui cântec celebru al lui Gianni Morandi, In ginocchio da te, pe baza căruia s-a făcut în 1964 şi filmul cu acelaşi nume cu Morandi în rolul principal. Dacă cumva nu vi-l amintiţi, găsiţi aici scena principală din filmul respectiv şi, de ce nu, ar fi poate şi util să vedem dacă, în termenii jocului actual, se va găsi o utilizare geopolitică a unui nevinovat cântec de dragoste: „Vreau pentru mine a ta mângâiere, / da, te iubesc mai mult decât viaţa! / Voi reveni în genunchi la tine, / Cealaltă nu e, / nu e nimic pentru mine, / acuma ştiu / că am greşit cu tine, / voi reveni în genunchi la tine / şi-ţi voi săruta mâinile, iubito, / în ochii tăi, / care au plâns pentru mine, / eu voi căuta/îndurarea ta / şi-ţi voi săruta mâinile, iubito...“.

Dar, cel puţin în acest moment - şi asta face ca situaţia să fie extrem de dificilă, şi cealaltă opţiune este valabilă şi poate duce la ieşirea brutală a a Marii Britanii din sistemul comunitar. Scenariu are adepţi, cel mai important fiind evident Preşedintele Donald Trump care, deja în ianuarie 2017, într-un interviu publicat în The Times, spunea fără ezitare: „Cred că BREXITUL va fi un lucru foarte bun... Cred că Marea Britanie a făcut un lucru inteligent ieşind în afara UE », atacând apoi decisiv valoarea textului negociat de Theresa May cu europenii, afirmând că „Acordul pare să fie un mare succes pentru UE“. Acord acum respins.

Ce soluţie vor favoriza britanicii? Răspuns esenţial pentru viitorul Marii Britanii, dar şi caz-lecţie pentru întreg viitorul dezbaterii populiste de acum din Europa, cea în care se reiau, punct cu punct, toate argumentele care au fost folosite în campania pro-Brexit,

Vor miza oare pe trăinicia dovedit oţelită a tuturor promisiunilor făcute de Preşedintele Trump aliaţilor săi şi vor considera că UK va putea avea parte de o susţinere financiară continuă din partea SUA pe o lungă perioadă, compensând astfel pierderile enorme de acum provocate de BREXITUL care încă nici n-a început? Sau, dimpotrivă, vor prefera certitudinile-avantajele cunoscute deja ale Pieţei Unice şi revenirea la relaţia consolidată cu UE în cadrul proiectului franco-german unde negociatorii discreţi au întins deja drumul unei cooperări extinse pornind de la sectorul securitate-apărare? Sau, în altă configuraţie politică naţională, vor adopta acordul cu garanţiile venite de la Bruxelles că se vor discuta perioadele de graţie oferite?

Până la urmă, asta este marea miză a tot ceea ce vedeţi pe primul plan al neobişnuitei scene a unui divorţ despre care nici protagoniştii – au aflat încă dacă, cumva, ar putea să fie oarecum definitiv. De asta, actele fiind făcute, nimeni nu vrea încă să le semneze.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite