În Franţa, jocul la risc maxim al reinventării lui Emmanuel Macron vine cu lansarea unui rival puternic: Edouard Philippe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi fostul premier Edouard Philippe Foto EPA EFE
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi fostul premier Edouard Philippe Foto EPA EFE

Remanierea recentă a guvernului francez nu e un lucru nici nou, nici imprevizibil. Orice preşedinte cu un mandat actual de 5 ani – anterior de 7 ani – face o remaniere de mijloc de mandat pentru a-şi relansa preşedinţia, a o reenergiza şi a-şi pregăti realegerea – în cazul de faţă în 2022.

Problema lui Emmanuel Macron este că remanierea a venit cu lansarea unei cariere politice majore a unui rival mult mai popular decât actualul preşedinte, care i-a rezistat şi a refuzat să intre în partidul prezidenţial - venind de la Republicanii de centru dreapta, anunţând o ameninţare majoră în prezidenţiale. În orice caz, actualul preşedinte a jucat la risc maxim şi l-a lansat la timp, scutindu-l de costurile crizei economice şi sociale post-coronavirus, pe fostul său prim ministru, Edouard Philippe – cumpănit, serios, organizat, aşezat şi respingând în tot abordarea de showman a lui Macron.

Trei ani de crize, reforme, veste galbene şi coronavirus

Edouard Philippe, 46 de ani, a venit la conducerea guvernului francez acum 3 ani din postura de primar al oraşului-port Le Havre şi de deputat în Adunarea Naţională a Franţei, reprezentând regiunea Seine-Maritime. Şi el a traversat o perioadă complicată în care a avut de făcut reforme, de confruntat manifestaţii de stradă şi greve majore - mişcarea Vestelor Galbene şi violenţa de stradă, dar mai ales să treacă Franţa prin pandemia de coronavirus. Şi a făcut-o excelent.

Edouard Philippe este un tehnocrat de centru dreapta care şi-a dat demisia din partidul Les Republicains chiar înainte de a prelua funcţia. El nu a intrat niciodată în partidul prezidenţial La République en Marche (LREM), un alt motiv de tensiuni cu preşedintele Macron. După moda franceză, premierul este cel care aplică politicile stabilite de către Preşedintele Republicii, în sistemul executiv bicefal francez. Însă Edouard Philippe a greşit prin gradul de vizibilitate, notorietatea şi sprijinul public cu care l-a eclipsat pe Preşedinte după buna gestiune a crizei de coronavirus.

Şi acţiunile sale nu au fost uşoare, prin reforme criticate - de la bacalaureat la reforma pensiilor pe puncte şi fără pensii speciale, prelevarea impozitelor la sursă şi o vastă reformă a Căilor Ferate franceze care au dus la transformarea în societate pe acţiuni a perlei economice controlate tradiţional de sindicatele franceze. Numai aceasta l-a costat 3 luni de grevă a transportului pe calea ferată. Apoi au izbucnit protestele Vestelor Galbene - 280.000 în 17 noiembrie 2018 – care au durat mai bine de un an. Proteste contra flexibilizării contractelor de muncă - de care Franţa avea mare nevoie pentru competitivitate şi reechilibrarea bugetară. Limitarea vitezei pe şosea la 80 km/h şi creşterea preţului la carburanţi au fost întâmpinate de adevărate manifestări de gherilă urbană, o mişcare de protest susţinută de 70% dintre francezi, fapt care a dus la abandonarea procesului în decembrie 2019.

Dar cea mai mare lovitură a fost blocarea – de către pandemie – a legii privind regimul pensiei universale, care a adus la 5 decembrie 2019 în stradă între 800.000 şi 1,5 milioane de persoane împotriva anulării pensiilor speciale. Şi aici, Preşedintele l-a abandonat, ba chiar a pus presiune pe guvern să găsească un compromis. Reforma a fost îngheţată la timp pentru a lansa criza de coronavirus care a adus o creştere a premierului în sondaje cu 13%, întrecându-l pe preşedintele în pierdere de susţinere publică.

Omul serios aplaudat şi adulat de francezi în timpul şi după criza de coronavirus

Modestia din prezentarea în faţa publicului a măsurilor dure şi situaţiei din timpul pandemiei, tonul pedagogic şi explicaţiile corecte, exacte şi directe au făcut furori la francezi. El a plecat prin demisia guvernului joi, după ce a câştigat cu 66% alegerile din oraşul Le Havre, revenind primar, după ce a demonstrat că atracţia francezilor nu a fost spre populismul extremist al lui Marine Le Pen sau cel de stânga al lui Jean Luc Melanchon – La France Insoumise, nici pentru apariţiile eclatante şi docte ale lui Macron. Nu a fost nevoie nici de potop de vorbe goale şi promisiuni radicale, ci de seriozitate şi calm, profesionalim şi cunoaştere profundă care i-a dat stăpânirea de sine în criză.

Calmul, lipsa înclinaţiei spre show şi imagine, modul echilibrat de prezentare publică ce a liniştit şi pornirile de panică, şi pe cele de contestare a făcut ca popularitatea sa să crească dramatic. Măsura, modul de prezentare care transmitea încredere chiar când explica şi justifica măsuri dure au făcut ca 51% din francezi să aibă, după criză, o părere bună despre premier faţă de doar 44% pentru Preşedinte.

Mai mult, la plecarea din funcţie, 59% dintre francezi erau bucuroşi ca premierul să rămână în funcţie.  Edouard Philippe se adaugă pleiadei rarelor persoane care au crescut în susţinerea publică după gestionarea magistrală a crizelor cu multe victime, după Rudy Giuliani la 11 septembrie(ca primar al New Yorkului), Anthony Fauci – medicul şef al Casei Albe – echilibrând declaraţiile complicate ale preşedintelui Trump, fără a-l contrazice explicit şi direct şi Andrew Como, guvernatorul statului New York în timpul actualei pandemii.

Nu e mai puţin adevărat că, imediat după plecare, vineri, 3 iulie, Curtea de Justiţie a Republicii – cea care e responsabilă de anchetarea gestiunii proaste ministeriale a afacerilor de stat, a anunţat deschiderea unei anchete împotriva premierului Philippe şi altor doi membri ai cabinetului, fostul ministru al Sănătăţii, Agnes Buzyn, şi succesorului său, Olivier Veran, în legătură cu modul în care au gestionat criza. Curtea ar fi primit 90 de plângeri dintre care 9 vor constitui baza anchetei – potrivit procurorului şef Francois Molins. Un cadou de despărţire de fostul guvern al cărui premier, Edouard Philippe, ameninţă să revină în cursă pentru o poziţie mai importantă în 2022.

Alegeri locale dezastruoase pentru La Republique en Marche

Schimbarea de guvern a intervenit şi după alegerile locale din 15 martie/28 iunie - turul al doilea a avut loc după perioada de autoizolare. Iar rezultatul a fost unul dezastruos pentru partidul prezidenţial La République en Marche (LREM), care nu a reuşit să ia nici un oraş mare. În fapt, după un absenteism major la turul al doilea, majoritatea municipalităţilor sunt de dreapta – centru-dreapta - Les Republicains sau extrema dreaptă a partidului Rassemblement National al lui Marine Le Pen. Cu o victorie majoră a socialistei Anne Hidalgo la Paris şi oraşele mari Lyon şi Bordeaux la ecologişti, care devin locomotiva stângii în alegerile viitoare. Rezultatul arată detaşarea majoră a partidului lui Emmanuel Macron de baza francezilor, de zona localităţilor din teritoriu, fapt ce subliniază postura de partid de imagine şi de lider care nu a reuşit să se insinueze în profunzimea opţiunilor francezilor.

Schimbarea de guvern a ajutat la relansarea candidaturii prezidenţiale pentru realegere, dar a şi marcat aruncarea peste bord a unui competitor de imagine mai bine plasat şi care-l umbrea pe preşedinte. Macron a ales tot un înalt funcţionar public aparţinând centrului dreapta Les Republicains de care are nevoie în prezidenţiale. Dacă la stânga voturile îi revin în faţa principalului contracandidat Marine le Pen, în cazul dreptei, nevoia de voturi e acută.

De aceea a fost ales Jean Castex,  primarul din Prade – mic orăşel din sud – tot un tehnocrat de centru dreapta, care a lucrat în administraţia prezidenţială a lui Nicolas Sarkozy şi a fost ministru adjunct al Sănătăţii, lucrând din aprilie la ieşirea din autoizolare şi relaxarea măsurilor din criza de coronavirus. De altfel, ultimul sondaj de opinie la prezidenţiale, acum, cu doi ani înainte de alegeri, arată că Emmanuel Macron conduce în sondaje şi va câştiga primul tur de scrutin chiar şi dacă apare un candidat comun al ecologiştilor şi socialiştilor, intrând în turul doi de scrutin cu Marine Le Pen. De altfel, un tur doi pe care l-ar câştiga cu 58.5% la 41.5%.

Jean Castex – un Gaullist de stânga la Palatul Matignon, luptând pentru mandatul doi al lui Macron

Cum este înalt funcţionar şi extrem de retras, fără ambiţii, absolvent şi el al ENA – Ecole Nationale D’Administration ca şi Macron şi Edouard Philippe, Castex pare cel mai potrivit pentru reforma statului pe care şi-o doreşte Macron, fiind profund cunoscător al administraţiei franceze, un funcţionar complet şi polivalent. În plus, el este scos în faţă să discute în dialogul cu teritoriul şi cu grupurile interesate, cu precădere politicile dificile precum cea a pensiilor. Macron preia din nou frâiele guvernării dar cu interpus, care însă nu-i ameninţă candidatura prezidenţială şi prim planul în spaţiul public.

Lui i-a rezervat Macron proiectul reconstrucţiei sociale, economice, de mediu şi locale a Franţei. Priorităţile anunţate sunt cele din domeniul sănătăţii, a vârstei a treia-pensii şi a unui plan pentru tineret, numai bune pentru a construi coloana vertebrală a candidaturii sale prezidenţiale în 2022. Castex este considerat un Gaullist social, adică un intervenţionist de centru dreapta al Le Republicains, latura sa mai înclinată spre zona socială (spre deosebire de clasicul reformist liberal Edouard Philippe)

Noul premier îşi va rosti la mijlocul săptămânii discursul său de politică general în faţa Adunării Naţionale – formula de program în varianta franceză a remanierii de la jumătatea mandatului. Motivul fundamental este reunirea naţiunii franceze în faţa crizei economice şi sociale. De altfel, rolul lui Castex va fi să încaseze în locul Preşedintelui. Nominalizarea sa mai rezolvă o problemă, dincolo de nivelul uriaş de suţinere pentru Edouard Philippe, fostul premier: permite decuplarea de acesta a preşedintelui. Dacă rămânea, era un semn de slăbiciune pentru Emmanuel Macron. Plecarea sa îl văduveşte de un anumit nivel de sprijin public utilizabil în reformele ambiţioase ale preşedintelui. Alegerea a fost la risc maxim, mai ales dacă Edouard Philippe decide să se lanseze în politica mare sau chiar să candideze la Preşedinţie în 2022 din partea dreptei.

Reinventarea lui Emmanuel Macron pentru Prezidenţiale, după înfrângerea majoră din locale

Principala preocupare a preşedintelui Macron, după schimbarea de guvern, este relansarea preşedinţiei şi pregătirea liniilor majore pentru Campania prezidenţială a celui de-al doilea mandat. De principiu, sondajele de opinie îi sunt favorabile, dar şi Emmanuel Macron, şi contracandidaţii săi, şi opoziţia ştiu foarte bine că e vorba despre o poziţie fragilă, bazată pe imagine şi nu pe un eşafodaj de partid bine stabilizat. De aceea şi referirile preşedintelui Macron la "reinventarea" sa şi la un nou drum pe care să o apuce.

Fireşte că nu se pot face schimbări radicale, iar principalele politici ale preşedintelui trebuie menţinute, tocmai pentru a nu marca o abdicare de la reforme. Reforma pensiilor, în varianta pe puncte, trebuie menţinută, chiar dacă trebuie făcută acceptabilă de către francezi. Prelungirea duratei de cotizare nu e tocmai o veste bună. Pe de altă parte, câteva semne au apărut la Preşedinte, care-şi modelează propriul comportament: pare mai deschis să asculte, nu numai să predice direcţiile pe care le vede pentru Franţa şi francezi.

Apoi Emmanuel Macron a făcut şi exerciţiul de a admite că a făcut greşeli, un reproş constant al detractorilor săi care-l văd infatuat, suficient şi superior, orgolios şi incapabil să-şi accepte greşelile. Dacă mai adăugăm agenda ecologistă şi cea legată de justiţie socială, avem imaginea formulei câştigătoare pentru Macron în viitorul mandat. Totuşi Preşedintele trebuie să aibă grijă exact cu centrul dreapta, pentru că volta sa spre stânga ar putea crea confuzie în propriul electorat de bază şi nu să transmită neapărat idea că a învăţat din greşeli şi din ce vor francezii.

Preşedintele a avut deja o poziţie consecventă care arată că strategii săi au sesizat problema. A anunţat investiţii masive în serviciile medicale ale Franţei. Pe de altă parte, Macron a anunţat continuarea reformei pensiilor, pe alte baze, practic de la un zero. Tot el a anunţat cea mai puternică recesiune prin care a trecut Franţa după cel de-al Doilea Război Mondial. Spectacolul ultimului interviu, după nominalizarea lui Castex, marchează o abundenţă de termeni – un nou suflu, o nouă orientare, o nevoie pentru reinventarea sa pentru al doilea mandat. Recunoaşterea unui anumit nivel de stângăcie în abordarea reformelor necesare, lăsând sentimentul de a dori să facă reforme contra oamenilor, este o abordare de tip mea culpa cu relevanţă, poate, pentru publicul francez, subliniind dacă nu o altă faţă, o altă abordare a preşedintelui Emmanuel Macron.

În acelaşi context al interviului dat presei regionale franceze după nominalizarea premierului, Macron nu se sfieşte să sublinieze buna sa relaţie cu fostul premier Edouard Philippe, de la care încearcă să păstreze cât mai multă susţinere, evitând să şi-l antagonizeze pe faţă (deşi punerea sub acuzare nu e tocmai de bun augur). Totuşi Preşedintele îşi asumă să le spună francezilor că trebuie să lucreze mai mult pentru a depăşi criza care vine. Reconstrucţia economică se anunţă complicată, cu costuri şi dură. Ca şi blocajele şi protestele ce vor însoţi, pe mai departe, reformele necesare Franţei. Această asumare de început de mandat al noului premier e menită să-l susţină pe Castex şi să se înscrie în aceeaşi linie a francheţei şi abordării directe – mai blândă şi mai puţin cinică - a situaţiei Franţei şi a politicilor pe care le va aplica noul premier sub coordonarea Preşedintelui Franţei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite